Plexul și fața

“Pleosc”. Cinci urme albe de degete, cu un ușor contur roșiatic, se zăresc pe fața Justiției. Iarăși “pleosc” și încă cinci urme de degete se lățesc pe fața Parchetului General. Și iarăși: obsedantul “pleosc” se aude din nou, iar fața României se înroșește în jurul acelorași urme albe de degete. Măcel curat. Trei pleoscuri consecutive au însemnat, ieri, cele mai fine obrazuri ale statului de drept.

De unde știm? Păi a spus-o clar Traian Băsescu, tot ieri, când a declarat că dosarul potențialei fraude financiare din cazul jurnaliștilor răpiți în Irak reprezintă o palmă pe obrazul justiției/ al parchetului/ al României.

Fostul președinte se simte hărțuit, agresat, târât prin tribunale pe nedrept. Ne spune că nu e normal ca un fost președinte de stat să fie anchetat de procurori și pus în discuția judecătorilor. Pentru că, nu-i așa, statul de drept presupune că un șef de stat, actual sau prezent, este, mereu, deasupra restului cetățenilor, deasupra legii, deasupra principiilor. Un șef de stat e un șef de stat, iar intenția oricui de a lămuri aspecte prezumtiv penale din activitatea acestuia sunt, nici mai mult nici mai puțin, o palmă pe obrazul țării. Al întregii țări. Un obraz de 238.391 de kilometri pătrați, lovit fără milă de inconștienți care nu văd într-un fost șef de stat o persoană intangibilă, egalul pământean al Marelui Arhitect al Universului, oricare ar fi numele sub care acesta este cunoscut sau acceptat.

Adevărul e că asta e ultima chestie care-i mai lipsea României: o palmă. Dar, orice ar spune Traian Băsescu, palma pe obrazul României nu e dată acum și nu e dată nici de procurori, nici de judecători și nici de autorii plângerilor făcute la Parchet. Timp de zece ani, obrazul României a suportat rafale de palme și butoaie de flegme. Cisterne de urină i-au fost deversate în cap și curul i-a fost mângâiat de mii de șuturi. Iar sursa acestei avalanșe neîntrerupte de agresiuni a fost tocmai hărțuitul de azi, tocmai cel care-și stoarce ochiul de lacrimi în fața camerelor.

Dacă Traian Băsescu jură, iar, că n-a lovit România nici cu pumnul în plex, nici cu pumnul în față, putem, la limită, să-l credem. Pentru că, de fapt, n-avea nevoie de așa ceva. Hipnotizată de privirea-i de constrictor, România l-a lăsat s-o imobilizeze două mandate, în timp ce amicii lui o buzunăreau, îi smulgeau zdrențele de pe ea, o tăvăleau prin smoală și fulgi și o prezentau tuturor drept ultima și cea mai proastă găină a Europei.

Dacă obrazul României n-a rămas cu cicatrici după episodul unui fost premier condamnat la pușcărie, fiți siguri că-și va păstra aspectul feciorelnic și în cazul în care un fost președinte va fi nevoit să scrie mai mult decât a citit vreodată pentru a fi eliberat codiționat.  Probabil că România va mai accepta multe, inclusiv palme pe obraz. Dar de la Traian Băsescu mai așteaptă un singur lucru: un cap în burtă.

Exclusiv online