Numerele mici și dese, cheia marilor decese

Două altare clandestine, instalate în palatele Victoria și Cotroceni, adăpostesc icoana făcătoare de minuni a Sfintei Osătreacă, izbăvitoarea de molimă. Ludovic Orban și Klaus Iohannis și-au pus nădejdea în liturghia norocului și fac pe dracu-n patru, cu mîinile în sîn, să moară virusul de la sine.

Semne că Grădina Maicii Domnului a fost amenajată chiar în România ar fi, zic episcopii Arafat și Streinu-Cercel. La fel, mitropoliții de la SRI, preafericiții generali cu patru stele, care întorc graficele pe dos, așa încît vîrfurile să pară gropi. Sînt morți puțini, infectați puțini, iar vigoarea bătrînilor din Suceava e dovedită din moși-strămoși. Anticorpii noștri s-au luat de piept cu tătarii, cu turcii, cu rușii, cu nemții și n-au pierit. Există,pe masa Tatălui Ceresc, un plan de ocolire a României, avem noi informații. Așa cum au trecut atîtea pe lîngă noi fără să ne atingă – civilizația, cinstea, deșteptăciunea –, așa va trece și coronavirusul. Se cheamă distanțare istorică. E norocul nostru, pe care alții nu-l au.

Odată cu falsul epidemiologic și cu iluzia cifrele mici, vin informații și din piața politică. Sondajele arată creșteri de popularitate mari, uluitoare. Iohannis, care, după jocul de-a anticipatelea, era în picaj, a revenit la nivelul din decembrie. PNL a sărit de 40%, a ajuns acolo unde nici Brătienii, după întregirea din 1918, nu îndrăzneau să viseze. Orban e recuperat din văgăunile antipatiei și strălucește ca un soare ieșit din șomaj. Iar subinginerul Vela, fantele-sudor din Caransebeș, împunge cifrele cu capul, așa cum împungea aerul Republicii tricornul lui Fouché. Cît despre Arafat și Streinu-Cercel, ei sînt copți pentru beatificare, fiindcă au ajuns în galeria iubirii naționale alături de Nadia, Hagi și Halep.

Toate astea se trag de la împletitura de frică și speranță în care se zbate poporul, de la ordonanțele militare care îngroașă vocea autorității și de la nevoia oamenilor de a-și imagina salvatori. E de înțeles și, mai ales, e în parametrii psihopatologiei publice. Specialiștii numesc fenomenul „rally around the flag”. Militarii îl folosesc în războaie, iar politicienii beneficiază de pe urma lui automat, cînd se ivește o catastrofă. E un fenomen folositor, fiindcă ține națiunile laolaltă, face popoarele să se înghesuie ca să încapă într-o nevoie comună.

Numai că, acum, teoria norocului și a cifrelor mici ascunde germenii omorului din culpă. Guvernul continuă să nu ia măsurile pe care logica epidemiei și rata ei de creștere le cer. Nu cumpără ce trebuie și cît trebuie, nu construiește cît trebuie și, mai ales, nu arată progresul față de februarie, cînd stocurile arătau aproape ca în aprilie. Medicii nu au încă destulă protecție. Nu sînt măști pentru populație, deși portul măștii a ajuns normă OMS. Nu există o linie oficială de tratament simptomatic pentru cei care își tratează boala la domiciliu. Nu sînt amenajate din timp spitale alternative, în corturi și săli, în fiecare reședință de județ, pentru a preveni vîrful de infectare așteptat după Paști. Și, mai ales, nu sînt nici pe departe destule ventilatoare pulmonare.

Poate că zgomotul luptei din spitale nu răzbate în templele șederii degeaba, în palatele Victoria și Cotroceni. Poate că sunetul lugubru al pandemiei, care asurzește Europa și America, nu trece de imnul național, amplificat de difuzoarele Poliției Române. Poate că cifrele deocamdată mici ale morților și testaților din România le-au deslușit, lui Orban și Iohannis, calea superioară a mersului încet. Sau poate că matematica statelor cu mii și mii de morți e greșită, iar tunelurile dacilor pe sub Bărăgan și întîietatea lui Eminescu în fizica relativistă vorbesc, pînă la urmă, despre locul nostru privilegiat pe planetă.

Chiar și așa, epidemia ar merita combătută mai ferm. Nu pentru noi, că noi n-avem nevoie, dar restul lumii trebuie să ia exemplu de undeva.