Ospățul bogaților

Românii au luat iar mielul în brațe. Fiul oii s-a scumpit crunt în piețe, iar patimile simple – sărăcia și umilința – au fost trăite cu sinceritate în Săptămîna Mare, la fel ca în sfintele evanghelii. S-au săvîrșit minuni dumnezeiești aproape la tot pasul, ai zice că a fost inflație. Conducerea țării a înmulțit banii, a transformat apa în lux, lumina în pierzanie, căldura în ruină și toată suflarea ortodoxă a putut asista la învierea vechilor năravuri de furt și distrugere, niciodată moarte.

Nu încape îndoială că viața acestui popor binecuvîntat se va îmbunătăți, mai ales că, așa cum rezultă din cifre, vorbim despre viața de apoi.

Dar iată că, în timp ce peste 40% din populație așteaptă raiul în risc major de sărăcie, la Banca Națională se comandă caviar, creveți și file de somon. De băut se bea vinul Casei Isărescu – gama premium și rezervă –, șampanie și coniac. Oamenii guvernatorului au gusturi scumpe. Burțile lor, clădite cu trudă în sinecuri, cer hrană prețioasă. Și primesc icre negre și icre roșii, icre de știucă și file de șalău, fructe de mare, ton, anșoa, halibut, doradă. Meniul costă un milion de euro, acoperă cîteva luni și se servește în încăperile de marmură și mahon, drapate în purpură și aur. E vorba despre aceleași încăperi unde se pun la cale catastrofele umanitare din economia românească, dintre care merită amintite, poate, ratele năpraznice ale dobînzii, afacerea francilor elvețieni și asmuțirea sistemului bancar privat asupra populației.

Casa Isărescu nu e doar o podgorie clădită pe banii poporului, e o instituție în sine, un sediu al bogăției și impunității, un triumf al veșniciei. Aici, soiurile roșii ale vechii Securități se combină cu opulența soiurilor noi, cultivate în democrație. Sînt cupaje politice costisitoare, au gustul, tăria și gradele potrivite. Iar întîiul somelier, Manole, e recomandat după arta de a turna, dovedită acum trei decenii și perfecționată, probabil, pînă azi.

Vești despre bogăție mai sînt. Nu doar baronii BNR se îndoapă cu bunătăți în țara săracilor. Alte și alte instituții de stat, la fel de capturate, își dezvăluie foamea de lux. ASF, de pildă, adică Autoritatea pentru Supravegherea Asigurărilor, alege ficatul de gîscă, vinul franțuzesc, dulciurile sofisticate. ASF are pe conștiință dispariția cîtorva sute de milioane de euro din buzunarele șoferilor de rînd, păcăliți an de an de falimentele unor companii ce trebuiau supravegheate. Cu toate astea, nu se dă înapoi de la terinele de pasăre și de iepure, de la ciocolata belgiană, de la Grand Cru și Château Margaux, căci și dezastrele trebuie cumva sărbătorite. Ca să înțelegem contrastul cu tarifele mielului de Paști, să observăm că ASF a cumpărat șampanie franțuzească la 170 de euro sticla, adică 825 de lei.

Nicu Marcu, șeful ASF, are o leafă de 150.000 de euro pe an (730.000 de lei) și, în anii cu falimente gen Euroins, se mai premiază suplimentar cu cîte trei salarii de 12.000 de euro fiecare, în total 175.000 de lei.

De aceea, atunci cînd își mută mărunțișul dintr-un buzunar în altul și privește lung la taraba cu ștevie, pensionarul ar trebui să vadă cei 905.000 de lei încasați pe an de la stat de Nicu Marcu, omul cu ficat de gîscă, îndrăgostit de șampanie.