În România, direcția politicii externe e treaba președintelui, adică el o gîndește, iar Guvernul o înfăptuiește. În ultimii ani ai lui Băsescu, premierul Ponta a început să facă politică externă de capul lui, profitînd de majoritatea zdrobitoare pe care o avea USL în parlament, dar și de picajul popularității președintelui-jucător.
După alegerea lui Iohannis, prima vizită externă a premierului Ponta a fost una incognito în Dubai, să-și lingă rănile înfrîngerii, alături de amicul Ghiță. Dacă a văzut că PSD-ul nu-l dă jos din fruntea partidului, cum se temea, și că stă în continuare pe o majoritate parlamentară, Ponta a prins curaj, mai ales cînd s-a convins că Iohannis, chiar dacă ar vrea guvernul lui, nu recurge la metodele lui Băsescu pentru a-l da jos. Așa că premierul a încercat apa cu piciorul, ducîndu-se într-o vizită oficială în niște țări arabe, cu cățel, purcel și ziariști.
Spre deosebire de Băsescu, cel care i-ar fi sărit în cap lui Ponta, înainte ca premierul să plece în vizită, Iohannis l-a taxat la întoarcere. De ce? Poate și dintr-o veche deprindere de profesor care nu-și acuză elevii de obrăznicii și de turbulențe la ore, înainte ca aceștia să le comită, dar și pentru că n-a vrut să facă un scandal care ar fi putut face rău României în străinătate.
Dacă Ponta și-a pregătit o vizită oficială afară, fără să-l anunțe, asta a însemnat contacte diplomatice și pregătiri din partea gazdelor, încît dacă Iohannis l-ar fi întrebat pe Ponta unde se duce fără să-l întrebe, ar fi rezultat că și el continuă politica de scatoalce a în care a strălucit Băsescu și care a scăzut credibilitatea României. Drept care în loc să-l reclame pe premier la CCR și să facă tărăboi în țară, încît ambasadele să raporteze acasă că în România e criză politică, fostul primar al Sibiului l-a așteptat pe Ponta să se întoarcă pentru a-l anunța că-i scade nota la purtare.
Asta a fost o lovitură mult mai puternică decît un scandal preventiv, fiindcă Iohannis nu s-a adresat tuturor și nimănui, ci le-a atras atenția pe această cale uneperiștilor, care l-au asigurat că-l susțin neabătut, chiar dacă nu renunță, din loialitate, la asocierea cu PSD-ul, că a sosit momentul să aleagă. Din cauza asta Ponta a preferat să nu-i răspundă el însuși, ci a pus-o pe o tipă de la partid să se rățoiască la Iohannis, în stilul comunicatelor anti-Băsescu, în timp ce el a continuat să facă pe mielul blînd, fiindcă se știe cu ditamai bîzoiul pe căciulă.
La fel ca Geoană, care după ce a pierdut alegerile, a continuat să spună că de fapt le-a cîștigat, Ponta uită de înfrîngerea teribilă pe care a suferit-o, incomparabilă cu cea a lui Geoană, dar din cauză ca a fost votat de cinci milioane de alegători se consideră, din cînd în cînd, un soi de președinte din umbră, mai tare decît președintele în exercițiu, fiindcă el are cuțitul și furculița guvernării.
Ce va urma? Asta va depinde de generalul izmenelor, Găbițu Oprea, care ar putea da ordin pe unitate ca la moțiunea de cenzură cu care tot amenință liberalii, partidul său să întoarcă armele, sub pretextul că între jurămîntul de credință față de Iohannis și cel de fidelitate față de Ponta, credința bate fidelitatea.
