Ultima găselniță a Guvernului României, taxa pe stîlp, prezentată drept o manifestare a virilității economiei noastre de piață, nu e în realitate decît urmașa fumăritului de odinioară, prin care domnitorii fanarioți îi storceau pe tîrgoveți de gologani în funcție de cîte coșuri aveau pe casă.
Reconfirmarea lui Mugur Isărescu ca întîi-stătător al Băncii Naționale, mi-a amintit de destinul stîlpnicilor venerați acum o mie de ani pentru curajul de a viețui cu burta lipită de șira spinării, disimulîndu-și suferința într-o serafică trufie savurată în vîrful unor pari.
Graba cu care Guvernatorul a fost fixat încă o dată acolo de unde nu a plecat niciodată are o legătură directă cu tentativa vicelui Joe Binden de a-l ademeni pe sfîntul Isărescu cu o mînă de pesmeți, doar-doar se va da jos din vîrful parului ca să candideze la alegerile din toamnă, chestie care ar fi rezolvat și pohta ce-a pohtit dintotdeauna Traian Băsescu: scaunul de prim-ministru.
Prefăcîndu-se că e un admirator fanatic al finanțistului Simeon Stîlpnicul din Drăgășani, Victor Ponta n-a făcut altceva decît să-l altoiască pe Băsescu, indirect, cu parul în cap.
Iei oportunismul vesel, convivial şi marinezi o ţâră stilistica stătută, apoi o frigi mai mult pe partea obrazului, că-i ceva mai tare, nu mai e prospătură. Poftă bună.