Onania educată

Zece ani, Iohannis și-a lustruit bastonul de mareșal trîndav și arogant. A frecat iluzia neamțului mut, dar harnic, pînă cînd minciuna a țîșnit din cele două mandate ca un mare adevăr. Și-a produs plăcere stînd degeaba la Cotroceni, tolănit în nulitate și protocol, ratînd tot ce se putea rata în numele României. Acum vrea în fruntea NATO. Și-ar muta costurile fricțiunii în bugetul nord-atlantic, într-o sinecură care să-i dea, în schimbul onaniei verificate, un protocol militar superior și un nimb de escroc acoperit.

Să amintim, mai întîi, meritele care-l recomandă. De cînd a început războiul în Ucraina, Iohannis, adică șeful suprem al forțelor armate, și-a continuat, netulburat, somnul de frumusețe, tratamentele estetice și călătoriile. Armata nu e doar neînzestrată și aflată la cel mai scăzut nivel al resursei umane din istorie, dar se menține pe un curs de deteriorare accelerat, care merge mînă în mînă cu dorințele lui Vladimir Putin. Cei doi ani de inconștiență supremă vin după alți șapte ani de nepăsare, în care Iohannis s-a mulțumit să-și cumpere o șapcă de cinci miliarde de dolari.

Cu cît Rusia a explicat mai clar, pe hartă, că România se află pe traseul cel mai logic al necazurilor, cu atît comandantul suprem Iohannis a imprimat măsurilor de securitate națională un ritm de abandon mai ambițios. Hemoragia de personal militar a fost ignorată cu metodă, legislația necesară armatei a fost amînată, finanțarea și moralul trupei au fost lăsate la cheremul mizeriei. Nici o fabrică din industria națională de armament nu a fost solicitată să repare sau să verifice tehnica medieval-sovietică pe care trupele terestre o păstrează la fondul de fier vechi. Mai mult, în acord total cu Ministerul Apărării, Iohannis patronează falimentul acestei industrii strategice a statului român. De doi ani, România ratează oportunități de a produce pe teritoriul ei, în parteneriat cu producători globali disponibili, o mare parte din echipamentele vitale. De doi ani, banii care ar putea rămîne în țară și care ar produce slujbe, taxe și creștere industrială pe orizontală sînt trimiși la export. Și, ca să nu apară întrebări, Iohannis convoacă CSAȚ exact din an în Paști, iar miniștrii sînt adunați ca să se închine la nașterea și înălțarea nivelului de inconștiență.

Dacă toate astea și multe altele nu sînt destule ca să-l facă secretar general al NATO, Iohannis mai are în mînecă asul șantajului. Adică, dacă-i dați lui Mark Rutte sinecura pe care mi-o doresc, dați-mi în schimb mie alta, la UE. Vedem aici același tip de neghiobie ce traversează, ca o dîră galbenă pe zăpadă, gîndirea politică a lui Iohannis. Rutte e susținut de SUA și Marea Britanie, și e nevoie de multă minte ca să-l ameninți pe partenerul strategic, mai ales cînd pe tine te susțin Ungaria și Mihai Tudose. Mai ales cînd România, pe care ai diminuat-o strategic și militar pînă la anihilare, depinde existențial de SUA și Marea Britanie, singurii aliați capabili și disponibili să intervină în caz că Putin își dorește o casă de vacanță în Poarta Focșanilor.

Răul provocat României de Iohannis forțează, iată, limita celor zece ani și își proiectează efectele în viitor. Iar ca să obțină o nouă slujbă de șarlatan, președintele călător a preparat un mix catastrofal de politică internă și internațională: a schimbat calendarul alegerilor din 2024 și a meșterit din el ceea ce ar trebui să fie o trambulină personală. În caz că nu reușește să atîrne de un nou chilipir politic la Bruxelles, vrea să rămînă agățat de îmbelșugatele crăci ale statului român ca un leneș din pădurea amazoniană.

Să nu-și imagineze cineva că devansarea și comasarea alegerilor reprezintă un act de voință unilateral. Dimpotrivă, există o rezonanță bună în partidele vechi și în Servicii, fiindcă democrația e mai ușor de pus la pămînt cu complici. Dar linia complotului îi aparține lui Iohannis, iar profilul de principal profitor i se vede în filigranul operațiunii.

În timpul ăsta, oameni întregi la cap cred că, dacă Iohannis ajunge într-un post internațional de prestigiu, ar fi, la urma urmei, un fel de reușită pentru România. Fals. Cu un ins de morala și competența lui Iohannis, funcția de secretar general al NATO ar fi cea mai periculoasă sinecură de după al doilea război mondial. Dacă Iohannis ar reuși să-i facă alianței doar un sfert din ce a reușit să-i facă României, Putin ar desface zilnic o sticlă de șampanie.

Cu Iohannis la UE – ca Înalt Reprezentant pentru politică externă și politici de securitate, de pildă –, pagubele ar fi, în aparență, mai mici. Dar o asemenea numire nu are cale meritocratică și s-ar face doar șantajînd SUA și Marea Britanie, adică dîndu-ne foc la valiză.

Iohannis lasă în urmă o țară întîrziată, devastată de sărăcie, scufundată în datorii, cu democrația abuzată și educația la pămînt, stoarsă de clanuri politice, pusă în pericol de securitate și ținută departe de oportunități de dezvoltare. Țara a fost trecută prin ingineria nesimțirii, traumatizată de incompetența unui fost inspector școlar care și-a blocat vreme de douăzeci de ani postul de la liceu. Un ins care a practicat onania politică în toate sensurile ei vrea să stoarcă din condiția României ultima picătură de regres. Să-i urăm succes, că de-acum altceva nu-i mai putem face.