La vînătoare de liberali

Cornul hăitașilor sună ca un generic TV. Încep dezbaterile de seară, iar liberalii se strîng unii în alții cuprinși de neliniște. Asupra lor urmează să se verse toate tehnicile de goană și ademenire pe care le presupune vînătoarea politică. Lătrăturile îi împrăștie pe flancuri, acolo unde sînt întinse plasele PSD, iar din mijlocul turmei se aude, cînd și cînd, scheunatul celor prinși în capcanele DNA. Unii ajung să-și tragă sufletul lîngă adăpătoarea lui Băsescu, alții ciulesc urechea la mugetul de împerechere al lui Blaga. Cu Orban și Ghișe în frunte, alergînd să nu-i calce din spate Iohannis, grămada se bulucește spre foișorul de tragere, de unde Tăriceanu, cot la cot cu Ilie Sârbu, ia la ochi masculii mai grași, selectați pentru vitrina Partidului Liberal Reformist.

O dietă politică sănătoasă cere, mai nou, liberali în meniu. Toate partidele vor să mănînce liberali, fiindcă ei dau un aspect mai catifelat obrazului gros și măresc speranța la guvernare. Liberalii conțin fluor, magneziu, calciu și zinc și, chiar dacă nu le conțin, e bine să muști din ei cel puțin o dată pe an. Sînt săraci în compuși totalitari, au un procent ceva mai scăzut de Securitate, iar nivelul de arivism e sub limitele din 1989. Pentru cei ce se hrănesc cu vanitate, liberalii sînt, practic, un aliment politic bio. Azi sînt vînați pentru blana lor stufoasă, din care se confecționează majorități călduroase, dar și pentru colții lui Crin Antonescu. În captivitate, liberalii se obișnuiesc repede cu noul stăpîn și, dacă sînt hrăniți cum trebuie, se lasă ușor dresați. Cine să fie atît de nebun încît să rateze zilele astea vînătoarea de liberali? Nici liberalii înșiși, înfierbîntați de propria hăituială, nu rezistă adrenalinei și își înșfacă de ceafă cîte un coleg pe care îl tîrăsc în cea mai apropiată scorbură politică.

Ca și cum toate astea n-ar fi fost de ajuns, liberalii adaugă situației propria lor dambla. Poate din teama de a nu fi iarăși lăsați pe dinafară, dar mai degrabă din prostie, o țin langa cu fuziunea – o operațiune confecționată, parcă, de dușmanii lor cei mai crunți. Fuziunea cu PDL îi poate costa nu numai o grămadă de voturi, ci și pierderea respectului electoral de care se bucură în mediile urbane și educate. Abandonarea numelui istoric și îmbrățișarea prea strînsă cu vlăjganii lui Blaga – oamenii care, la urma urmelor, „au pustiit țara în regimul Băsescu” – poate însemna dispariția PNL ca specie politică.

În loc să ocupe agenda publică, selectîndu-și candidatul prin confruntări televizate și să-și implice astfel alegătorii în decizie, PNL persistă în obsesia împreunării cu Iohannis. Iohannis e coaja unui neamț și nu neamțul după care tînjește conștiința românească a lenei. A-i adopta necondiționat statura fără să-i verifici conținutul arată că Antonescu s-a retras luînd cu el toate ideile.

Condus de mediocri, populat de nerăbdători și sfătuit de proști, PNL se comportă ca un accident cerebral de la care se așteaptă coordonarea unui triplu Axel. Fuziunea cu PDL înseamnă paralizie, dar alianța cu PD a mai dat rezultate. Să-i spună Dreptate și Adevăr ar fi o insultă adresată milioanelor de oameni mințiți. Așa că s-ar putea numi Iertare și Căință.