Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Limitele unui jucător de golf

De pe pajiștea unde obișnuiește să joace golf, președintele Iohannis se pregătea să lanseze România. Din trusa de crose l-a ales mai întîi pe Ludovic Orban, deși putea să aleagă ceva cu capul mai mare și cu șanse mai bune să nimerească mingea. A luat apoi la rînd crosele cu „cap de lemn“, cum li se spune, dar n-a reușit decît să smulgă smocuri de iarbă din pămînt. România a rămas pe loc, neatinsă și speriată de moarte. Orban, Turcan, Cîțu, Bode, Popescu și Violeta Alexandru s-au întors în trusă frecîndu-și cucuiele, iar Iohannis i-a privit absent, cu mintea dusă la cele șase găuri de pe teren, ocolind, în reveria-i mută, singura gaură cu adevărat importantă, aia din buget.

Toată lumea aștepta un plan imediat, concret și aplicat, cu sume exacte și cu termene precise, adică un răspuns scurt la întrebarea „Ce  facem cu economia?“. Dar președintele i-a pus pe premier și pe miniștri să citească o cronică a războiului cu PSD, întinsă pe următorii zece ani.

„Planul Național de Investiții și Relansare Economică“e, ca orice plan care zice că salvează națiunea, o minciună politică. Dar minciuna PNL nu e dusă pînă la capăt, așa cum a procedat PSD în anii trecuți, cînd a mutat viitorul în 2040. Minciuna PNL, care a plagiat fără rușine minciuna PSD, are picioarelemai scurte: ea merge doar pînă în 2030.

Numai că în 2030 la guvernare pot fi țărăniștii, progresiștii, extrema dreaptă, hunii sau minoritățile sexuale. Liberalii n-au cum să prindă la Palatul Victoria acei ani învăluiți în furtuna istoriei, cu atît mai puțin președintele Iohannis.Măsurile pe care ei le-au trîmbițat pe terenul de golf nu are cine să le ia. Într-o lună,Opoziția poate trece o moțiune de cenzură și „Reclădim România“ s-a dus pe copcă.

Dacă ar fi copiat mai atent minciunile PSD, PNL ar fi observat că planurile făcute pe decade nu sînt pe măsura unui singur partid. Ele au nevoie de un pact politic, de un consens girat de președinte, poate chiar de o garanție constituțională, care să asigure încetarea focului pe anumite domenii strategice.

Rolul principal în această combinație trebuie să și-l asume președintele, fiindcă acest rol decurge, aproape cuvînt cu cuvînt, din Constituție. Președintele mediază între partide, le adună în jurul unui proiect național, le inspiră și le cheamă să sprijine, indiferent de cine e la guvernare, planul de dezvoltare, adică cele cîteva domenii convenite.

Dar România normală e oarbă și șchioapă, nu vede înainte și merge doar înapoi. Golful egoist de la Clubul Diplomaților a fost, de fapt, o prezentare a limitei politice a președintelui Iohannis, care înțelege națiunea doar în regim personal, care crede că economia e o temă de cerc restrîns, iar viitorul un subiect cu acces exclusivist.

Titluri ca „Reclădim România“, „România normală“, „România educată“ rămîn vorbe în vînt, zgomote care imită vîjîitul crosei cînd dă pe lîngă minge. Sînt ratările unui președinte care nu înțelege că, pentru a conduce cum trebuie o țară, îți trebuie ceva mai mult decît echipamentul de golf.

2 comentarii

  1. #1

    Foarte bine punctat, din cauza ca nu avem un pact trans-partinic nicio strategie mai lunga de 4 ani nu are sanse de reusita.
    Din lipsa de asumare parlamentara, strategiile si planurile pe termen lung ale Romaniei au avut mereu o viata foarte scurta, mai precis in limitele ciclurilor electorale.

    In nimicnicia lor, politicienii nostri din frunte nu sufla o vorba despre faptul ca aceasta strategie de redresare la fel ca si alte multe planuri si strategii sunt o cerinta a comisiei europene pentru a putea accesa banii (in cauzl de fata banii pe programul de redresare economica recent lansat de catre CE).

    Dar ne agitam degeaba pentru ca politicienii nostri fac planuri marete asumate unilateral tocmai pentru ca stiu ca nu le vor putea duce pana la capat si ca mai apoi vor putea da mereu vina pe opozitie.

    Pentru politicienii marunti ai Romaniei este de neimaginat ca toate partidele sa-si asume democratic in parlament toate strategiile pe termen lung, asa cum se intampla in orice tara civilizata din Europa.

    Ar fi o tragedie, toate partidele ar avea de pierdut pentru ca toti ar trebui sa munceasca din greu amar de ani pentru a pune in practica promisiunile. Fara lovituri de palat, fara sa cloceasca la anticipate sacrificand bunul mers al tarii, ar trebui sa se ingrijeasca de problemele grele economice si sociale si ar fi mai putin loc de gargara pe tema apararii statului de drept si a luptei anti-coruptie.

  2. #2

    Opera de arta acest editorial. Nu doar metafora e totala si adevarul in cele spuse e la cote maxime.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.