Statul fură și pedepsește

Statul român își fură cetățenii cu metodă. Prin Guvern și companii de stat, cu sprijinul Parlamentului, în deplină complicitate cu serviciile secrete și, oarecum, cu instituțiile care țin de Justiție, statul prostește și jupoaie populația ziua în amiaza mare, neîncetat, fără jenă și fără să obosească. Demonstrația e lungă, cunoscută și obositoare, dar să luăm, pînă una-alta, cazul scumpirii tarifelor la energie.

Să observăm, înainte de toate, că atît gazul, cît și energia electrică sînt produse interne. Doar 10% din energia electrică vine din import, restul vine de la companiile cu capital majoritar de stat Hidroelectrica, Romgaz Oltenia, Nuclearelectrica, Elcen, Petrom Brazi și altele. La gaze, importul e de maximum 30%, restul vine de la companiile cu capital semnificativ de stat Petrom și Romgaz. Importul de gaze n-ar fi depășit 10%, dar prin două acte dubioase, neanchetate penal, Guvernul Orban și ANRE au obligat producătorii interni să vîndă doar 60% din producție direct către distribuitorii naționali, restul urmînd să fie vîndut pe bursă. Numai că bursa de gaz nu luase încă ființă, iar acest fapt a deschis o uriașă oportunitate pentru Gazprom, care a înșfăcat imediat 30% din piață. Fapta se poate încadra cît ai clipi la subminarea economiei naționale.

80% din energia pe care populația e acum pusă să plătească facturi duble e produsă, așadar, în țară, prin companii care aparțin în mare măsură statului. Pe toate aceste facturi mărite statul încasează TVA, accize și contravaloarea mărfii livrate. Cea mai mare parte a banilor se întoarce, așadar, la stat. Răzvan Nicolescu spune, într-un interviu la g4media, că „70% din creșterile de preț se duc la stat“. Restul banilor merg, firește, la speculanții obișnuiți, adică la corporațiile care joacă politic cu guvernarea și la băieții deștepți din energie, ocrotiți de partide, de Servicii și de magistrați.

Dacă scumpirea tarifelor s-ar fi datorat contextului internațional sau regional, această scumpire n-ar fi putut depăși 10-15%, fiindcă ponderea producției interne e masivă. Dacă scumpirea tarifelor s-ar fi datorat întîrzierilor de retehnologizare, ea s-ar fi produs treptat și nu brusc, ar fi arătat o evoluție în timp și nu o explozie peste noapte. În fine, chiar dacă o parte din scumpiri s-ar datora diminuării cu 20% a producției de la Complexul Energetic Oltenia, creșterea corespunzătoare la tarife n-ar fi depășit 4%. Cumulînd toate aceste cauze, adăugînd inflația, creșterea generală a prețurilor, devalorizarea leului, constanta lui Faraday, numărul Pi și viteza luminii în vid, scumpirile n-ar depăși 20%.

Întrebarea „Cine a scumpit energia?“ are un singur răspuns: statul. Nu atît statul exprimat prin legi, ci statul exprimat prin oameni. Iar oamenii pot fi arătați cu mîna, indicați într-un rechizitoriu, făcuți să dispară din Guvern, eliminați din politică, alungați din funcții, puși să plătească pentru faptele lor născute din prostie, din lăcomie, din vanitate și din ticăloșie.

De pildă, fostul premier Orban și pesedistul de la ANRE, care au pus în mîna Gazprom pîrghii asupra pieței noastre interne de gaz, merită cercetați pentru subminarea economiei. Șeful Consiliului Concurenței, eternul Bogdan Chirițoiu, merită cercetat pentru complicitate cu cartelul OMV-Romgaz-Gazprom, care are monopol pe gazul livrat românilor în timp ce derulează proiecte uriașe în comun în Rusia și Marea Neagră. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, principalul agent de marketing al scumpirilor, omul căruia îi „pare rău de ceea ce se întîmplă“ și care sfătuiește cetățenii să nu-și achite facturile, ar merita cercetat nu numai pentru prostie fățișă, ci și pentru complicitate cu băieții deștepți din energie. Lista e lungă și poate fi adăugită cu făptași din trecut, cu premierii Adrian Năstase (care a vîndut pe 600 de milioane de euro Petrom cu tot cu resurse), Călin Popescu Tăriceanu (care a făcut cadou firmei Sterling două perimetre din Marea Neagră, acum de zece ori mai prețioase), Viorica Dăncilă (care a prelungit pentru OMV licența de exploatare marină pînă în 2050) și Florin Cîțu, care a împotmolit planul de retehnologizare a Complexului Turceni-Rovinari.

Statul exprimat prin oameni este cel mai mare dăunător al economiei. Incompetenți și puși pe căpătuială, miniștrii, prim-miniștrii, președinții, directorii de companii, regii și agenții de stat lucrează zi și noapte împotriva cetățeanului, adunați într-o conspirație a impostorilor și animați de solidaritatea universală a proștilor.

În Guvernul Ciucă, singurul care îndeplinește un criteriu minimal pentru postul pe care se află e ministrul Rafila, care e medic imunolog, deci în măsură să știe oarecum ce e de făcut în pandemie. Ceilalți n-au nici un argument măsurabil ca să-și justifice prezența la Palatul Victoria. Premierul Ciucă, de pildă, e o strălucită nulitate în știința economiei, iar în ceea ce privește politica, pare să fi supt amatorismul de la aceeași țîță cu schiorul hedonist Iohannis.

Infinita gargară cu priceperea „omului politic“ la administrație trebuie curmată, fiindcă omul politic nu se pricepe la nimic. Dacă s-ar fi priceput, ar fi reușit într-o meserie, într-o afacere, într-o carieră civilă. Criteriul elementar al studiilor rămîne ultima și unica baliză a selecției. Vrei la Energie? Vino frumușel cu diploma și cu notele de la Facultatea de Energetică, cu experiență la Porțile de Fier, la Nuclearelectrica, arată-ți doctoratul în rețele și stagiul în companii de succes. Vrei la Transporturi? Vino matale cu Facultatea de Transporturi absolvită în primii zece, cu proiecte realizate în infrastructură, și mai vorbim. Ce să cauți la Digitalizare dacă n-ai făcut Automatica sau Electronica? Ce să cauți la Mediu dacă nu ești biolog și nu ai derulat programe de mediu? Ministrul nu e un bou plantat politic, gata să distribuie bani către țevi dinainte pregătite, așa cum se prezintă azi, ci, înainte de toate, un om care înțelege ce are de făcut.

Cu miniștrii și cu premierul pe care îi are, Guvernul Ciucă nu face decît să repete rolul statului hoț, care își fură, minte și batjocorește cetățenii. Stat pe care nimeni nu are curajul să-l rețină și să-l prezinte unui judecător cinstit, în caz că s-ar găsi așa ceva.