Rusia în UE și în NATO

Impetuosul discurs de la Varșovia al lui Joe Biden, scris de scenariștii de la Independence Day, a refăcut moralul Europei, dar l-a lipit pe Putin și mai tare cu spatele de zid. Șobolanul încolțit din copilăria lui Vladimir e gata să sară și să muște, fiindcă nu mai are pe unde s-o ia. Oferă-i dușmanului tău un pod aurit pentru retragere, zice Sun Tzu, dă-i ocazia să iasă din război cu iluzii convenabile, deschide-i un drum spre pace pe care să-l accepte ca pe un trofeu. Așa vei salva vieți și vei scuti ani de suferință.

Sigur, un tiran trebuie eliminat din lumea civilizată, cu un terorist nu negociezi, iar unui ucigaș ar trebui să-i arăți ștreangul și atît. Putin e, cumva, suma acestor categorii criminale, dar are, în plus, puterea de distrugere a meteoritului care a schimbat soarta dinozaurilor. De aceea, pacea din Ucraina ar trebui abordată – pe lîngă tonul ferm, masarea trupelor NATO și sancțiuni economice radicale – cu o ofertă maximală de pace. Lui Putin și celor din jurul lui trebuie să li se arate o perspectivă postbelică motivantă, în acord cu instinctul de conservare și simțul practic, care să-i poată smulge din starea șobolanului încolțit. Altfel, lumea rămîne blocată pe poziții sîngeroase, tragice și radioactive.

Oferta maximală înseamnă Rusia în UE și în NATO pînă în 2035. E vectorul logic al discuțiilor pe picior de egalitate, e planul cel mare al civilizației paneuropene. Rusia revine în marea familie a Europei creștine și se alătură, cu drepturi istorice și culturale, marelui bloc economic și militar din emisfera nordică. Europa de la Lisabona la Vladivostok, în parteneriat cu Occidentul transatlantic, poate domina planeta și oferi o pace prosperă unui miliard și jumătate de locuitori. Federația Rusă aduce suprafață și resurse, forță militară și spațiu vital, iar Occidentul oferă integrare, piață comună, tehnologie, toleranță, democrație, bunăstare și monedă.

Cu toate rîurile de sînge care i-au traversat istoria, Rusia modernă nu e mai puțin europeană decît state care aparțin doar geografic Europei, de vreme ce de trei secole reproduce tipare culturale, mecanisme economice și ideologii europene. Lipsită de democrație și de libertăți, Rusia și-a arătat mai mult latura asiatică și violentă. Rușii n-au avut ocazia să guste din regimuri mai moi și, de aceea, dantura lor de neam gata să muște a fost supradimensionată în imaginarul european. Transformarea unui asemenea colos statal, a unei asemenea geografii politice și umane nu se poate înfăptui, însă, doar cu mijloace democratice. Și de aceea e nevoie de tine, Vladimir Vladimirovici, singurul care, prin autoritatea pe care o ai, poți duce la capăt această operă gigantică. Pe lîngă tine, Petru cel Mare ar rămîne un biet tăietor de gîturi care a construit un oraș într-o mlaștină și a lăsat niște boieri fără barbă. Dar să aduci Rusia în Europa la scara unei alianțe complexe și integratoare și să dai imperiului un scop pașnic și prosper e un proiect care bate toți țarii.

Chiar dacă sună ca un început de tulburare patologică a minții, această ofertă nu e complet nebunească. Cu sau fără Putin, mai devreme sau mai tîrziu, Europa ar fi avansat în sensul domesticirii și încorporării Rusiei. E, de fapt, deplasarea naturală a Occidentului spre noul tip de globalism și noua bipolaritate a lumii (China-Occident), prin integrarea și civilizarea periferiilor bogate în resurse umane, minerale, energetice.

Din oferta maximală urmează, firește, tăieri. Încetarea focului, armistițiul, regimul teritoriilor ocupate, garanțiile de securitate ale Ucrainei, reconstrucția orașelor distruse, plata despăgubirilor de război și judecarea criminalilor sînt trepte ale negocierii. Dar fără o ofertă maximală negocierea nu produce rezultate, fiindcă Putin nu are ce duce acasă. Nu are un trofeu, nu are podul aurit pe care să se retragă în numele unui pretins scop superior.

Cum își poate închipui cineva că Putin poate ceda, doar în urma unor negocieri cu Zelenski, Crimeea și Donbasul, el avîndu-le deja înainte de a porni invazia? Cum ar putea da Putin teritoriile cucerite în sudul Ucrainei, care îi pun pe tavă Marea Azov, doar pentru că i le cer ucrainenii? De ce ar lăsa Putin baltă perspectiva de a ocupa țărmul pînă la gurile Dunării, de a fura ieșirea la mare a Ucrainei, de a cîștiga dominația absolută în Marea Neagră și de a pune în pericol exploatarea zăcămintelor de gaz ale României? Cum ar îndrăzni Putin să evacueze Ucraina după ce a omorît douăzeci de mii de soldați ruși și se întoarcă la Moscova cu mîna goală? Care e victoria lui, care e cîștigul lui politic, ce le poate servi rușilor înfometați, furioși, sărăciți și umiliți care s-au încrezut în el? Șobolanul are nevoie, așadar, de o ieșire proporțională cu deranjul. Putin are nevoie de o narațiune măreață, care să-i refacă puterea de a-și minți poporul și de a supraviețui pe moment. Are nevoie de o scuză scrisă de aceiași scenariști care i-au scris discursul lui Biden. Orice e mai puțin de atît, orice îl va pune în inferioritate va duce la neprevăzut.

Putin va dispărea, apoi, la un moment dat, devorat de această înfrîngere victorioasă. Iar după dispariția lui, Rusia va intra tot mai mult în sfera de atracție a Occidentului, poate chiar despovărată de sucursalele asiatice ale federației. Căci fără forța cantitativă a ceea ce reprezintă Rusia, Europa, SUA și restul lumii civilizate vor avea dificultăți cu gestiunea viitoarelor invazii, oricare ar fi natura lor.