În gaură

Săculețul în care se zbenguie cele două bile fragile – cheltuiala și furtul – s-a oprit din balans. Actul de împreunare bugetară s-a încheiat. S-a sfîrșit un coit politic care a costat, pe puțin, șapte miliarde de euro.

Fiindcă partidele l-au întîrziat patru luni, bugetul României a produs, înainte de toate, pierderi. Între trei și cinci miliarde de euro ca urmare a investițiilor publice amînate. Între 300 de milioane și un miliard de euro prin creșterea costurilor de finanțare. Între unu și două miliarde de euro pierderi de creștere economică. Cîteva sute de milioane de euro pierderi (posibile) de fonduri europene și alte sute de milioane întîrziate, care, la rîndul lor, produc pierderi pe orizontală. Blocaje la nivelul furnizorilor statului, adică la companiile private de IT, construcții, infrastructură. Blocaje și falimente în companiile de stat și private de apărare. Mai gravă decît pierderea banilor e pierderea moralului, pierderea încrederii în economie, în dezvoltare, în investiții. Prăbușirea motivației mediului privat are efectul unei bombe cu fragmentare, care spulberă HoReCa, golește magazinele, benzinăriile, notariatele și face praf consumul, vechiul motor de Dacie pe care l-au ambalat atîtea și atîtea guverne de analfabeți ca să păstreze iluzia creșterii.

În cifre estimate, pierderea generată de amînarea bugetului sare de opt miliarde de euro. O treime din deficitul în numele căruia Guvernul Bolojan stoarce societatea. În realitate, pierderea finală la nivelul anului 2026 se poate dubla. Astfel, întîrzierea bugetului anulează o bună parte din efectul tăierilor de venituri și creșterii taxelor și anihilează ultimul strop de optimism în economia privată, lăsată, pînă una-alta, fără consumatori.

Cine a întîrziat bugetul? Păi, partidele. PSD, PNL, USR, UDMR. De fapt, conducerile lor. Adică birourile politice executive, comitetele naționale, amestecul ăla de președinți, vicepreședinți, șefi de județe și primari de municipii, miniștri și șefi de cabinet. Și, firește, Bolojan, în postura lui duală, de undă useristă și corpuscul penelist.

S-ar putea zice că, măcar de data asta, Nicușor n-are nici o vină. Dar are, căci declarația lui – „Cele patru partide pro-occidentale din România sînt condamnate să guverneze împreună“ – i-a forțat pe cei patru șefi, care se urăsc, să rămînă împreună și să negocieze într-un țarc, în loc să facă după cum îi taie capul și să rupă sforile unui măritiș contra naturii.

Bugetul a fost întîrziat, așadar, de conducerile de partid, de premier și de președinte. Pierderile financiare, morale și materiale, la care se adaugă daunele psihice, sînt produse de acești oameni. Nu de popor, nu de invazia lui Putin în Ucraina, nu de bombardarea Iranului, nu de profesori, de medici sau de lucrătorii de la metrou.

De ce au făcut-o? În nici un caz de dragul țării, al săracilor, al economiei sau al celei mai vagi urme de responsabilitate. Au făcut-o pentru a-și proteja interesul politic și electoral, adică pentru acces mai bun la voturi și la resurse materiale. Asta se traduce prin obținerea unor avantaje personale. Cîștigul final e, așadar, dobîndirea unor foloase patrimoniale și nepatrimoniale pe persoană fizică: slujbe la stat securizate pentru ei și apropiații lor, rute directe la bani de stat pentru ei și pentru oamenii partidelor, realegeri în funcții de demnitate în urma alegerilor viitoare, pentru care au făcut ceea ce au făcut, întîrziind bugetul cu prețul unui prejudiciu demonstrabil. Producînd pierderi statului, firmelor private, oamenilor.

Sună a cod penal și a abuz în serviciu, cu ani grei de pușcărie. Iar dacă demnitarii nu sînt funcționari publici, încadrabili la fapta prevăzută de articolul 297, o rază de lumină vine de la articolul 175 Cod Penal, care lărgește înțelesul funcționarului public în sens penal la „orice persoană care exercită atribuții de autoritate publică sau funcții de demnitate publică“.

Și acum priviți la grupul de procurori propuși la conducerea marilor parchete! Priviți-i cu aceeași deznădejde cu care veți privi curînd spre cele două propuneri la conducerea SRI și SIE. E un sentiment de neputință pe care reușesc să-l producă doar echipa de fotbal a României și întoarcerile președintelui Dan cu spatele la fanfară.

În ziua în care s-a votat bugetul am vorbit la telefon cu un politician din coaliția partidelor pro-europene. Era în mașină. Conduce o marcă exorbitantă, deține proprietăți serioase în țară și în Dubai. Ceasurile i le vedeți cînd apare la televizor. Era în drum spre aeroport, pleca în city-break. L-am întrebat cum arată bugetul. Mi-a răspuns vesel, neatins de vreo îngrijorare: „Sîntem în gaură“.