Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

TikTok-ul lui Dumnezeu

Călin Georgescu s-a infiltrat în buletinele de vot la fel de brusc și neobservat ca omuleții verzi ai lui Putin în Crimeea. A pășit pe un covor social țesut din ură și silă față de politicienii zilei, din sărăcie și teamă față de viitor. Numai că acest covor a fost un covor zburător, ținut în aer de un curent ascendent de ignoranță și propulsat de rețeaua chinezească de spionaj TikTok, folosită de Rusia pentru destabilizarea democrațiilor.

Dar pînă să ajungem la Rusia, Călin Georgescu e fabricat în România. E un produs al disperării generale, al sentimentului de sufocare pe care îl trăiesc românii de ani buni. O clasă politică aflată în degradare accelerată, cu lideri obținuți prin reguli de clan, i-a creat culoar. Un program național de contraselecție, aflat în plin avînt, l-a făcut plauzibil. Parada nerușinată de lux, dispreț și hoție de la vîrful statului i-a dat impulsul. Iar sărăcia fără speranță, care roade viitorul celor trei generații active, i-a dat accelerația.

În contrast cu toți ceilalți candidați la președinție bărbați, Georgescu e îmbrăcat cu gust. E ras, tuns și frezat cu pedanterie. Aduce la chip cu Ion Antonescu, pe care-l consideră erou, și vorbește profetic. Își presară discursul cu idei legionare. E calm, are acea tușă de nebun pe care o adoră TikTok-ul și desfășoară argumentele dragi antivacciniștilor, antioccidentalilor și antiucrainiștilor. E pro-Putin, anti-NATO și vorbește cu patos voievodal de misterele pămîntului și ale apei. Are soluții generoase de prosperitate, bazate pe mîndrie națională, pe știința strămoșilor, pe scrierile asceților hinduși și pe credința obligatorie în Dumnezeu. E un fel de taumaturg modern, cu aer de profesor suficient, care poartă asupra lui o trusă de leacuri arhaice. Cuvîntul lui fermecat e pacea. O pace agricolă, menită să spulbere scutul de la Deveselu și să redea românilor vigoarea pierdută prin democrație. Pentru mințile fragile, omul e irezistibil.

Pe lîngă operațiunea de pe rețelele sociale, Georgescu a mai avut sprijinul unei rețele cu tehnologie duhovnicească. Biserica e loială suveranismului antivaccinist și propagă la vedere guvernarea ortodoxist-voievodală. Așa că TikTok-ul popilor, adică predica politică și propaganda sfințită, i-a răspîndit evanghelia din om în om.

Și acum să punem întrebarea care va cutremura în zilele următoare spațiul public: e Georgescu omul rușilor? Ar fi putut el cîștiga fără a avea în spate o structură puternică și nedetectabilă? Fără campania subterană care i-a transportat mesajele, fără releele de distribuție online și fără armatele de boți care i-au amplificat mesajul, probabil că nu. Cu cîțiva oameni în jurul lui, cu resurse și mijloace aparent neglijabile e greu de presupus că putea răsturna votul unei țări întregi.

Cît despre ruși, aici răspunsul mai trebuie căutat. Suportul logistic putea fi oferit și de o structură internă, știută fiind înclinația generalilor activi și rezerviști către patriotismul de almanah. Dar dacă operațiunea ar fi fost, să zicem, rusească, rușii ar fi avut prudența să nu-și pună în pericol proiectul, racolîndu-l pe Georgescu. De ce să-l expună inutil? S-ar fi mulțumit să ajute din umbră un produs gata aliniat la dorințele lor. Un om care vorbește cu cuvintele Mariei Zaharova nu are nevoie de instrucție și nici de contract de agent. Poate face politica Moscovei fără ghidaj de la Kremlin.
În variantă romantică, Georgescu e un fenomen local, preluat și propulsat, fără știrea lui, de o structură – externă sau internă. Această operațiune, însă, invizibilă pentru serviciile secrete, reprezintă o breșă de securitate. Poate fi un eveniment al războiului hibrid dus de Rusia împotriva statelor democratice vulnerabile sau un fel de puci antidemocratic intern.

Oricum ar fi, există o iresponsabilitate cruntă la nivelul SRI, SIE, STS, fiindcă totul s-a petrecut pe sub nasul lor. Lipsa controlului civil asupra Serviciilor, jalnicul Consiliu Suprem de Apărare a Țării și racolarea pe scară largă a politicienilor au pus România în fața unei surprize paralizante. O parte semnificativă a electoratului român a fost expusă unei propagande secrete, clădită în timp, cu mijloace necunoscute și neexplicate. Parcursul euro-atlantic al României e pus în pericol prin neglijența sau complicitatea unor structuri de forță însărcinate cu paza, informarea și apărarea. Atît și ar fi suficient ca toate capetele din instituțiile însărcinate cu securitatea națională să cadă.

Lasconi va avea de luptat în turul doi cu un adversar charismatic, cu profil adaptat așteptărilor unei mari părți din electorat și sprijinit nu numai de ipotetica structură agresoare, ci și de rețeaua de contraspovedanie a BOR, impetuosul TikTok al lui Dumnezeu.

PARTENERI MEDIA
[wp_rss_retriever url="https://alert24.ro/category/z/feed" items="2" dofollow="true" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" cache="1 hours"] [wp_rss_retriever url="https://businesswatch.ro/category/z/feed" items="2" excerpt="none" source="false" date="false" read_more="false" credits="false" new_window="true" thumbnail="false" dofollow="true" cache="1 hours"]

7 comentarii

  1. #1

    Da, mult mai bun era Ciolacu, venea și cu copia legalizată a diplomei de Bac, aia cu 7,03!

  2. #2

    Klaus,in calitate de sef al CSAT, a servit dimineata , o data cu cafeaua si informarile serviciilor. E imposibil sa nu i se fi spus de acest pacalici care se crede Fat frumos pe cal alb. Iar Klaus, intr-un ultim scuipat de dispret a ales sa lase buboiul sa se umfle si sa ne pocneasca puroiul in ochi. Pentru ca asta meritam noi , cei multi si din ce in ce mai prosti.

  3. #3

    chapeau bas mâtre, comme d’habitude ..

  4. #4

    „O parte semnificativă a electoratului român a fost expusă unei propagande secrete, clădită în timp, cu mijloace necunoscute și neexplicate.”
    Chiar asa! Cand putea, foarte bine, sa apeleze la canalele media, oficial, cu mijloace cunoscute si explicate, cu sprijinul autoritatilor. Asa cum face propaganda pro-razboi in Ucraina. Ce, pe asta o contesta cineva? Ca doar e democtatzie!

  5. #5

    Miercuri, 25 august 2021, a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de Președintele României, Klaus Iohannis, în cadrul căreia a fost analizată situația din Afganistan și implicațiile acesteia pentru interesele României, atât în planul securității, cât și politic și umanitar.

    În cadrul ședinței CSAT a fost abordată și decizia Consiliului Nord-Atlantic de a declanșa o operație militară pentru evacuarea cetățenilor afgani care au lucrat pentru misiunile NATO în Afganistan, precum și a membrilor familiilor acestora. În acest sens, pe baza elementelor de planificare inițială comunicate de Comandamentul Forțelor Aliate în Europa, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a hotărât participarea Armatei României la această operație de evacuare și relocare a cetățenilor afgani cu un efectiv de maximum 200 de militari, începând cu luna august 2021, pentru o perioadă de cel mult 6 luni.

    Ce fac eroii in kaki, mai elibereaza Kabului mult? Ca avem nevoie de ei sa ne bata daca nu purtam botnita.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.