Klaus Lehamis

Cînd se arăta la orizont o nenorocire, dacii știau să-i înduplece pe zei. Apucau de mîini și de picioare cîțiva voinici de-ai obștei, îi tîrau pe o ridicătură, îi legănau un pic și – hop, cu ei în sulițe! Jertfa îi pria lui Zalmoxe, care împăienjenea apoi ochii dușmanului, iar strămoșii noștri reușeau să-și prelungească șederea în istorie.

La fel au pățit acum PSD și PNL, cele două triburi politice care culeg azi mierea, laptele și voturile în fosta Dacie Romană. Cu cît au aruncat mai mulți martiri în sulițele procurorilor, cu atît au intrat mai mult în voia zeului Urnă și au obținut mai multe voturi. Partidele care s-au zgîrcit la sacrificii, ca ALDE sau PMP, au trebuit să se mulțumească cu resturi, iar scorul mic pe care l-au primit dă măsura lașității lor judiciare.

Poporul român a ales iar după cum l-a tăiat capul și nu după cum i-au indicat instituțiile. E un cîștig pentru democrație, dar e, poate, o pierdere pentru pușcării. PSD, cîștigătorul alegerilor, ar trebui să iasă pe locul întîi și la numărătoarea corupților, fiindcă numai așa ar putea depăși PNL, un partid care încorporează dosarele ANRP, Gala Bute și Microsoft.

Numărătoarea continuă, pot apărea răsturnări de scor, dar contribuția DNA la succesul celor două partide e demonstrată.

Dacă-i punem la socoteală și pe arestatul preventiv Cătălin Cherecheș, pe dublul condamnat și pușcăriaș Mircia Gutău sau pe controlata judiciar Lia Olguța Vasilescu, înțelegem că oamenii fără cazier au avut șanse mici duminică, și tot ce le rămîne pentru viitor e să se învîrtă de un dosar.

Cum a fost posibil? O parte a societății civile și un segment al presei au evanghelizat lupta anticorupție. Au făcut din ea cod etic, scop în viață, panaceu și obiect de cult, oferind-o publicului într-un tărăboi zilnic, care a ajuns să sîcîie lumea. Cauza utilă a devenit, treptat, un soi de conjurație neagră a instituțiilor de forță. DNA, SRI și DIICOT au urcat în sondaje cu ajutorul mecanismului de propagandă, dar au coborît în simpatia individuală – cea care iese la iveală în cabina de vot.

Peste acest stres generic s-au așezat corpul inert al președintelui Iohannis, discursul său mort și ființa sa politică goală. Absent, dar vanitos și arogant, Iohannis și-a pus în farfurie un amestec de stradă, anticorupție și tehnocratism, și l-a lăsat să se sleiască. A răspîndit propriul său neant peste speranțele burgheziei și a plecat în week-end la Sibiu.

Iohannis și prestația sa dezamăgitoare au frînt gîtul acelui vot revoltat, care promitea, în noiembrie 2014, să schimbe clasa politică. Entuziaștii de atunci s-au întors la condiția de nehotărîți. Apatia s-a transmis galvanic prin tînăra generație, adîncind-o iar în planul ei de emigrare.

Lăcomia politică a lui Klaus Iohannis, dorința lui de a avea „guvernul meu” și „candidatul meu la Capitală” erau cît pe ce să scufunde și PNL. Noroc că, în urma fuziunii, vechii pedeliști au avut aportul necesar de corupție pentru o victorie în Ardeal.

Nicușor Dan, la rîndul lui, a fost un vis frumos, limitat la frumusețe și la București. USB o să-și reîncerce norocul la toamnă, dar la parlamentare e și mai greu să răzbești fără corupți adevărați.

Pînă atunci, a se sta departe de expresia „independentul meu”!