Și școala mai ucide, nu-i așa?

Profesorul Iohannis a ținut lecția de aritmetică singur, fără să împartă oxigenul cu cineva, fără ca umbra vreunui muritor să-i strice suficiența.Voia să dea doar el veștile bune, și așa a înțeles toată lumea că matematica ne trage înapoi. După un premier care nu știe aria cercului, iată-ne potcoviți cu un președinte care nu deosebește adunarea numerelor de media lor.

Pînă la urmă, după ce greșeala a fost corectată într-un comunicat, am aflat că școala va începe după culorile semaforului, în funcție de suma cazurilor noi pe ultimele 14 zile la mia de locuitori. Dacă sînt sub unu la mie, sîntem în „scenariul verde“, adică școală cu prezență fizică. Dacă sînt între unu și trei la mie, intrăm în „scenariul galben“, adică jumătate din elevi merg la clasă, în timp ce restul fac școală online. În fine, peste trei la mie scenariul devine roșu, iar școala trece, toată, online.

„Pentru majoritatea elevilor asta înseamnă că vor merge efectiv la școală“, zice Iohannis, stînd țanțoș pe confuzia între medie și sumă. Bucureștiul, de pildă, „se încadrează în scenariul verde“, ne mai asigură el.

Păi, să luăm Bucureștiul. La o populație de două milioane, e nevoie de 143 de cazuri noi pe zi pentru ca suma pe 14 zile să depășească unu la mie. În ultimele șapte zile, la București au fost în mod constant peste 143 de cazuri (sîmbătă au fost 221), iar din numărul diminuat de testări în week-end se poate deduce că 143 de cazuri noi pe zi reprezintă mai degrabă pragul de jos. Bucureștiul e, așadar, în scenariul galben, un galben cît se poate de crescător. Dar Iohannis trimite copiii „efectiv la școală“.

De ce îi trimite? Pentru că, în contextul epidemiei, începerea școlii e un eveniment de credibilizare a alegerilor. Iohannis vrea să se țină alegerile locale pe 27 septembrie, pentru ca guvernul lui să nu scadă mai mult, iar începerea școlii ar fi demonstrația că lucrurile au revenit la normal.

Dar lucrurile nu au revenit cîtuși de puțin la normal. Cînd au fost închise școlile, în martie, erau cîteva zeci de cazuri noi pe zi. În septembrie, cînd Iohannis vrea să le redeschidă, ne așteptăm la peste o mie cinci sute.

În România sînt 3,6 milioane de elevi și studenți. Deschiderea fizică a școlilor înseamnă activarea unui formidabil incubator de viruși, înseamnă pornirea unui motor de contaminare național. Copilul aduce virusul de acasă, de la părinții lui care s-au zbenguit pe litoral, îl transmite celorlalți copii asimptomatici, care, la rîndul lor, îl duc familiei. Copiii sînt, din fericire, ocoliți de efectele serioase ale virusului, dar și de simptome. Așa că, pentru a afla cîte cazuri de COVID-19 sînt într-o școală, va trebui folosită întrebarea: „Cui i-a mai murit bunica?“.

Indiscutabil, școala e vitală, mai ales într-o țară unde lipsa ei cronică e resimțită ca un handicap public. Dacă școlile rămîn închise, o generație întreagă riscă să se afunde și mai tare în apatie. Dar deschiderea fizică a școlilor cere măsuri de forță, pe care Guvernul nu pare deloc interesat sau capabil să le ia: de la reguli stricte de igienizare la personal auxiliar suplimentar, de la simplificarea programei la scurtarea orelor de clasă și de la supraveghere medicală zilnică la minimum patru măști gratuite pe zi pentru fiecare elev și fiecare profesor.

„Scenariul galben“, în care vor trece multe localități imediat după deschiderea fizică a școlilor, e imposibil de activat în lumea reală, fiindcă lipsesc și oamenii, și banii. Un fost profesor, cum e Iohannis, și o fostă profesoară, cum e Anisie, ar trebui să priceapă că, împărțind clasa în două și făcînd simultan lecții cu cele două jumătăți – una prezentă la școală și una acasă, la tabletă –, numărul cadrelor didactice trebuie dublat. Or, profesorii și învățătorii nu ajung nici pentru școala clasică, la grămadă, darmite pentru școala simultană, pe jumătăți.

În fine, „scenariul roșu“, adică școala online, cere sute de mii de tablete pentru elevii fără posibilități, conectare la Internet și electricitate pentru localitățile cu veceu în fundul curții, programe didactice speciale pe cele trei canale de televiziune cu rețea terestră ale statului, bani pentru părinții cu serviciu care nu-și pot lăsa copilul minor acasă și hub-uri online ale centrelor didactice puternice, la care să aibă acces elevii fără opțiune la școala proprie.

E un munte de măsuri și de bani pe care nici Guvernul și nici Iohannis nu dau semne că ar vrea să-l escaladeze. Nici Guvernul și nici Iohannis nu par îngrijorați de educație sau de sănătatea oamenilor, fiindcă altminteri ar fi mișcat concret și nu s-ar fi mulțumit să plimbe niște cifre aranjate la televizor. Ei sînt preocupați de alegeri, iar alegerile – discutabile și ele în toiul pandemiei – au nevoie de alibiul școlar. Căci dacă nu trimiți copiii la școală, va fi mai greu să le trimiți părinții la vot.

Puterea împinge copiii într-un scenariu previzibil de explozie a epidemiei, dar nu ia măsurile necesare de protecție. Iohannis face asta doar ca să își atingă interesul politic. O face cu nepăsare și intenție, cu ignoranță și dispreț. Nici măcar nu s-a obosit să învețe o biată formulă de calcul care trebuia să explice, pentru 3,6 milioane de copii, ce se întîmplă cu viitorul lor. Nici măcar profesorul de fizică mort, pe care-l poartă agățat de CV ca pe un nume conspirativ, n-a tresărit la prostia pe care a spus-o fantoma lui prezidențială.

De altfel, cifrele nu reprezintă niciun obstacol, cîtă vreme Guvernul poate raporta oricînd plafonări și scăderi ale cazurilor noi, pe care le reglează din teste. Ca dovadă, Orban o ține langa de trei zile că a oprit creșterea epidemiei, cînd, cu toată scăderea numărului de teste în week-end, se vede o creștere evidentă a cazurilor corespunzătoare. Puterea minte de îngheață apele. Presa minte și ea, ocolind faptele prin contractul de sponsorizare. Numai morții, tot mai mulți de la o zi la alta, mai spun azi adevărul.

Împingerea copiilor la școală și îngrămădirea lor în clase fără măsuri de protecție luate riguros, la scară mare și la timp se încadrează penal la capitolul Infracțiuni contra sănătății publice și se pedepsește cu închisoare și amendă. Fapta se cheamă „zădărnicirea combaterii bolilor“ și ne privește pe toți, fiindcă prostia politică e o boală grea, a cărei combatere am zădărnicit-o cu toții, de fiecare dată cînd am votat.