Olé, olé, ne-nchinăm la BBC

Cea mai mare realizare profesională a presei românești în ultima lună pare a fi interviul pe care Bogdan Aurescu i l-a dat lui Stephen Sackur de la BBC. Atâta excitare, atâtea laude, atâtea demonstrative înfierări ale ministrului de Externe, încât ziceai că fiecare neajutorat din ăsta care a preluat interviul făcut de Sackur și-ar aroga meritele profesionale.

„Ce interviu memorabil, așa se face jurnalismul, bravo BBC, ce și-a luat-o Aurescu…“ Astea au fost, timp de câteva zile, reacțiile unor ziariști. Sau ale unora care se pretind ziariști. Căci dacă interviul lui Sackur excela profesional, în mod cert profesia pe care o reprezenta nu era cea de jurnalist, ci cea de inchizitor-propagandist.

Bogdan Aurescu, el însuși un monument al mediocrității pompoase, o statuie vivantă înălțată pentru a onora fonfleismul găunos, nu a fost, totuși, intervievat de către un reprezentant de frunte al breslei jurnaliștilor, ci a fost tras agresiv de urechi de către un țuțăr al Foreign Office-ului britanic și al Departamentului de Stat al SUA. Țuțăr căruia i s-a părut că România nu face destul pentru Ucraina, așa că l-a certat pe ministrul de Externe al României.

Nu am certitudinile marelui ziarist britanic. Nu știu, așadar, dacă e bine că România își ține secrete ajutoarele de o anume factură acordate Ucrainei. Știu doar că, spre deosebire de Marea Britanie, suntem mult mai aproape de terenurile pe care se poartă războiul. Mai știu că în Ucraina trăiesc aproximativ 400.000 de vorbitori nativi ai limbii române, în timp ce numărul vorbitorilor nativi de engleză care sunt cetățeni ucraineni este de câteva zeci de mii de ori mai mic.

Dacă în Ucraina ar trăi câteva zeci de mii de englezi, alte câteva mii de scoțieni și mii de galezi, Stephen Sackur n-ar mai considera o bagatelă problema drepturilor acestora. L-ar interesa, cu siguranță, și eventuala prigoană la adresa bisericilor anglicană și scoțiană. Nu i-ar fi indiferent nici dacă vorbitorii nativi de engleză ar fi vânați în chiar satele în care locuiesc pentru a fi duși cu arcanul în prima linie a frontului.

Iar dacă Delta Dunării ar fi, cumva, un teritoriu al Majestății Sale Regele Charles, dacă Marea Britanie ar mai conduce Comisia Dunării și ar mai avea vreun cuvânt de spus la vărsarea Dunării în Marea Neagră, să fiți siguri că BBC-ul și-ar trimite zeci de corespondenți la Chilia Veche, să supravegheze direct săpăturile ucrainene de pe Bîstroe.

Cum lucrurile astea nu se întâmplă, însă, marele, imparțialul, modelul de profesionalism Stephen Sackur ne poate certa, chiar și prin intermediul unui personaj precum Aurescu, pentru că ne interesează ce se întâmplă cu Delta și ne interesează ce se întâmplă cu românii de dincolo de graniță. Execrabile obiceiuri în ochii acestui mare ziarist contemporan.

Mai trist e că multor neputincioși locali, care nu găseau argumente reale pentru a susține agresiunile inexplicabile ale Ucrainei, jalnica prestație propagandistică a lui Sackur le-a produs orgasm după orgasm. Minților lor înguste și nefericite li s-a adăugat unul din afară, un guru, care susține aceleași tâmpenii ca și ei. Climaxul impotenței intelectuale, ce mai.

Sunt unii din ăștia care, pentru că sunt incapabili să se bată cu politicienii care fac rău țării, aleg să urască direct țara. Pentru cei mai mulți dintre aceștia, ticăloșia și prostia nu sunt întâmplări, ci opțiuni.