Sfaturi rele pentru politicieni buni

Ne scufundăm cu tot cu țară în irelevanță, agățați de lideri care trag România la fund. Politicieni care nu pot, nu înțeleg, nu știu. Oameni care sînt cu mult sub nivelul funcțiilor pe care le ocupă, lipsiți de calități personale notabile, cu uriașe goluri de cultură, inadecvați. Chiar dacă le spunem cu mărinimie „răi“, ei sînt, de fapt, proști.

Lumea se schimbă, avansează, evoluează. Statele se adaptează, înșfacă ocazii, transformă crizele în oportunități. Cu șoferii ei mediocri, România zace într-o parcare, pe avarii.

Planeta e condusă tot de SUA, dar într-un ritm mult mai alert și, pînă una-alta, violent. Departamentul Apărării a fost botezat Departamentul de Război și și-a luat noul nume în serios. Dictatorii au început să cadă în Venezuela, se pregătesc în Cuba și Iran, dar spaima de intervenții militare lovește și democrațiile. Columbia și Mexicul au primit amenințări, Canada bravează și încearcă să ia propunerile de unificare cu SUA drept glumă. Groenlanda și Danemarca tremură la gîndul unei invazii militare, iar Franța, Germania și Marea Britanie se gîndesc să trimită în insula înghețată trupe de respingere. Alianța Nord Atlantică se trezește noaptea în sudori reci, căci articolul 5, cu care obișnuia să se învelească, nu mai ține de cald.

Putin se simte încurajat să atace și el, cînd s-o ivi ocazia, un stat NATO, iar Xi Jinping tocmai ce a primit invitația nescrisă de a ocupa Taiwan-ul.

E limpede că armatele își recuperează locul în istorie și amintesc lumii întregi că fără putere militară nu există nici putere politică, nici putere economică. Libertățile, drepturile, democrația, prosperitatea sînt clopoțeii păcii, dar ei sună doar dacă forța militară le permite. Statele care au înțeles importanța securității naționale s-au înarmat și tremură azi mai puțin. Dimpotrivă, țările conduse de loaze politice dîrdîie. România se putea înarma inteligent și profitabil, își putea crește economia, securitatea și relevanța strategică dacă nu ar fi avut în permanență în frunte idioți. Nătărăi politici și militari, care s-au mulțumit să facă praf economia și capacitățile armatei, imuni la gîndire și morală, ocoliți de educație așa cum ocolesc turiștii, pe cărarea montană, copro-marcajele lăsate de pantofari.

Dar România are încă minute de joc și ar fi păcat să fie irosite. Pentru asta, însă, are nevoie de noi șefi la Statul Major, cu experiență și instrucție în instituții americane și NATO, cu gradul maxim de colonel și pînă în 50 de ani. Are nevoie, apoi, de șefi civili la SRI și SIE, cu practică politică internă și internațională, cu discurs verificat și poliglot, cu studii corecte și fără angajamente sub acoperire. Sînt de dorit un nou ministru de Externe și un nou ambasador în SUA, oameni conectați la lumea americană și europeană, cu portofoliu de relații personale în Congres, Senat și la Casa Albă, cu acces la Bruxelles și la formidabilul lobby evreiesc. Miniștrii Economiei, Finanțelor și Apărării trebuie conectați la acest grup înnoit și ținuți la îndemînă pentru derularea proiectelor care aduc bani, relevanță și securitate.

Ce proiecte? Repornirea industriei naționale de apărare și reconstrucția Ucrainei. Industria națională de apărare a fost călcată în picioare în toți anii războiului din Ucraina, dar poate fi regenerată cel puțin parțial, adoptînd proiecte de anvergură medie și mică, în complementaritate cu achizițiile astronomice pe care loazele politice și mafia din MApN deja le-au angajat.

În ceea ce privește reconstrucția Ucrainei, obiectivul României e să se facă luntre și punte ca să ajungă la masă cu SUA. E posibil? Da, iată un exemplu.

SUA are de exploatat pămînturi rare în apropierea teatrului de război și are de transportat acele materii prime într-o țară apropiată. Acea țară poate fi România. Tot ea poate fi țara care livrează muncitorii și inginerii pentru exploatare. Tot ea poate participa la infrastructura de transport rutier sau feroviar care aduce litiul la Iași, Suceava sau Vaslui. Și tot ea poate fi parte a unei investiții într-o uriașă fabrică de baterii, construită în nordul țării, care să alimenteze tehnologiile electrice americane în lupta lor cu competiția chineză.

Dar, într-un astfel de proiect punctual, SUA pot alege Polonia, Ungaria, Slovacia. Diferența o va face capacitatea României de a fi un interlocutor credibil și competitiv la White House, la Congres, Senat și la Departamentele de Război, Finanțe și Energie din Washington. Vorbim despre abilitatea președintelui și a premierului de a-și coordona noul ministru de Externe cu noul ambasador la Washington, cu noii șefi ai SRI și SIE, cu miniștrii Economiei și Finanțelor, așa încît România să pună în fața oamenilor lui Donald Trump o schemă profitabilă pentru America, în care o parte din profit și cea mai mare parte a bătăilor de cap le ia asupra lui Bucureștiul.

E genul de operațiune care generează relevanță politică, strategică și economică. Americanii recunosc ușor partenerii utili și nu stau deloc pe gînduri să-i invite la masă. Iar pentru a ajunge la acea masă, merită să fie schimbați și diavolii din iad, darmite niște inși mediocri, care dorm pe ei.