Le numără de fiecare dată cînd i se cere să spună cînd va desemna un premier. „În zilele următoare”, răspunde sigur pe el, lăsînd lumea să înțeleagă că are în cap un calcul bazat pe zile, numărate cu înverșunare de olimpic. Uneori, cînd numărarea zilelor se lungește, „în zilele următoare” devine „în cîteva săptămîni” sau „în lunile următoare”. Toate aceste neobosite numărări de zile duc la concluzia „niciodată”, dacă e să avem în vedere, de pildă, publicarea anchetei despre fraudarea alegerilor, numirea unui șef civil la SRI sau concedierea lui Pahonțu. Te și miri cum un matematician numără atît de aiurea și transformă o operație simplă într-o serie de nenorociri.
Da, relația lui Nicușor cu timpul reprezintă un pericol ridicat pentru România și locuitorii ei. Dacă luăm un exemplu la întîmplare – apropiata sentință a agenției de rating Standard & Poor’s – observăm că iar a numărat zilele greșit. Din cauză că nu există un guvern cu puteri depline (iar asta se întîmplă tot dintr-o numărare anapoda a zilelor), sînt șanse mici să avem un buget. Iar fără buget pe 2027 e aproape imposibil ca S&P să mențină ratingul BBB-, fiindcă nu are nicio dovadă că există capacitate fiscală pentru angajamentul de deficit.
Americanii vin în perioada 21–25 septembrie și dau verdictul pe 2 octombrie. Interlocutorii lor sînt Ministerul de Finanțe și BNR, dar în situații critice, cum e situația României, apariția președintelui la întîlniri – măcar la una – ar fi un semnal politic pozitiv. De altfel, în iulie, la Paris, Nicușor a declarat cu mîna lui (a vorbit în engleză) că va participa la aceste întîlniri tehnice.
Azi, vedem că a renumărat zilele și și-a schimbat programul. Pe durata șederii delegației S&P la București, Nicușor e plecat la ONU, într-o vizită de aleasă irelevanță, unde, între altele, va susține candidatura lui Dacian Cioloș la șefia Organizației Internaționale a Francofoniei.
Numărînd zilele care i-au rămas să desemneze un premier și să deschidă calea unui guvern, adică mai puțin de o săptămînă, Nicușor a reușit să mai scadă două, pe care le-a alocat unei vizite în Finlanda, unde ard problemele Arcticii. Urșii polari și submarinele nucleare rusești n-ar lăsa nepedepsită absența României de la discuții. De altfel, deplasările lui externe sînt gata să depășească nivelul de irelevanță și inoportunitate atins de călătoriile lui Iohannis.
Nicușor numără greșit și ceasurile, căci perspectiva unui calificativ junk se află în al doisprezecelea ceas. Președintele țării doarme pe el, amînă, merge la nunți, se afundă în muțenie, fuge de obligații și răspundere, ca și cum n-a atins încă vîrsta conștiinței. Nu pare să înțeleagă că ceasul a început să-i ticăie, că începutul lui de mandat arată deja ca sfîrșitul, cu încrederea prăbușită înainte de termen, definitiv.
Aici e, de fapt, capcana numărătorii. Nicușor își numără greșit și propriile zile. Dacă viitorul e un tren care se apropie în viteză, Nicușor e un copil surd, care se joacă pe șine, cu spatele spre acest viitor. „În zilele următoare”, rețeta lui de fugă și de amînare, nu mai face față. Evenimentele îl ajung din urmă și sînt gata să treacă peste el, fatalitatea îl apucă de gît, căci, vorba lui Marin Preda, timpul nu mai avea răbdare.
În aceste zile, nu numai AUR vorbește despre suspendare. O fac și peneliști din aripa Bolojan, iritați de pactul Nicușor-PSD. O fac și useriști radicalizați de promulgarea legii Fritz. Nu sînt poziții oficiale, revolta fierbe încă la foc mic, dar se clădește o stare de spirit favorabilă răsturnării. Iar dacă suspendarea se produce, referendumul de demitere are șanse bune să treacă. Poporul deja își batjocorește președintele pe rețelele de socializare.
Cineva îl sfătuiește prost pe Nicușor – poate Lucian Pahonțu, poate alți generali, poate propria sa înțelegere a realității. Președintele României e captivul unei interminabile gafe politice de care nu pare să-și dea seama. Merge pe un drum plin de gropi, ocolind termene și răspunderi, numărînd anapoda zilele care îl despart de eșec, uitînd că realitatea face o numărătoare paralelă.
2.710 vizualizări




Ehe, doar e un om de cuvant.
Asa cum ii sta bine unui presedinte de stat, al carui cuvant atarna greu in relatiile externe.
Situatia interna, adica scadalul proeuropenilor de la putere, bucura dusmanii.Un paradox, nu?
Sa ne fereasca Domnul de un conflict militar….
