Kövesi joacă la prezidențiale

Laura Codruța Kövesi a evoluat. Să lucrezi la EPPO e altceva decît să îl servești pe Băsescu, să faci dosare politice la comandă, să iei bani de la Sebi Ghiță sau să mergi la K2, la chefuri cu Maior și Coldea. La Luxemburg nu e La Chilia-n port. La Bruxelles și Strasbourg mai vorbești o engleză, te mai freci de oameni care știu carte și se îmbracă decent. Trăiești într-o civilizație ceva mai avansată decît cultura Gumelnița-Cucuteni-SRI. Mediul te obligă la îmbunătățire, iar Kövesi, fără discuție, s-a îmbunătățit. Acum pare că plasarea ei politică în acest post de 15.000 de euro pe lună s-a făcut ținînd seama, pe undeva, și de merite. Cel puțin așa se vede într-un interviu pentru spotmedia.ro, pe care Kövesi îl încheie zicînd: „Singurul lucru pe care pot să-l spun despre alegeri este că, da, voi vota, dar nu voi candida“.

Candidatura se referă la președinție și e, de mai bine de doi ani, obsesia clasei politice. Fără lideri adevărați, înțesate de figuri triste, corupte și ridicole, partidele au dezvoltat un complex de inferioritate față de revenirea în țară a fostei șefe DNA și s-au temut că, în urma unor socoteli europene și americane, combinate cu forța politică a Serviciilor românești, Kövesi le-ar putea descăleca în bătătură, echipată pentru Cotroceni. Frica era cu atît mai mare cu cît sondajele o dădeau pe doamna procuror la vîrful clasamentelor, iar eventuala ei apariție ar fi relansat tema corupției, de care partidele s-au obișnuit să fugă ca dracul de tămîie.

Acum, cu șase luni înainte de prezidențiale, cînd criza de timp devine ea însăși contraargument, Kövesi își liniștește iar competitorii timorați, repetînd că nu candidează. Ea acționează, astfel, după o logică a profitului și răbdării, despre care scriu de cel puțin trei ani. Candidatura ei în 2024 ar fi prematură și ar lăsa neîncheiat un mandat la EPPO care, odată dus la capăt, ar deveni un puternic argument moral, profesional și politic în campania din 2029. Dacă ar candida acum, Kövesi ar pune capăt unor venituri lipsite de griji, unui profil de expert internațional de vîrf și unei cariere ce s-ar putea oricînd prelungi cu o poziție de, să zicem, comisar european pe Justiție. Coborînd în băltoaca politică românească, și-ar pierde imediat nimbul justițiar și ar deveni om politic expus la atacuri, egal cu George, Diana, Nicu și Marcel, bun de tăvălit în acuzații și scandaluri de presă. Chiar cu susținerea polului dreptei ar putea foarte bine să piardă, situație în care ar irosi tot ceea ce a acumulat prin numirea la EPPO. Mai trebuie adăugat că puterea ei ca procuror-șef al Parchetului European o întrece pe cea de președinte al unei țări sărace, întîrziate și fără nimic de spus din estul Europei. EPPO poate răscoli în actele a 22 de state europene și poate ancheta politicieni mai influenți decît alde Buzatu sau Iulian Dumitrescu, în timp ce un președinte al României fără experiență politică n-ar putea face, după cum se vede de zece ani, mai mult de-o ceapă degerată.

Dar chiar dacă zice „nu voi candida“, Kövesi nu uită să adauge „voi vota“, adică voi juca. Și recunoaște că EPPO, adică ea, stă cu ochii pe anumite dosare cu protagoniști din partide. Pe masa ei așteaptă dosarul cu BMW-uri, care-l vizează pe Lucian Bode de la PNL, dosarul vaccinurilor, în care și-au prins aripioarele doi pești din PLUS, Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, dosarul stufului din Delta Dunării, unde se zbate un pesedist greu, Paul Stănescu, și alte dosare despre care se va afla, probabil, în toiul luptei electorale.

Kövesi va juca la prezidențiale, iar jocul ei în rol de procuror european ar putea influența rezultatul mai mult decît candidatura ei. Un dosar instrumentat de EPPO, mediatizat în Politico, răsfoit în cancelarii europene și detonat în curtea unui partid românesc poate anihila șansele oricărui candidat. Cu marfa potrivită și cu susținerea marilor puteri, Kövesi poate interveni în tombola candidaților de mucava, în acord sau în opoziție cu Serviciile, în acord sau în opoziție cu aroganta nulitate politică Iohannis.

Iar asta e de așteptat să se petreacă fiindcă Președinția e cea mai importantă instituție de putere din România, singura care adună într-un singur pumn puterile care definesc o democrație și care ar trebui, prin Constituție, să rămînă separate. Președintele deține partea esențială a puterii executive, fiindcă numește premierul și stabilește, la urma urmei, majoritatea care guvernează. Tot el are putere legislativă, fiindcă promulgă sau respinge legile votate și dizolvă, dacă are chef, Parlamentul. În fine, președintele controlează Justiția fiindcă numește judecătorii și procurorii. Peste astea, președintele primește cadou și autoritatea directă și indirectă asupra celor opt servicii secrete și se încadrează, astfel, în cea mai clară definiție a dictatorului, calificat constituțional să exercite, dacă dorește, tirania.

De aceea, merită să te bați pentru Președinție, căci, fără ea, celelalte victorii în alegeri nu înseamnă mare lucru. Puterea centrală, puterea adevărată în stat, nu vine de la primari, consilieri sau președinți de consilii, nu vine de la parlamentari, nici de la miniștri și cu atît mai puțin de la europarlamentari, ci de la Cotroceni. Acolo se poate sugruma viitorul, acolo se poate decide subdezvoltarea țării, acolo se împart bugetul și economia, acolo se alocă și se risipesc resursele naturale. Președinția României e un buton atît de important, încît există o preocupare vizibilă ca nici un ins inteligent, educat, cinstit sau neșantajabil să ajungă vreodată în posesia lui. De aceea, Kövesi va juca anul ăsta la prezidențiale de la Luxemburg, iar în 2029 direct din București.