Uciderea săracilor

Un dosar făcut de procurori în pripă a oferit presei acel masacru de vară, după care tînjea: la Spitalul Sfîntul Pantelimon sînt omorîți pacienții de la terapie intensivă. Ieșite din infern, zeițele morții Hel și Persefona opresc noradrenalina, iar bolnavii aflați în faze terminale mor cu zile. 17 decese premature s-ar fi adunat în luna aprilie, iar deasupra lor se rotesc acum, în studiourile TV, corbii analizei, sintezei și sentinței.

S-au auzit și vocile unor doctori. Procedura de oprire a noradrenalinei e recomandată de ghidurile europene, zic ei. Cele două „criminale“ sînt, de fapt, medici capabili, care au urmat bunele practici. Procurorii, în schimb, le-au săltat pe făptuitoare, fiindcă le-au descoperit „comportamentul vinovat“ în înregistrările aparatelor și ale convorbirilor telefonice.

Ca orice spital românesc, Spitalul Sfîntul Pantelimon e răvășit de lupta facțiunilor interne, iar ancheta penală s-a clădit pe denunțul uneia din tabere. Fotografiile injectomatelor, făcute pe telefon de adversari, n-ar corespunde cu fișele medicale și nici cu stenogramele obținute cu tehnica instalată pe corpul medical inamic. În situația asta, știința și morala au pornit un război pe canalele de știri. Și, pe cît de argumentată e știința, pe atît de isterică se arată morala.

Ca de obicei, scandalul pică bine. Mută atenția de la alegerile lipsite de speranță, de la caniculă și inflație, de la seceta din agricultură și deficit, de la inevitabila creștere de taxe și întunericul care pîndește România din luna ianuarie 2025. E, deja, o rutină. Gălăgia dramatică, cearta cu ochii injectați acoperă o tăcere periculoasă, în care se adună întrebări, frustrări, revolte. Zgomotul dă furiei un sens controlat, populist, defulator. Doctorițele M.M. și P.M. au fost deja decapitate în Place de la Concorde, iar corpurile lor azvîrlite în arestul preventiv. Toți se leapădă de crima punctuală. Vinovații pentru starea jalnică a Sănătații au acum nume și prenume, nu mai e nevoie să fie criticat sistemul.

Căci e mai ușor să ai de-a face cu doi criminali în serie, fie ei și nedovediți, decît cu uciderea instituționalizată, prin incompetență, furt și politică. E mai ușor să te descurci cu doi monștri care omoară fără motiv bolnavii lipsiți de șanse, decît să explici mizeria din sistemul de sănătate.

Românii au cea mai mică speranță de viață din UE fiindcă pacienții români au cea mai mică speranță să scape vii dintr-un spital românesc. Sistemul nostru sanitar e ros pe dinăuntru de impostura universitară și prăjit pe dinafară de impotența politică. În spitalele de stat e greu să intri, să capeți pat, să primești tratament, să obții atenția unui medic sau bunăvoința unei asistente. E ușor, în schimb, să mori. Dacă nu ești în stare să-ți cumperi cu numerar fiecare secundă a internării, dacă nu sună telefonul pentru tine, dacă nu ești precedat de intervenția cuiva de la vîrful puterii politice sau medicale, ești ca și îngropat. Săracii, adică 34% din populația României, sînt expuși la eutanasia prin neglijare, la suferința prin nepăsarea personalului medical din sistemul de stat. N-ai dat plicul, suferi, ești pe cont propriu. N-ai spate, n-a sunat nimeni pentru tine la direcția spitalului sau la șeful de secție, te-ai dus pe copcă. Vrei medicamente? Ei bine, de multe ori spitalul nu are. Mafia care asigură aprovizionarea și care primește bani de la Casa Națională de Sănătate are alte socoteli cu stocul. Uneori exportă la prețuri mai bune, alteori face speculă în lanțurile de farmacii, sub protecția legilor cu dedicație și a Ministerului Sănătății. Medicamente și substanțe esențiale lipsesc din tratamentul curent al pacienților în marile spitale de stat. Adesea, la internare, ți se cere să vii tu cu sacoșa de medicamente, altfel tot ce primești e un pat de fier pe care să-ți culci agonia. Un exemplu tragicomic: la Spitalul „Ana Aslan“, unde principalul tratament e injectarea Gerovitalului, nu există Gerovital.

Între timp, se știe, bogații se tratează în cele cîteva spitale private și, cel mai frecvent, în străinătate. Nici un politician n-a îndrăznit să-și rezolve afecțiunile serioase în țară. Un consult, un set de analize în condiții de protocol s-au mai văzut, dar niciodată o intervenție importantă, cu risc vital, n-a fost consemnată pe teritoriul României. De aia nici nu există preocupare pentru salvarea de la moarte a Sănătății. De aia nu există spitale noi, reforme, bani alocați, planuri radicale, empatie, umanism. De aia în scandalul de la Sfîntul Pantelimon există doar doi vinovați, în timp ce stăpînii sistemului își tratează cu șampanie și concedii durerile în cot.

Uciderea săracilor nu e actul nedovedit al cîtorva medici, ci practica instituțională a unui sistem corupt. E simbioza mafiei medicale și politice, căsătoria imposturii universitare cu nerușinarea politică. În 35 de ani de democrație, guvernele, partidele și președinții României n-au reușit să picure un strop de speranță și de demnitate în sistemul medical de stat, așa că ceea ce rămîne din acești 35 de ani reprezintă o faptă calificată de purificare socială, o eutanasie de masă oferită săracilor.