Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

N-avem oști, dară iubirea de moșie e un vid

Președintele Iohannis s-a zbătut în hora summit-ului NATO ca un butuc care vrea să prindă ritmul Călușarilor. Omul a reprezentat interesele de securitate ale României cu statura lui impozantă, cu punctualitate, cu discreție, cu valiza personală de amatorism și cu bagajul de mînă pregătit de aceiași consilieri care i-au pregătit scufundarea, la Sofia, a flotei din Marea Neagră. S-a întors acasă cu o culegere de povești în care noi stăm degeaba, iar NATO stă pe gînduri. Într-un viitor la fel de neclar ca situația din Donbas, vom avea cîțiva bulgari și polonezi în brigada internațională care urmează să se antreneze pe teritoriul României. Jumătate din soldați vor fi produsul meleagurilor noastre, ceea ce înseamnă că am obținut permisiunea de a intra în NATO cu 1.000 de oameni după ce noi credeam că am intrat din 2004 cu toată țara.

Lucrurile par să se fi legat în așa fel încît să nu uităm că, în cazul unei ofensive rusești, avem un profesor de fizică la hotare.

În 1990, cu tot cu sergenți și maiștri militari, cu bucătărese și CI-ști, cu prizonierii din arest și cu școlile militare, România avea o armata de 300.000 de oameni. Instruiți de niște idioți care azi trebuie să fi ajuns generali, hrăniți cu mazăre stricată și cu iluzia liberării, înarmați cu răbdare, cu umor și cu cele mai imprevizibile arme din Tratatul de la Varșovia, acești 300.000 de militari alcătuiau o realitate fizică ireductibilă, o declarație de forță brută, o masă de descurajare care, răspîndită prin văi și prin lunci, desfășurată pe costișe și prin trecători, era luată de ruși ca propunere de bună vecinătate.

Pe atunci se știa cu destulă precizie că, pentru a ajunge la București, tancurile Armatei Roșii aveau nevoie de două săptămîni. Azi, cînd armata română are efective de 80.000 de oameni, din care peste 8.000 sînt personal civil și peste 30.000 personal auxiliar, rușii n-ar mai pierde atîta vreme pe drum. În zece ore, Bucureștiul ar preda cheia orașului, iar aici sînt incluse și cele 12 avioane F-16 care încă n-au sosit, și brigada internațională care încă nu s-a născut, și batalioanele de luptători care ne-au reprezentat cu onoare în teatrele de operațiuni externe, și fotografiile de la summit.

Prin mersul istoriei, serviciul militar obligatoriu a ieșit din formatul statului român în 2007, iar diminuarea militară la nivel de cantitate n-a reușit să fie compensată la nivel de calitate. Saltul dialectic a fost aici în jos, pînă în punctul în care, azi, un batalion NATO de cîteva sute de soldați ni se pare o mantră a salvării.

Poate că de aici ar fi trebuit să pornească misiunea președintelui Iohannis la summit-ul NATO. De la această inegalitate vulnerabilă și de la înțelesul actual al conceptului de securitate. În locul cerșelii neîntrerupte de plutoane NATO, România putea veni cu un plan de relansare a propriei armate. Un plan ferm, inteligent, cu impact economic, social, moral și educațional în societate. Un plan curajos, realist, și care i-ar fi făcut pe liderii NATO și pe superpartenerii noștri strategici, SUA, să respire ușurați și să ne propună fonduri.

Cînd Rusia traversează una din nevrozele ei geografice, e o dovadă de sănătate să-ți iei în serios armata. Nu e chiar un proiect de țară, dar e unul care poate garanta țara.

33 de vizualizări

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

6 comentarii

  1. #1

    Putem avea armata si de 1 milion de luptatori de elita si tot nu am face fata unui razboi modern cu inamici bine utilati.
    Dar problema se pune altfel: chiar tine cineva mortis sa ne atace tarisoara?
    Ca pana sa incepem sa dam noi cu batzul prin gard, cainele vecinului isi vedea de osul lui.
    multe alte atractii nu prea avem, suntem greu de stapanit, suntem tara UE si NATO ceea ce e suficient ca sa te simti protejat.

    Sa fie clar, suntem penultima tara europeana la nivel de cercetare si ne chinuim fara success sa asiguram cercetarii un buget stabil de macar 0.3% din PIB desi aici generezi intelighentie care in vremuri moderne e o arma mai puternica decat o armata de luptatori de elita. Nu exista vreo firma romaneasca in Top1000 firme europene care investesc in cercetare si dezvoltare. Nu ne trebuie noua asa ceva, cumparam ‘din afara’ produse mai bune.
    La armata avem deja 1.7%, mergem alert spre tinta de 2%, si inzestram armata cumparand din afara pentru ca nu mai avem nici intelighentie si nici industrie. Cehii si ungurii au un buget militar de 1% si nu au in intentie sa-l creasca. In schimb aloca mai bine de dublu la cercetare decat statul roman si asta se vede. Si se simt destul de protejati in tarile lor.

  2. #2

    @Bogdan De acord.

  3. #3

    Rusia ar putea lua Romania cu un singur e-mail!

  4. #4

    ” Un plan ferm, inteligent, cu impact economic, social, moral și educațional în societate. Un plan curajos, realist…” Exista in Romania un astfel de plan? In orice domeniu doriti dumneavoastra. Daca aveti cunostinta de asa ceva va rog sa-mi spuneti si mie. Raman dator anticipat!

  5. #5

    pai de ce sa faca rusii 10 ore pan la bucuresti, cand au pesedeul acolo, deci sunt si ei prezenti???

  6. #6

    Bun articolul dle. Buscu, dar citeva precizari merita atentia . Nu am avut oameni de stat in Romania niciodata, totdeauna am ascultat ce ni s-a dictat sa facem, asa a fost si inaite de al doilea razboi modial si dupa cu rusi care nu am stiut sa ne impunem dupa ce am fost in tabara cistigatoare . Dupa revolutie la fel, ne lasam usor manipulati. Interesele altora nu am stiut sa le valorificam pt. noi atit militar cit si economic. Astazi stam si mai prost ca actualul presedinte nu-l intereseaza Romania, el gafeaza atit in politica interna cit si in cea externa[vezi situatia cu Bulgari si cea cu NATO}, dar mai grav ca a inceput sa minta ca Ceausescu[vezi comunicatul dupa Summit -ul de la Varsovia].

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.