Domnule Klaus Iohannis,
Nu-mi amintesc să vă fi dat, indignat, jos de pe schiuri acum un an cînd o ministresă șpăgară a Sănătății a asmuțit „pacienții sub acoperire” împotriva medicilor români.
De pe vremea stalinismului nu se mai auzise strigătul „Șo pă ei”, cînd Tătucul și-a dezlegat dulăii NKVD-ului din lesă la „procesul medicilor” ca să-i însoțească pe purtătorii halatelor albe pînă în Siberia.
În epoca lucrului bine făcut fost-a așadar inventat pacientul bine acoperit, adică un soi de vierme cu pălărie și cu 500 de euro vîrîți într-un plic, cu ajutorul căruia Serviciile care vă sînt atît de dragi dădeau la pește prin clinici și spitale doar-doar vreun doctor va pune botul la momeală, spre a fi arătat la televizor, cu cătușele la mîini, prostimii însetate de sînge.
A fost nevoie ca doi chinezi să poftească la o supă de lilieci asezonată cu pătrunjel și coronavirus ca să-i transformați pe delicvenții de odinioară în eroi ai patriei, trimiși să lupte fără pușcă, fără muniție și fără mască pe figură în linia întîi, băgîndu-le de data asta chiar domnia-voastră în buzunar o șpagă oficială de 500 de euro, să le ajungă de o prezumtivă colivă la un parastas cu cel mult opt invitați.
Unde sînt zilele fericite cînd ne guduram pe lîngă medici, ronțăindu-le aura celebrității ca pe un covrig?
Date pe mîna unor găinari dispuși să le mulgă foloasele pe linie de partid, spitalele românești, aidoma vacilor nebune hrănite cu făină de carne, mușcă acum mai abitir din doctori decît din pacienți.
Știam noi că Dracula își are sediul în România, dar nu bănuiam că și-a deschis atîtea sucursale la Ministerul Sănătății în preajma căruia au reapărut fantomele îmbogățiților în vremuri de ciumă.
Nu degeaba dădurăți milităria jos din pod în ceasul al paișpelea, parodiind fără să vreți o veste a Ciumei lui Caragea cu ocazia căreia un general rus a băgat Bucureștii în carantină.
Într-una dintre scrisorile sale, Ion Ghica reproduce raportul cioclului către arafatul domnesc, pe care îl redau din ce îmi aduc aminte: „Domnule comandant, azi-noapte am adunat de prin case optișpe morți, dar în timp ce îi căram la groapa cu var, doi dintre ei au sărit din căruță, au fugit și nu i-am mai putut prinde”.
Dacă ar fi căzut în laba polițailor lui Vela le-ar fi dat o amendă usturătoare ca să intre bani în buget. Că amenda a devenit cea mai rentabilă metodă de exploatare a omului de către om.
Acum, cînd ați ajuns să ne faceți binele cu sila, văd că ați atîrnat de poarta TVR-ului ditamai lacătul și ați plecat cu cheia, nu cumva să mai pună piciorul pe acolo Leșe sau Dinescu.
@Mariana Polmolea
Nu va plati nimic. La cel mai mic semn de pericol va fugi la provider-ii de patrioate.
Titlu alternativ: Apel Către Lichea.