Bunii samariteni și pomohacii, vânători de oameni cu permise de la statul român

Undeva în județul Mureș, în satul Moșuni, de ani buni, un pedofil șiret, îmbrăcat ba în popă, ba în cântăreț de muzică populară, și-a făcut sectă. Familie duhovnicească îi spune el. Prostește oamenii vulnerabili, le ia banii și le umblă la ciocane dacă sunt suficient de tineri. Adulții și bătrânii îi plac doar la muncă și la diversele ascultări la care îi supune pentru a aduna milioane de euro. Exorcizează babe, bolnavi de epilepsie, bebeluși, nefutute, pârlește ciobani, momește băieți minori, crește animale și spovedește ofițeri din servicii. Prestând toate aceste activități pentru care e iubit și respectat și fiind înzestrat cu glas de ciocârlie, el mai produce și alte papornițe cu bani când e arvunit să cânte la nunți și zile de comune conduse de primari care îi sunt subordonați spiritual. E caterisit din 2017, dar și-a întemeiat biserică creștin-ortodoxă particulară într-un fost han, unde a făcut ce-a vrut el până de curând, când l-au săltat procurorii. Acum e sub control judiciar. E doar o pauză. Sprijinit de prietenii din sistem și cu presiunea turmelor de adepți, probabil va scăpa și își va continua sfânta misiune de pedofil îmbogățit pe spinarea proștilor cât timp îl vor ține puterile.

Printre cei mai vicleni și alunecoși oameni pe care i-am întâlnit sunt cei din jurul și din interiorul bisericii. Stai de vorbă cu nouă din zece baticoase și constați că sunt la fel de înfricoșătoare și periculoase ca văduvele negre sinucigașe de la colegii musulmani. A zecea e doar proastă și redusă la nivel de utilaj agricol sau, în cel mai bun caz, aparat electrocasnic. Cot la cot cu ele, în deplină ascultare, se aliniază tractoriști ieșiți la pensie pe caz de băutură, masculi nedezvoltați mintal și tineri fără familii. Acesta este universul în care Pomohaci îndeplinește funcția de prim-vice al lui Dumnezeu. În mica și bârfitoarea lume a popilor, în care o bășină trasă la Arad se aude în câteva ore la Protopopia Constanța, s-a știut din prima cum duhovnicește el. Dar s-a tăcut în complicitate cu autoritățile. A fost nevoie de multă insistență din partea presei și de presiune publică imensă pentru ca acestui pericol social să i se pună cât de cât frână.

Într-un alt sat, ceva mai la vest, în județul Bihor, un „bun samaritean” recicla oameni. Pentru recompensă, nu din bunătate. Gradele lui de generozitate sufletească și materială s-au putut măsura într-un reportaj făcut anul trecut de Digi24. Degajat, stăpân pe situație și, în același timp, pe câteva sute de amărâți ai nimănui, el declara la cameră: „O parte dintre oamenii care vin la mine sunt oameni care tătă viața n-o făcut nimic. De ce credeți că n-au pensie? Că n-o făcut nimic toată viața.” Viorel Pașca e și el iubit, admirat și respectat de comunitatea din Dumbrava și nu numai. Într-o completă ilegalitate, el „îngrijea” cetățeni români total neajutorați și devenise un fel de SGR de oameni pentru statul român. În loc să stea aruncați pe străzi, ca PET-urile, ei erau trimiși în Bihor, unde îi colecta „bunul samaritean”. Acolo, câțiva analfabeți voluntari cu inimi de aur aveau grijă de ei. Se spune că o doamnă „infirmieră”, care nu știa să scrie și să citească, le administra medicamente cunoscându-le pe toate la perfecție după culori. Îmi și imaginez dialogul din ziua în care a fost admisă în corpul de îngrijitori:

– Știți să citiți, să scrieți?

– Normal că nu știu.

– Nicio problemă.

– Dar culorile le știți?

– Doar pe alea mari.

– Vaca cum face?

– Muuuuuu.

– Excelent.

– Dar măgarul?

– Iha-iha!

– Perfect. Felicitări! Ați luat postul de infirmieră-șefă.

În acest moment, Pașca se află și el sub control judiciar. Bunătatea lui se va negocia în instanță. Vom afla peste câțiva ani, ca și în cazul lui Pomohaci, dacă a fost bun sau rău. După unele semne, în cazul lui nea Viorel de la Bihor fiind vorba de sute de morți îngropați în câmp după „îngrijiri” de nimeni verificate și al lui Pomohaci, cu plângeri repetate pentru pedofilie și alte nenorociri, am fi tentați să credem că nu excelează în bunătate. Dar noi suntem prea mici să-i judecăm, așa că, din păcate, o va face justiția din România.