Iohannis captivus

Rîsul mecanic al președintelui a început să sară din  algoritmi. Îi iese din gură la momentele planificate și notate în prompter cu emoticoane, numai că, atunci cînd se refugiază la loc, ca un cuc de ceas, o face mai repede ca altădată. O rotiță din mecanismul satisfacției reci s-a știrbit, ca și cum mașinăria de gheață care substituie umanitatea androidului Klaus s-ar poticni. Ca și cum o îngrijorare tipică angrenajelor dințate ar întuneca ceremoniile victoriei. Nici medicii și nici meșterii ceasornicari n-au îndrăznit să pună un diagnostic, fiindcă această bucurie a maxilarelor încleștate poate trimite oameni la DNA.

USR, „partidul fără ideologie”, a cîștigat alegerile. Nu PNL, așa cum au crezut Ludovic Orban și Rareș Bogdan, și nici „dreapta unită”, așa cum a crezut Iohannis. De fapt, „dreapta”, care ar fi trebuit să se unească în folosul celui de-al doilea mandat, e mai dezbinată decît pe vremea cînd Liviu Dragnea umbla liber și era gata, cu ambiția sa de a candida, să-l aducă iar pe Iohannis la Cotroceni.

USR are și el simptomele unui partid de intelligence, dar, spre deosebire de PLUS și Pro România, are un marketing civil mai bun. Are și o poveste mai ușor de înghițit. Înainte să se apuce de salvat România, USR s-a ocupat cu salvarea Bucureștiului. Asociația lui Nicușor Dan a reușit să sperie cîțiva constructori fără autorizație care n-au înțeles să se pună sub protecția civismului urban. USR s-a născut, așadar, dintr-o mamă cu talent la matematică, inseminată cu ideile de eprubetă ale unui donator din banca de cadre în retragere. Copilul e sănătos, nu-i vorbă, atîta că simte nevoia să salute militărește ori de cîte ori vine Florian Coldea să dea declarații la comisia SRI.

Pentru Nicușor Dan, statul paralel a rămas o problemă de geometrie, nu de combinatorică, așa că, la scurtă vreme după nașterea minorului, mama a fost îndepărtată din familie cu mijloacele specifice muncii de adopție, iar orfanul a fost pus în tutela unor părinți non-euclidieni.

USR a depășit, însă, toate așteptările. Tinerii recrutați să-l conducă s-au arătat mai inteligenți și mai harnici decît bătrînii lor adversari din partidele istorice. Au înțeles că, dincolo de aportul tehnologiei și de sprijinul structurilor, contează munca de partid. USR e singurul partid care a tratat activismul cu seriozitate, singurul care a știut să genereze simpatie și solidaritate prin efort zilnic. Useriștii au făcut campanii cu cap și coadă, au strigat și au fluturat sloganuri, au intimidat, au forțat, și-au stimulat fanii, au bătut din ușă în ușă, fără să se odihnească și fără să se împiedice în îndoieli. Au muncit de-adevăratelea. Au împrumutat, fără sfială, spiritul pesedist al anilor ’90, cînd mobilizarea și ingineria urii erau realizările unui ambițios aparat de partid.

Creșterea USR nu se termină aici. Aici se termină doar zîmbetul lui Iohannis, care începe să priceapă cît e de ne-electoral să lași condamnările să o ia înaintea istoriei.

USR a devenit, dintr-o dată, o amenințare mult mai serioasă pentru Al Doilea Mandat decît un candidat al stîngii, încolăcit de dosare. Adunînd popularitate pe zi ce trece, USR are acum de partea sa răbdarea. Nu se grăbește să intre la guvernare, nu are nici un motiv. În cîteva luni va figura în sondaje ca prima forță a dreptei. Ce să caute într-un guvern anti-IT, condus de fostul client DNA, Șică Orban? De ce să intre în jocul tranzacționist al Puterii, cînd ceea ce i-a adus popularitate e tocmai linia intransigentă și purismul politic?

Comparat cu PLUS, USR iese mai bine la dosarul de cadre. Îi lipsesc eșecul guvernării Cioloș și nimbul nepopular al tehnocraților, iar filiația de intelligence e mai puțin vizibilă. Așa că Cioloș va fi nevoit, probabil, să spere la o candidatură norocoasă de comisar european, în timp candidatura pentru Cotroceni îi va reveni lui Dan Barna.

Barna întruchipează mulțumitor arianismul USR. Ideile fasciste ale lui Caramitru junior și flexibilitatea necesară unui partid deja mare se împletesc bine în pragmatismul lui Barna și se îndulcesc reciproc. Barna nu s-a spetit cu studiul în străinătate, dar asta îl face mai aplicat pe realitățile locale, mai adaptat la româna vulgară a politicii. Înalt și sigur pe el, fără un trecut care să-i creeze probleme, Barna îl întrece pe Cioloș în fermitate și pe Iohannis în inteligență. În plus, față de actualul președinte al României, pare să fi absolvit un curs de robotizare mult mai flexibil.

Ca să înțelegem cum vor sta lucrurile în decembrie, cînd candidatul stîngii are șanse bune să nu prindă turul doi, să răspundem la o întrebare: cu cine vor vota pesediștii dacă vor trebui să aleagă între cel care le-a blocat guvernarea, i-a făcut „penali”, le-a băgat al doilea șef de partid la pușcărie și oricine altcineva?

Se poate spune, iată, că Iohannis a văzut paiul din ochiul lui Dragnea, dar n-a văzut Barna din propriul său ochi.