Portretul lingăului la bătrânețe

Pentru unii ar fi fost o dezamăgire dacă ar fi aflat din presă despre asta. Pentru alții ar fi fost un motiv de pornit la luptă cu fake-news-urile: „TRU la congresul AUR? TRU înălțând ode partidului de extremiști? Niciodată!“. Ce bine că presa mainstream, independentă sau nu, n-a scris nimic despre asta. Mulți oameni au rămas cu ale lor convingeri, nezdruncinate, iar Traian Ungureanu, TRU, poate trece în continuare drept un comentator echidistant.

Cumva, presa românească a început acum să practice o cenzură a informațiilor inexplicabilă. Pur și simplu ignoră Alianța pentru Unitatea Românilor. E ori cenzură, ori prostie. Pentru că a nu publica știri despre ce face AUR este o alegere pierzătoare. A nu disemina mesajele AUR e una, a nu relata despre ce se întâmplă cu și în jurul acestui partid este cu totul altceva. Oricum, simpatizanții partidului, actuali și viitori, în continuă creștere numerică, nu-și mai iau de multă vreme informațiile din presă. O strategie de ignorare ar fi mers în 2000, cu Vadim Tudor. Astăzi, când presa are, cumulat, doar o mică parte a audienței reale din anii aceia, strategia este deja perdantă.

Pe 2 decembrie, la Alba Iulia, AUR a avut un congres în care urma să-și stabilească strategia pentru următorii doi ani. A și făcut-o, probabil. Dar nu despre asta este vorba în acest text, ci despre aparent surprinzătoarea apariție în cadrul acestui congres a domnului Traian Ungureanu, fost europarlamentar, fost ziarist, actualmente editorialist la GSP. N-am înțeles în ce calitate TRU a cântat în deschiderea lui George Simion, organizatorii nu au specificat. Din discurs, însă, poziția domniei-sale este ceva între invitat și membru de partid.

„Traian Ungureanu nu a devenit politician. Spre disperarea unora, a rămas ziarist“, spune descrierea făcută lui TRU pe gsp.ro. Poate da, poate nu. Dacă ar fi rămas ziarist, dacă n-ar fi fost doar un arghirofil trist, dispus să cedeze în fața potului mai consistent, Traian Ungureanu ar fi avut șansa de a fi una dintre vocile cele mai autentice și mai penetrante ale României. Adică a avut șansa asta, dar a ratat-o glorios și complet lipsit de grație.

Trăind la Londra și lucrând pentru BBC, expus zilnic informațiilor din media anglo-saxonă pe când Internetul încă nu ajunsese în București, Traian Ungureanu a adus, multă vreme, informații inedite și revoltătoare despre lumea bună a organizațiilor sportive mondiale. Pentru cei care i-au citit articolele din anii ’90, documentarul Netflix despre corupția din FIFA nu produce vreo surpriză. Știam despre corupția din FIFA sau despre cea din Comitetul Olimpic Internațional din textele lui TRU. Desigur, nu făcuse el anchetele. Doar compila informații din articolele unor oameni care munciseră și le prezenta unui public neștiutor, dar o făcea cu talent.

În 2006, TRU a publicat, la Humanitas, Războiul timpurilor. Declin occidental și asediu islamic. O carte îndelung lăudată de către Gabriel Liiceanu, în timpul lansării oficiale de la Bookfest. O odioșenie de carte, însă. Un compendiu de rasism, ură și, pe alocuri, prostie interesată. Sinistră demantelare a adevăratului personaj care se ascundea în spatele unui om aparent inteligent. Cum poate un om care a trăit și încă trăiește în mijlocul unei societăți multiculturale precum cea londoneză să culpabilizeze o întreagă religie, să îi descrie, din vorbe, pe practicanții săi drept anteriori verigii lipsă între maimuțe și om, era greu de înțeles pentru mine. Și așa a și rămas. A fost momentul în care m-am detașat complet de scrierile domnului Ungureanu, tratându-le, de atunci încolo, cu oareșce curiozitate, dar fără acel interes natural pe care-l dă credibilitatea. Căci aceasta dispăruse.

Traian Ungureanu, cel de astăzi, nu este, poate, politician, dar nici ziarist nu mai este de multă vreme. Este un milionar îmbogățit de politică. În cei zece ani petrecuți la Bruxelles și Strasbourg ca europarlamentar PDL și, ulterior, PNL, TRU a încasat peste un milion de euro din indemnizații, diurne și sume forfetare. Că nu-i apar banii ăștia în declarațiile de avere de la părăsirea mandatului nu este o surpriză. Omul are obișnuința de a-și disimula veniturile. Câtă vreme a scris în Cotidianul, toate veniturile din drepturi de autor au fost încasate de către mama sa. Semnând sute de articole în ziarul lui Vântu, Traian Ungureanu poate ieși oricând public pentru a cere dovada că ar exista vreo relație contractuală între domnia-sa și infamul mogul. Nu există. Vânturând de aproape douăzeci de ani același pulover portocaliu ponosit, TRU pozează în gânditorul sărac, profund și, neapărat, adevărat.

„N-avem nevoie de vorbe mari, pentru că avem o limbă care să ne facă să ne exprimăm simplu și clar“, a spus TRU în fața activului de partid al AUR, la Alba Iulia, pe 2 decembrie. Și încă ce limbă avem, domnule Ungureanu. Ce limbă… Pe-a dumneavoastră nu v-ați sfiit să o folosiți pentru a umezi drumul spre președinție al lui Traian Băsescu, un sinistru colaborator al Securității în slujba căruia v-ați pus talentul și inteligența. Aceeași limbă pe care acum o puneți în slujba lui George Simion și a partidului său.

Ce limbi sinistre, domnule Ungureanu, ce limbi sinistre. Măcar, pentru domnia-voastră, ele s-au transformat într-o comoară, oriunde le-ați fi îngropat în trecut și oriunde veți alege să le înfundați în viitor.