Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Klaus al națiunii celei mai defavorizate

În lupta românilor cu boala și cu moartea, președintele a trecut încă de la început de partea virusului, dar acum îl ajută mai mult ca niciodată.

„Alegerile vor avea loc pe 6 decembrie“, zice Iohannis, în timp ce numărul cazurilor noi sare de 5.000 pe zi cu tot efortul INS de a ascunde cifra reală. „Alegerile parlamentare au fost stabilite conform legii şi vor avea loc pe 6 decembrie“, repetă el a doua sau a treia zi, oricînd are ocazia, în timp ce secțiile ATI sînt copleșite, iar medicii se pregătesc pentru ziua în care vor lăsa bolnavii să moară pe hol. „Am trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, legea care putea amîna alegerile“, a mai zis Iohannis fără s-o spună public, dar făcînd-o pur și simplu, trăgînd de timp pe față, cu acea suficiență de monarh de gimnaziu, coborît din mica nobilime a planului înclinat și a forțelor de frecare.

Oamenii de rînd au înțeles aproape toți că președintele vrea alegeri parlamentare cu orice preț, așa cum a vrut alegeri anticipate cu orice preț și așa cum a vrut alegeri locale la termen cu orice preț. Asta fiindcă prețul – care include suferință fizică, moarte, sărăcie, faliment, pierderea demnității și nefericire – e întotdeauna plătit, cu tot cu TVA, de oamenii de rînd.

După socotelile microbiologului neo-pesedist Rafila, rata reală de cazuri noi pe zi este de zece ori mai mare decît scremuta numărătoare oficială. În creștere permanentă, acești 50.000 de noi infectați pe zi înseamnă cel puțin 1,5 milioane pe lună. Dacă începe peste zece zile, campania electorală deschide o lună a recordurilor europene, în care România poate lua aur la morți și argint la răniți, la care se adugă, spre satisfacția președintelui Iohannis, un scor cu trei în față pentru PNL.

Bazat pe acest viitor, Iohannis a anunțat că noul premier va fi tot vechiul Orban și că noul guvern va fi tot PNL. Întrebare: pentru ce se mai țin atunci alegeri? De ce să chemi virusul la vot dacă votul nu schimbă nimic? La ce bun să omori lumea cu COVID-ul dacă vrei să păstrezi ceea ce există deja? De ce să duci la absurd criza medicală dacă ai ca scop reconfirmarea unor proști, de ale căror servicii beneficiezi deja?

În jurul nostru, statele iau măsuri. Franța închide pînă în februarie, Spania închide pînă în mai, Italia stă să închidă și ea. Germania e gata să restricționeze cea mai mare parte a activităților care presupun oameni împreună. Marea Britanie, Olanda și Belgia au limitat drastic circulația, vor să închidă cîrciumile și sînt gata să tragă din priză o parte a economiei. Elveția a publicat un protocol de triere a bolnavilor de COVID-19 prin care, în momentul epuizării paturilor ATI, bătrînii și bolnavii cu șanse reduse sînt eliminați de la terapie. Școlile au fost închise în mare parte, activitățile electorale au fost suspendate sau amînate aproape peste tot. Ce ne spun toate astea? Că atunci cînd țările ard, babele amînă pieptănatul.

Românii pe care Iohannis îi cheamă la vot nu au siguranța că, dacă dă peste ei virusul chinezesc, găsesc un pat de spital liber. Dimpotrivă, pe măsură ce zilele trec, e tot mai clar că la ATI nu va mai fi loc pentru toată lumea și că, la o adică, se va muri la domiciliu sau în sala de așteptare. Nu există în acest moment un protocol de tratament la distanță al cazurilor confirmate, nu există indicații terapeutice oficiale pentru medicii de familie și pentru cei care au simptome clare de COVID. Oamenii nu știu ce să facă, ce să ia, unde să meargă și cum să evite efectele grave ale bolii cu o schemă de tratament minimal disponibil. Dimpotrivă, stau cu zilele așteptînd să sune un telefon care nu sună, așteptînd să vină rezultate care nu mai vin, pînă cînd boala reușește, cu ajutorul autorităților, să se agraveze în tăcere.

Iohannis vrea alegeri pentru că vrea și mai multă putere, avînd-o deja aproape pe toată. Președintele țării noastre poate fi îngrămădit în acest enunț cu tot cu morga sa de agregat cibernetic. Tot ce a făcut Iohannis în șase ani de mandat încape aici, în această vrere lacomă și continuă. Pe cît de nule îi sînt realizările, pe atît de obsesivă e dorința lui de putere. Iar puterea are multe întrebuințări. O vrei ca să-ți hrănești ego-ul mărunt, să-ți întreții iluzia unui destin meritat, să monetizezi poziția și să te poți răzbuna în voie. Apoi, o vrei ca s-o tranzacționezi și să obții, prin ea și prin contractele ei, sprijin politic extern. Iar asta e polița de asigurare, e contractul de imunitate, garanția unei bătrîneți liniștite și prospere, băsesciene, indiferent cît rău ai făcut și cîte legi ai călcat.

Înțelege președintele României că vor muri cîteva mii de oameni în plus doar pentru că el forțează organizarea alegerilor în vîrful pandemiei? Ei, aș! Pentru el, COVID-ul nu e nici măcar o posibilitate. Iohannis e cel mai protejat om din țară, are la dispoziție cît Regeneron și cît Remdesivir vor mușchii prim-adjuncților SIE și SRI. Copiii nu-i pot aduce virusul de la școală, fiindcă a investit, după cum ne-a spus, în imobile, iar pe părinți nu-i poate contamina, fiindcă locuiesc la Würzburg, în statul suzeran. COVID-ul rămîne în sarcina și răspunderea poporului român, acel popor care l-a ales și care, iată, e gata să sufere și să moară pentru ca acest om să-și primească la termen alegerile-fetiș.

2 comentarii

  1. #1

    exact. excelent de foarte bine vazut si spus.

  2. #2

    Deci vom avea încă un Iliescu – responsabil direct pentru câteva mii și încă un Băsescu – ce terfelește orice lege i-ar sta în cale și nici o instituție nu ridică un deget sau o sprânceană?
    Sau poate că votul universal e prea pentru toată lumea?

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.