Tigrul Carpaților, gata să sară

Douăsprezece state UE cumpără petrol și gaze la preț dublu de la Gazprom, alimentînd fondul de război al Rusiei. Austria își freacă mîinile că a reușit să plătească în euro, în timp ce Putin duce batjocura la nivelul următor și îi obligă pe prietenii nemți și italieni să treacă la achiziția în ruble. Apar peste noapte firme care cumpără gaze de la ruși și, odată cu ele, apar zeci de idioți care susțin în presa internațională că firmele private pot să cumpere de unde vor ele, iar statele care cumpără prin intermediul lor nu au nimic a-și reproșa. Ungaria, cel puțin, nu-și ascunde satisfacția că ia gaz direct de la Moscova.

Prin natura ideii de sancțiuni impuse Rusiei, SUA își multiplică exportul de gaz lichefiat. Așa încît, în afara statelor baltice, Bulgariei și Poloniei, cărora Putin le-a închis conducta, nu există alte victime ale penuriei de gaz. Marea coaliție europeană și nord-atlantică, cea care a decis că uciderea copiilor, crimele de război, distrugerea completă a orașelor, raderea infrastructurii și migrația disperată a milioanelor de ucraineni trebuie oprite prin sancțiuni impuse Moscovei, își vede nestingherită de confort și de profit. Robinetul lui Putin rămîne deschis, doar că debitul de bani e acum mai mare.

Germania, care a pornit două războaie mondiale, nu are nici o tresărire de conștiință. Datoria ei istorică și morală se pierde în declarații îngrijorate cu privire la încetinirea economiei și la riscul ca industria exportatoare de automobile să scadă cu un procent-două. Motorul Europei, cum le place tuturor s-o numească, a uitat cine i-a reparat pistoanele și i-a pus benzină. Germania e astăzi ceea ce este doar fiindcă SUA, Marea Britanie și Franța i-au arătat umanitate și mărinimie, au fost solidare cu suferința și pierderile ei și i-au trecut cu vederea crimele de război. Poate de aia Germania e așa de înțelegătoare cu Putin. Poate de aia crede că e destul să condamni invadarea Ucrainei. Numai că după ce vorbele lui Olaf Scholz dispar sub zgomotul rachetelor Kalibr, rămîn cele zece miliarde de euro pe care Germania le-a plătit criminalului de la Kremlin în primele două luni de război.

Pentru Occident, războiul din Ucraina are o componentă de PR și una de contabilitate. Compasiunea, ca și mobilizarea ajutorului umanitar și militar, acoperă nevoile politice ale liderilor europeni. Aceste gesturi trebuie făcute pentru că emoția a cuprins popoarele, iar oamenii politici știu că jocul solidarității dă bine în sondaje. Dar nimeni nu e dispus să renunțe – fie și măcar pentru cîteva luni, pînă crapă economic Moscova – la spiritul negustoresc. Ca și pînă acum, războiul îi sărăcește pe săraci și îi îmbogățește pe bogați. Fără cele șaizeci de miliarde încasate de la statele UE, Putin ar fi ucis mai puțini copii, mai puțini civili și ar fi distrus mai puține orașe. Dar sancțiunile pe comerțul cu gaz au fost respectate doar de statele cele mai expuse și cele mai sărace.

Războiul clarifică, de fapt, relația imorală pe care bogații lumii o au cu sacrificiul. Marile puteri stabilesc reguli pe care doar cei mici le respectă, ignorînd că cei mici sînt, de fapt, mici tocmai pentru că n-au beneficiat, la rîndul lor, de încălcarea regulilor. Să dăm exemplul deficitului obligatoriu, care blochează dezvoltarea statelor întîrziate? Sau al desființării dreptului de a-ți proteja industrii strategice prin taxe vamale? Sau al bugetului alocat apărării – 2% din PIB – la care doar România și Polonia s-au conformat? Să amintim despre anacronismul MCV, despre stupiditatea ținerii României în afara Spațiului Schengen sau despre criteriul respectării statului de drept, în timp ce toate aceste standarde bune de gură sînt încălcate frecvent de marile democrații? Marile puteri au devenit mari ignorînd cel puțin un secol aceste reguli, pe care, în schimb, le impun țărilor rămase în urmă, ca să le țină în afara competiției.

Nu trebuie uitat Green Deal-ul, ultima idee năpraznică venită de la Bruxelles. Marile economii ale Europei de nord au ars cărbune la greu două secole și jumătate, și-au crescut industriile și nivelul de trai cu ajutorul monoxidului de carbon, iar azi vor să salveze calota polară forțînd statele sărace din est să-și închidă minele și termocentralele pe cărbune. Și s-au găsit la noi miniștri, prim-miniștri, parlamentari și președinți mai proști ca manualul de geografie care s-au conformat. Mai ales că înaintea lor s-au găsit alți miniștri, prim-miniștri, parlamentari și președinți care au ruinat orice speranță de a exploata în folosul națiunii resursele naturale.

Sîntem, pînă una-alta, martorii unei lecții de solidaritate pe sărite, pe care marile economii, inspirate de Germania, o țin Ucrainei și statelor de la periferie: viața, democrația, libertatea, legea, clima și morala sînt sublime, dar pînă la bani.

De aceea, cred că e momentul să ne considerăm eliberați de anumite constrîngeri și pudori. Să deschidem minele de cărbune, să repornim termocentralele, să exploatăm toate resursele care ne aduc bani și bunăstare, să liberalizăm industriile poluante, să uităm de deficit, să considerăm datoria externă o pîrghie de dezvoltare, să șantajăm și să boicotăm în Parlamentul European, în Consiliul Uniunii Europene și în Consiliul European tot ce poate fi șantajat și boicotat ca să fim admiși în Schengen și să fim scoși de sub MCV.

Iar dacă am face una ca asta nici n-am mai simți nevoia să-i vedem arestați pe toți oamenii politici care au existat în România din decembrie 1989 și pînă azi.

o vizualizare