Există victorii care se trec în palmares și victorii care se trec în biografia unui oraș. Universitatea Craiova nu a câștigat doar eventul, a recâștigat dreptul simbolic al Olteniei fotbalistice de a se privi din nou în oglinda.
În România fotbalul a fost mereu mai mult decât un sport, a fost o hartă socială, orgoliu local și uneori, singura instituție care mai producea bucurie. De aceea, eventul Craiovei trebuie citit și dincolo de gazon. Nu e doar despre o echipă. E despre o provincie istorică ce a stat zeci de ani lipită de vitrina cu trofee a unor echipe fără suportori și fără tradiție.
Craiova a fost mereu un underdog. Nu neapărat mică, dar tratată ca periferie. Nu săracă în talent, dar obligată mereu să se explice. Un oraș cu temperament și orgoliu de capitală regională, dar cu reflexul național de a aștepta validarea de la București.
Paralela cu Clujul este inevitabilă. Când CFR Cluj a început să câștige titluri, nu a fost doar povestea unei echipe bine finanțate. A fost, într-un fel, anunțul fotbalistic al ascensiunii Clujului ca oraș. Un oraș care creștea economic, universitar, urban, administrativ și simbolic. CFR a devenit expresia sportivă a unei regiuni care începuse să se creadă alternativă la București.
Craiova este altceva. Mai puțin corporatistă, mai puțin lustruită, mai puțin „smart city”, dar este un oraș care respiră fotbal. Dacă succesul Clujului a fost construit în jurul ideii de eficiență, succesul Craiovei vine cu emoție, cu încăpățânare și cu acea energie oltenească imposibil de pus în excel.
Clujul a crescut ca proiect. Craiova renaște ca temperament.
Oltenia a suferit fotbalistic mult. A avut scindări, frustrări, orgolii, patroni, procese, confuzii de identitate și prea multe duminici în care trecutul părea mai puternic decât prezentul și viitorul. Pentru Craiova, fotbalul nu a fost niciodată doar un sport. A fost limba maternă vorbită la perfectul simplu.
În fond, eventul Craiovei este o fotografie mai mare a României de azi. O țară în care provinciile nu mai acceptă să fie doar rezervoare de vot, forță de muncă și povești frumoase de concediu. Vor capital simbolic. Vor infrastructură. Vor echipe. Vor universități. Vor aeroporturi. Vor respect. Și, din când în când, vor și titlul.
Craiova nu devine peste noapte Cluj. Nici nu trebuie. Ar fi chiar păcat. Clujul are felul lui de a transforma succesul în strategie. Craiova are felul ei de a transforma succesul în explozie.
Iar fotbalul, cum se întâmplă adesea, simte primul. Simte banii, orgoliile, energia orașelor, ambițiile locale, frustrările acumulate. Fotbalul e seismograful primitiv al societății. Nu explică tot, dar anunță mișcările tectonice.
După 35 de ani, Oltenia ne-a arătat că a putut transforma trecutul în combustibil. Că suferința n-a fost inutilă. Că toate nedreptățile reale sau imaginare, toate certurile din peluză și toate amintirile cu Balaci, Craioveanu sau Lung nu au fost doar nostalgie, ci o formă mai lungă de pregătire.
301 de vizualizări
