Klaustrofobia

Klaus Iohannis se teme de spațiul închis al PNL, o încăpere politică neaerisită, unde șosetele vechilor pedeliști put la fel de tare ca respirația unui bețiv pe care l-au lăsat baltă fostele slugi. Să confecționezi un guvern – guvernul tău – încrucișînd genele Alinei Gorghiu cu mustața și cu trecutul lui Ioan Oltean pare să fie genul de glumă la care se prinde pînă și un fost primar neamț.

Iohannis a fost sfătuit să-și lărgească baza de recrutare, adică să prevadă și alte formule de guvern, mai ales acum, cînd o parte din PNL critică respingerea noului Cod Fiscal, iar altă parte se declară gata să trîntească în Parlament ordonanța prin care Ponta a triplat salariul președintelui.

Ai spune că Iohannis arată inteligență politică, dar aici știința mai are nevoie de probe. Pînă acum, inteligența președintelui și-a căutat alibiul în zicala „Dacă tăceai, filozof rămîneai”. Tăcerea lui e, alături de concedii, principala modalitate de exprimare politică. Ea e întreruptă, cînd și cînd, de rostiri pe care, dacă vrei să le înțelegi, trebuie să închizi sonorul.

Și totuși, se simte în tot ceea ce face președintele României o anume dibăcie politică, o sîrguință de a-i pune pe toți la frigare, așa încît nimeni să nu știe dacă i-a venit ora sau i-a bătut ceasul.

Pașii lui Iohannis spre dobîndirea puterii sînt lenți și fermi. Pe măsură ce coboară în sondaje, el urcă în potențial. Cele două mari servicii secrete îi ciugulesc din palmă fiindcă, se știe, pînă în clipa în care se vor gîndi să-l trădeze mai sînt patru ani. Șefa DNA visează, ca și el, la al doilea mandat și, în baza acestui ideal comun, sînt așteptate arestări folositoare ambelor părți.

Un buton important, apăsat cu subtilitate prin intermediul parteneriatului cu procurorii, e Gabriel Oprea, un fel de divă militară disponibilă, despre care se povestește că ar fi reevaluat-o toți președinții. Cu el, Iohannis poate arbitra majoritățile din Parlament și poate da trădării un sens oscilatoriu, între libertate și lucrul bine făcut.

Dar îl vede cineva pe președinte grăbindu-se? Îl vede cineva lăsînd baltă siesta și apucîndu-se să scadă în popularitate? Eu, unul, nu.

Președintele își țese mai departe pînza invizibilă a puterii. Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială, un fel de patrulă care cere actele Guvernului cu vocea lui Mugur Isărescu, e dovada că Iohannis are de gînd să privească cu toată neîncrederea orice cabinet. Născut în absența lui Ponta, dar în prezența lui Oprea, CNSM face din guvern un elev care cere voie și din democrație o strădanie în van.

Nu e cîtuși de puțin sigur că noul guvern va fi un guvern PNL, mai ales unul cu legitimitate redusă prin trădarea lui Oprea. Un PSD cumințit, pe de altă parte, cu un premier nou-nouț și cooperant, e o posibilitate egală. În fond, președintele e preocupat de lungimea umbrei personale, nu de guvernarea propriu-zisă. E la începutul unei cariere ce poate dura mai mult decît ambițiile lui Predoiu, ale lui Ponta, ale lui Oprea sau ale întregului popor.

Încet-încet, Iohannis evadează din desenul neamțului limitat, la fel cum, acum zece ani, Băsescu evada ca un duh, din sticlă.

20 de vizualizări