Nicusor nu e acum altfel decat era si inainte de a fi presedinte. La primarie nu semna de frica, disparea din peisaj perioade lungi de timp, era anapoda mereu etc L-a vazut toata lumea ce caricatura era si totusi multi (majoritatea) au avut un val pe ochi cand l-au preferat la alegeri. Votantii lui l-au vazut cum e, ca pana si palaria de primar e prea mare pentru el, dar din motive doar de propaganda stiute, au crezut ca o palarie mult mai mare, cum e presedintia, o sa i se poatriveasca mai bine. Iar acum votantii nauci isi dau cu pumnii in cap ca au socotit gresit. Vorba proverbului: „Da-mi Doamne mintea romanului de pe urma”. Dar din pacate mintea romanului e buna si ascutita mereu dupa spartul targului. Insa indiferent de cum se va finaliza zbaterea asta din prezent cu desemnarea premierului, probabil ca Nicusor va fi primul presedinte postdecembrist care nu va apuca sa-si termine mandatul, fiind suspendat si apoi demis de catre popor. Dar in asta e si o KARMA buna. Nu pentru el, ci pentru noi toti: el fiind primul presedinte pus cu mana de catre Sistem in urma alegerilor anulate, si ca urmare a unui simulacru de alegeri cu repetitie, e bine din punct de vedere karmic sa fie si primul care va fi suspendat si apoi demis. Abia asa se va inchide cercul, nu cu „turul 2 inapoi” care e clar ca e ceva imposibil de realizat. Dar daca dupa anularea abuziva si absolut nedemocratica a alegerilor din 2024 va disparea si specimenul asta de Nicusor aparut la presedintie in urma pseudo-alegerilor cu repetitie din 2025, atunci lucrurile se vor (mai) linisti din punct de vedere social – moral si chiar intr-un mod simbolic – elegant….
După mintea ta, „votanții năuci, care-și dau acum cu pumnii în cap”, ar fi trebuit să-l voteze pe huliganul de galerie, sau pe izmene roșii rusești. Așa s-ar fi ajuns, „elegant”, la „liniștea sociala” la care sigur visează toți dezaxații extremiști. Mai ai puțintică răbdare stimabile și vei avea ce îți dorești: guvern PSD-AUR. Și să vezi liniște socială și eleganță. Harasho tovărășie.
Adevărul e că fără Julien ot Pericei la cârma francofoniei suntem mâncați, și noi și sora noastră mai mare. Noi ca noi, o mai scăldam cumva, dar cred ca francezii nu mai dorm noaptea și au sudori reci (se sparie gândul).
Cum ar veni, marți după luni de zile și joi după Miercurea Ciuc…. Încă una și ma duc.
Aripa bolojan(musculițe de otet) discuta de anticipate si de suspendare!Asta e comedia zilei!
Ceea ce a omis ND in ecuatia puterii este ca a fost ales prin vot direct de catre oameni nu de catre(sau poate cine stie), astfel ca in cazul in care parlamentul compus de oameni alesi pe liste(HARTIE IGIENICA PT SEFII DE PARTID) decid sa-l suspende mai avea o sansa de salvare la votul referendumului cu conditia sa nu fi uitat cine l-a pus in functia de presedinte.
Nimeni din parlamentul Romaniei nu poate pune punctul pe I?Gata, ajunge, pana aici? de ce?Nu cumva sunt dependenti unii de ceilalti, desi vomita venin pe la televiziuni unii impotriva altora. Citind presa zilelor noastre constati , nu cu surprindere, am trecut de mult de faza asta, ca presa nu prea mai are subiecte, de ceva timp de la anularea alegerilor totul e la fel de rau, ne indreptam spre nicaieri, oamenii au obosit sa comenteze si chiar sa dea de pamant cu cei pe care i-au creditat si ar fi trebuit sa le faca viata mai usoara, discutiile despre formarea unui nou guvern atat s-au lalait incat nu mai au substanta, nu mai intreseaza pe nimeni cine va fi premier cand va fi si pentru ce , maimutoiul din fruntea tarii s-a inmuiat de tot asteapta ca o forta extraterestra sa-i preia sarcinile cu care a fost investit, dar ca un paradox, nu ar renunta nici in ruptul capului la mandat.
Tot raman la convingerea ca in mana romanilor sta soarta lor, Insa o populatie dezbinata , nepasatoare si fara speranta ii tine in functii pe calaii ei . Daca am fi uniti , am bloca tot , am iesi in strada si nu ne-am intoarce acasa pana cand nu ne vom scrie din nou constitutia , drepturile si libertatile pentru care s-a murit la Revolutie ( sau ce a mai fost). Doar asa se va schimba ceva. Altfel ..a mai trecut inca o zi in care am fost pacaliti de rostogolitorii de sloganuri :”asa nu se mai poate”,dar nu se intampla nimic.