Pe culmile nerușinării

Nici de data asta, la fel ca în multe alte dăți, nu vor fi dezbateri. N-au fost la prezidențialele trecute, n-au fost la europarlamentare, n-au fost la locale, la Primăria Capitalei, nicăieri. Modelul de lașitate nerușinată, lansat de Iohannis, a prins. Candidații intră pe ușa din spate, se strecoară ca șobolanii, așteaptă în întuneric să treacă termenul și să se încheie votarea. Apoi, boturile care au tremurat în întuneric încep să iasă ușor-ușor la lumină. Pipăie cu mustățile diferența între exit-poll și realitate, și, într-un final fericit, își chițăie victoria. Îi așteaptă patru sau cinci ani de impostură de lux, de hoție cu lauri, de frecat menta la stat. După numărătoare, ies din gaura propriei banalități. Insignifianța lor devine deodată importanță. Titlul le acoperă prostia. Domnule președinte, domnule premier, domnule ministru, domnule senator, domnule deputat, domnule eurodeputat, domnule primar.

De ce, în România, nu au loc confruntări electorale între candidați? Din trei motive. Întîi de toate, pentru că merge și fără. Apoi, pentru că merge mai bine fără. Și, în fine, motivul de fond: pentru că mai toți candidații au conștiința propriei mediocrități. Aici chiar aș spune că e un progres, un început de spirit autocritic, acoperit, pînă nu demult, de înfumurare. Proștii de dată recentă dau semne de inteligență. Pun eficiența mai presus de vanitate. Înțeleg slăbiciunile democrației și joacă doar la rezultat. Știu că poporul e neatent, că e obosit de sărăcie și de traiul fără speranță, și nu bagă de seamă nerușinarea acestui joc.

În 2014, Iohannis a fost obligat să participe la confruntarea cu Ponta. Exista deja o tradiție a dezbaterii prezidențiale, el era aproape necunoscut, așa că n-a avut încotro. A făcut atunci figura unui nătărău, cu răspunsuri bizare și rînjete prostești, depășit aproape de orice întrebare, folosind greșit sensul unor cuvinte și accentul în propoziții. Trauma acestui experiment trebuie să fi fost lungă și grea, o sperietură definitivă ce l-a tot urmărit și-l va urmări toată viața. De atunci Iohannis s-a retras din orice dezbatere, din orice dialog imprevizibil, din orice întîlnire cu întrebări nepregătite dinainte. A rămas mut și invizibil, la o distanță sigură de orice contact cu surpriza. La fel a făcut Nicușor Dan: s-a reales fără să dea piept cu Firea, cu Piedone sau cu oricine altcineva. N-a catadicsit să se expună nici o secundă, s-a întors cu spatele la alegătorii care i-au încredințat pentru a doua oară capitala României și bugetul de un miliard de euro anual. Le-a refuzat picătura de competență și de spectacol cu care le era dator. Și de ce n-ar fi făcut-o, de ce s-ar fi împotmolit într-o dezbatere tehnică din care ar fi ieșit mototolit, de vreme ce s-a dovedit că merge și fără?

Ocolirea dezbaterii e o insultă gravă adusă electoratului. Pentru aleșii în turmă, cei care intră pe liste și se pitesc după stema partidului, mai treacă-meargă. La urma urmei, democrația îngăduie partidelor astfel de mîrlănii. Alegerile parlamentare vor fi de 1 Decembrie, așa că vor fi cîștigate cu fasole și cîrnați, fără să mai fie nevoie de dezbateri. Dar pentru candidații uninominali lipsa confruntării în direct e inacceptabilă, atunci cînd vorbim despre alegerile prezidențiale. Oamenii ăia nu pot ajunge cinci ani în fruntea statului, la un deget distanță de absolutism, fără să arate, măcar o oră, în direct, în fața națiunii, cum răspund la întrebări nearanjate. Viitorul președinte va numi magistrații șefi, capii Serviciilor, premieri și miniștri, va avansa generali și va conduce armata. Nu poate ocupa cea mai importantă funcție în stat în tăcere și dispariție totală. E obligat să spună, în direct, în văzul și auzul oamenilor, întrebat de jurnaliști și de contracandidați, ce are de gînd cu politica externă, cu guvernele, cu majoritățile, cu economia, cu Serviciile, cu Justiția, cu Constituția. Cum stă cu averea personală, cu scandalurile și impostura dovedită, cu limba engleză, cu franceza sau cu datul din mîini. Ar trebui întrebat și cum se scrie „mămucă, iacătă-mă-s!“, și care e volumul sferei, și cine a fost Newton, și în ce se măsoară energia din care se vor îmbogăți protejații lui. Cine n-ar vrea să aibă un președinte deștept și educat în fruntea țării? Nimeni în afară de partide. Așa că, pentru restul oamenilor, candidații ar trebui obligați să vină la dezbaterile televizate cu nota de la bacalaureat și carnetul de note din liceu, cu notele de la facultate și de la examenul de licență. Iar cine are doctorat să fie pus să-l ardă în direct, să-i dea foc acolo, în studio, ca un ritual de lepădare de Satana.

Dacă poporul român simte cumva că a rămas fără proiect de țară, îl are aici: să iasă în stradă pentru reintroducerea dezbaterilor între candidați. E puțin, dar e mult în comparație cu nimic.