Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Lungul drum al beznei către noapte

Rămas fără lumină, fără gaze și fără Internet, profetul magnetic din Izvorani simte pe pielea lui năpraznica ripostă a statului român (dacă nu cumva doamna Cristela a uitat să plătească factura la curent, păcălită de energia care-i vine direct din pămînt pe sub fustă).

Statul român, exprimat prin instituțiile lui de forță (care adună peste 25% din bugetul României), e cuprins de paralizia hoțului prins cu minciuna. E blocat între complicitatea cu atacul hibrid și frica de a nu fi acuzat de această complicitate. Cu Iohannis în frunte, pune acum în scenă o jalnică recuperare a basmului democratic, forțînd nu numai legea, ci și limitele ridicolului.

CCR a anulat alegerile prezidențiale, și bine a făcut, căci exista pericolul ca puterea să pice în mîna unui nebun flancat de haiducii karatiști din Carpați, care erau puși pe treabă, aveau liste negre și adrese unde urmau să înfăptuiască, începînd cu a doua zi după victorie, sfînta răzbunare. Anularea alegerilor prezidențiale a însemnat anularea unei prăbușiri în sărăcie și în lațul influenței rusești. Numai că CCR, Serviciile, ministerele de Interne, de Justiție și al Apărării, CSAȚ, BEC, AEP și ANCOM plus agențiile însărcinate cu protecția împotriva atacurilor hibride au dormit în front, unele visînd la cîntecul de leagăn suveranist, altele plănuind cu anumite facțiuni politice o nouă selecție de avantaje.

Prin urmare, ce facem cu cascada de gafe și uneltiri? Ce facem cu toată această bîlbîială a făptuitorilor instituționali prinși în timpul comiterii faptei? Cum procedăm cu acest joc jegos, de o inimaginabilă rușine, pe care apărătorii patriei l-au lăsat să se desfășoare și la care partidele au luat parte pentru un procent în plus?

Dacă se anulează prezidențialele pentru motivele pe care CCR le-a găsit întemeiate, de ce nu se anulează și parlamentarele, care au funcționat în același regim de atac hibrid și care au băgat în Parlament un partid venit din bezna tunelelor dacice, a apei cu nanocipuri și a firului divin? Atacul hibrid, amplificarea din rețelele TikTok și Telegram s-au întins pe săptămînile dinaintea turului I, în timpul turului I, în timpul parlamentarelor (în crescendo), după parlamentare și urmau să explodeze la turul II. De ce să fie extrase parlamentarele din acest mod de operare? E ca și cum un agresor ar bate în mod egal două victime, dar ar fi condamnat doar pentru una din ele.

Capul acestei monumentale pasivități e Iohannis, șeful suprem al securității naționale, capul armatei, al Serviciilor, al parchetelor și, într-o bună măsură, al partidelor intitulate de la o vreme „pro-occidentale“. Amestecul lui în nenorocirea PNL, obsesia de a numi impostori la conducerea guvernelor și păstrarea Serviciilor la propriul cherem au distrus orice dram de vigilență și de încredere în valorile democrației. Iohannis a întreținut prăbușirea moralului Armatei sabotîndu-i modernizarea, iar după el s-au luat atît guvernele, cît și rețeaua mafiotă de generali care fac pe față, din prostie sau cu premeditare, politica Rusiei. Iohannis a făcut praf ideea de angajament al structurilor de securitate și a pus la pămînt încrederea Justiției în ea însăși. Să adăugăm aici sărăcirea sistematică a populației și obținem solul în care au germinat suveranismul, pro-rusismul putinist și neo-legionarismul getic, pus pe violență. Tîmpiți să fie rușii să nu profite de aceste condiții perfecte, mai ales că la producerea lor au contribuit, prin agenții din teren, ei înșiși!

Acum asistăm la o mobilizare zeloasă a organelor. Discipolii lui Georgescu și Zelea Codreanu sînt opriți în trafic, percheziționați și dați la televizor. Sînt scoase la iveală finanțări și operațiuni care vizau lideri din politică și ziariști. Ca să stingă acuzațiile de complicitate, instituțiile de forță aruncă pe foc cu tot ce apucă: descinderi, rețineri, ba chiar cu gaz. E un fel de sărbătoare a mistificării prin exces de zel. Și, în lipsă de altceva, e bună și asta. Dar dacă nu se refac și parlamentarele, o parte din tumora pe care CCR, parchetele, Serviciile și Poliția se prefac că o îndepărtează rămîne bine-mersi în organismul politic și în societate. Nebunia rămîne prezentă în viitorul Parlament, cu exaltații, infractorii, putiniștii și videochatistele ei.

