Undeva în județul Mureș, în satul Moșuni, de ani buni, un pedofil șiret, îmbrăcat ba în popă, ba în cântăreț de muzică populară, și-a făcut sectă. Familie duhovnicească îi spune el. Prostește oamenii vulnerabili, le ia banii și le umblă la ciocane dacă sunt suficient de tineri. Adulții și bătrânii îi plac doar la muncă și la diversele ascultări la care îi supune pentru a aduna milioane de euro. Exorcizează babe, bolnavi de epilepsie, bebeluși, nefutute, pârlește ciobani, momește băieți minori, crește animale și spovedește ofițeri din servicii. Prestând toate aceste activități pentru care e iubit și respectat și fiind înzestrat cu glas de ciocârlie, el mai produce și alte papornițe cu bani când e arvunit să cânte la nunți și zile de comune conduse de primari care îi sunt subordonați spiritual. E caterisit din 2017, dar și-a întemeiat biserică creștin-ortodoxă particulară într-un fost han, unde a făcut ce-a vrut el până de curând, când l-au săltat procurorii. Acum e sub control judiciar. E doar o pauză. Sprijinit de prietenii din sistem și cu presiunea turmelor de adepți, probabil va scăpa și își va continua sfânta misiune de pedofil îmbogățit pe spinarea proștilor cât timp îl vor ține puterile.
Printre cei mai vicleni și alunecoși oameni pe care i-am întâlnit sunt cei din jurul și din interiorul bisericii. Stai de vorbă cu nouă din zece baticoase și constați că sunt la fel de înfricoșătoare și periculoase ca văduvele negre sinucigașe de la colegii musulmani. A zecea e doar proastă și redusă la nivel de utilaj agricol sau, în cel mai bun caz, aparat electrocasnic. Cot la cot cu ele, în deplină ascultare, se aliniază tractoriști ieșiți la pensie pe caz de băutură, masculi nedezvoltați mintal și tineri fără familii. Acesta este universul în care Pomohaci îndeplinește funcția de prim-vice al lui Dumnezeu. În mica și bârfitoarea lume a popilor, în care o bășină trasă la Arad se aude în câteva ore la Protopopia Constanța, s-a știut din prima cum duhovnicește el. Dar s-a tăcut în complicitate cu autoritățile. A fost nevoie de multă insistență din partea presei și de presiune publică imensă pentru ca acestui pericol social să i se pună cât de cât frână.
Într-un alt sat, ceva mai la vest, în județul Bihor, un „bun samaritean” recicla oameni. Pentru recompensă, nu din bunătate. Gradele lui de generozitate sufletească și materială s-au putut măsura într-un reportaj făcut anul trecut de Digi24. Degajat, stăpân pe situație și, în același timp, pe câteva sute de amărâți ai nimănui, el declara la cameră: „O parte dintre oamenii care vin la mine sunt oameni care tătă viața n-o făcut nimic. De ce credeți că n-au pensie? Că n-o făcut nimic toată viața.” Viorel Pașca e și el iubit, admirat și respectat de comunitatea din Dumbrava și nu numai. Într-o completă ilegalitate, el „îngrijea” cetățeni români total neajutorați și devenise un fel de SGR de oameni pentru statul român. În loc să stea aruncați pe străzi, ca PET-urile, ei erau trimiși în Bihor, unde îi colecta „bunul samaritean”. Acolo, câțiva analfabeți voluntari cu inimi de aur aveau grijă de ei. Se spune că o doamnă „infirmieră”, care nu știa să scrie și să citească, le administra medicamente cunoscându-le pe toate la perfecție după culori. Îmi și imaginez dialogul din ziua în care a fost admisă în corpul de îngrijitori:
– Știți să citiți, să scrieți?
– Normal că nu știu.
– Nicio problemă.
– Dar culorile le știți?
– Doar pe alea mari.
– Vaca cum face?
– Muuuuuu.
– Excelent.
– Dar măgarul?
– Iha-iha!
– Perfect. Felicitări! Ați luat postul de infirmieră-șefă.
În acest moment, Pașca se află și el sub control judiciar. Bunătatea lui se va negocia în instanță. Vom afla peste câțiva ani, ca și în cazul lui Pomohaci, dacă a fost bun sau rău. După unele semne, în cazul lui nea Viorel de la Bihor fiind vorba de sute de morți îngropați în câmp după „îngrijiri” de nimeni verificate și al lui Pomohaci, cu plângeri repetate pentru pedofilie și alte nenorociri, am fi tentați să credem că nu excelează în bunătate. Dar noi suntem prea mici să-i judecăm, așa că, din păcate, o va face justiția din România.
1.758 de vizualizări









Foarte frumos spus:”…nefutute….”
Catavencii style!
Bravo!!!
e de ajuns sa vezi fata ‘specialistului ‘ din reclama cu cadastrul si intelegi gradul de nerozie al romanilor
95% scapă ambii. Samariteanul poate ca o sa aibă o problemă ca a operat cimitirul neautorizat și nu cred ca avea certificate medico-legale. Dar fiind pocăit (suporterii fluturau star-spangled), se va constata ca fapta nu există.
Rectific, avea. Unul dintre samaritenii mai mici e viceprimar în Holod, așa că s-au emis.
Bine ati venit in romania….
Statul român, vecin și prieten cu infracțiunea, operează cu întârzierea specifică doar CFR-ului. DIICOT, Poliția și alte organe, au nevoie de ani lumină (în mințile celor care-i conduc), pt. a documenta sau proba niște fapte… Antidrog-ul, judiciarii și alți speciali, nu sunt în stare să ducă in instanță un infractor/criminal, decât după o lungă perioadă de timp, în care ăla fie că plasează droguri sau mai taie câteva gâturi, în pauza dintre violurile comise… Totul ține de o bună documentare și urmărire cu niște costuri fantastice… Totul în scopul binemeritatei prescripții ce va veni curând !…
Nici eu nu mă mai mir că are șanse șarlatanul, la ce vocabular are onestul.
Are prezumtia de nevinovatie. Spre deosebire de medici care au malpraxis=prezumtie de vinovatie. Ia sa se bage malpraxis si prea cuviosii !
Cred că samaritenii nu scapă necongratulați de instanță. S-a respins arestul preventiv…
Ca să localizam puțin dialogul, samariteanul nu a zis „excelent”, ci „no, binie”
Cînd nu se mai pot deosebi oamenii buni de cei răi, atunci statul se dizolvă. (A spus-o un socratic, nu e de la mine. Și am citit-o în calendar, de-acolo îmi iau înțelepciunea.) Dar ce văd eu zi de zi e clar: nu mai există pedeapsă, nu mai există decît o lege strîmbă care, de obicei, li se aplică naivilor. Nu trebuie să ne mirăm de ce ni se-ntîmplă. Oameni răi conduc lumea. Și o conduc așa cum se vede. Spre dezastru. Așa, și nu numai statul se dizolvă, ci lumea cu totul.
Cu toată stima, A. Mătiță