Ca să existe o revenire credibilă, e nevoie ca alegerile să fie refăcute integral: și prezidențiale, și parlamentare. Partidele trebuie să arate că au înțeles nevoia de schimbare cerută de popor și să se abțină să defileze cu aceiași oameni. Instituțiile de forță trebuie reformate cu inteligență: lent, dar ferm. Iar viitorul guvern și viitorul președinte să arate că e loc și pentru oameni deștepți și de caracter la conducerea țării, fiindcă proștii și aroganții au fost cît pe ce să ne ofere un viitor rusesc.

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

9 comentarii

  1. #1

    Prefatez, din nou, cu mentiunea ca nu sunt nici fanul diliului cu energii, nici al „partidelor pro-europene”. Insa la fel cum nu inteleg obsesia de a scutura pumnul inspre est de fiecare data cand calcam intr-un rahat in strada, nu pricep nici toata agitatia din jurul ideii ca ar fi iesit presedinte diliul. Unii se comporta de parca daca iesea ala ar fi cazut instant un fel de dubla Linie Maginot care ne apara de Ruzzia, dar asa, cu toti ceilalti competenti care-l contracandidau si care au acum oportunitatea de a mai trage un loz, o sa dormim linistiti si protejati.

    Apoi, nu inteleg cum „vindeca” reluarea alegerilor buba recunoasterii cu voce tare ca majoritatea oamenilor din aceasta tara sunt efectiv idioti cu acte in regula care halesc din zbor orice rahat li se arunca prin filmulete pe TikTok, Facebook, etc. Sigur, asta e adevarul, sunt de acord (chiar daca cred ca idiotii sunt majoritari in ambele tabere, nu doar a alora cu coifurile de staniol pe cap), insa cetatenii minunatei tarisoare vor fi la fel de prosti si manipulabili si luna viitoare, cand se vor relua, probabil, alegerile. Cum remediem asta? Sau ah, nu remediem, pur si simplu ne asiguram ca de data asta ii umplem de informatii reale si nemanipulatoare de la UE si SUA, aliatii nostri care nu mint, nu sunt corupti, nu fac abuz in serviciu si care, in general, ne-au facut si ne vor doar binele. Got’cha!

  2. #2

    Da, sigur , ne jucam de-a alegerile pana iese alianta PSD-PNL cu 99 %. Da guvern, buget etc… ???? Orice partid care scoate capul e compromis , distrus din start. Astept sa treaca nebuneala si sa vad procese si sentinte. Am vazut pe vremea lui KVSI zeci de dosare cu rezultate nule.Vreau sa vad ce spune justitia nu mass-media !! Tare ma tem ca si Blinker a inghitit galusca servita de ai nostrii. De-as mai duce-o pan-la toamna, lelita Ioana !!

  3. #3

    Doar au amânat. Nu au rezolvat nimic. Ba mai mult. Ne-au enervat. Așa că speranțele voastre sunt cam deșarte. Nu ați înțeles nimic.

  4. #4

    Sa inceapa lumea sa isi fsca conturi pe tiktok ca vin alegerile.
    Pariez ca daca vine Bolo la guvern va sesiza CCR pentru scurtarea mandatului sasssalaului. Nesimtirea nu poate continua la nesfarsit!

  5. #5

    Altul care s-a lăsat atras în farsa cu pistolul cu bile pe care orice amator de airsoft și-l poate cumpăra în România.
    Vedeți și https://www.cotidianul.ro/pistolul-cu-apa-al-sefului-de-post/

  6. #6

    Si uite asa statea Iohannis meditand ca ganditorul de la Hamangia… Ce ma fac eu Herr Muica dupa alegerile astea. Si o stire de la telemaraton ii fura atentia – unu din cinci tineri romani vor un lider autoritar. Hmmm… A gandit Iohannis. Hmmmmmm au gemut romanii cateva saptamaini mai tarziu. Si lider autoritar au avut…

  7. #7

    Păcat de talentul lui Bușcu – votez Călin Georgescu

  8. #8

    Avem un parlament împănat cu saltimbaci, cu sindicaliști ratați cu indivizi de joasă speță, cu fel de fel de nimenlume: imaginați-vă că alde Garcea ne va face legi!!!

  9. #9

    hahaha! La mulți ani Doru/romani!

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.