Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Un uriaș cu picioare de Plumb

Pudrată cu ciment și stropită un pic de ploaie, casca de păr a Rovanei Plumb s-ar transforma în coiful unui cunoscut general de intendență, sub care premierul ar dori să-și adăpostească lașitățile și mîndria de a fi român. Victor Ponta privește de la înălțimea ligamentelor sale agonia unui partid pe care nu se încumetă nimeni să-l opereze așa cum cere diagnosticul.

PSD e un monstru rezistent și plin de cicatrici care a supraviețuit multor epidemii și accidente politice, iar acum zace într-o rezervă secundară a istoriei, păzit de sanitari nepricepuți. Aparținătorii s-au apucat deja să-i falsifice testamentul și să-l cotrobăie prin buzunare, doar-doar or găsi bilețelul pe care stă scris numele moștenitorului. Hîrtiuța însă pare să fi fost sustrasă de servicii, care silabisesc, împreună cu procurorii și cu președintele, traducerea în germană a lui „mane, tekel, fares”.

Victor Ponta, omul pentru care PSD a vărsat mai mult sînge decît au făcut-o minerii pentru Ion Iliescu, tremură cu toată forța nepriceperii sale și, între două vizite la Stambul, face din comerțul cu loialități apoteoza mandatului său. L-a desemnat pe generalul Oprea legatarul trocului cu DNA și cu organizația baronilor înfricoșați, iar acum așteaptă să i se întoarcă în brațe partidul pe care i l-a dat Rovanei Plumb.

PSD e dorit în prezent de peste 40% din românii cu drept de vot. Pe piața electorală, partidul are forța unei companii comerciale monopoliste care își vinde produsele unor fani. Pentru acești fani, crimele comise de fondatori, abuzurile și furturile pe care stă trecutul său au azi patina baladelor cu haiduci. În cei 25 de ani de cînd rafinează ideile Partidului Comunist, PSD s-a dovedit cel mai stabil produs al gîndirii locale, cu excepția exporturilor de cherestea, a lenii și a stabilopozilor de pe litoral. Cînd a fost listat la bursa din Bruxelles, în ochii socialiștilor europeni a licărit lăcomia politică. PSD e cadoul fermecat pe care un neam lipsit de mîndrie l-a făcut urmașilor PCR. Fără PSD și consecințele sale, viața politică românească ar fi fost doar o ipoteză a științei.

Cu Rovana Plumb la cîrmă, însă, PSD și-ar continua imersiunea sub presiunea spaimelor și a negocierilor pe persoană fizică. Noi nu vom mai avea spectacol și nici partidul vreo zvîcnire. Generația marilor hoți e moartă de frică și îngropată sub dosare. Azi nimeni nu mai mișcă, toată lumea respiră cu țeava de sub apă. Geniul răului s-a evaporat, lăsînd în urmă numai răul. Legendele s-au dus la pușcărie. Au rămas rovanele și interesul național. Mamutul va fi, așadar, tranșat pentru carne și vîndut ca materie primă de negustorii noilor majorități.

Asta face ca Liviu Dragnea să fie condamnat nu numai la anul ăla cu suspendare, ci și la corvoada de a scoate PSD din apatie. Condamnarea lui, încasată pe frontul acelui iulie turbat din 2012, cînd a condus regimentele PSD împotriva unui despot beat și periculos, ar trebui să lumineze la festivitățile partidului ca o Legiune de Onoare. În fond, Dragnea a fost rănit într-o încleștare politică, din care n-a dus acasă vreun folos necuvenit, fiindcă le-a dus pe toate la partid.

Nebun, dar rațional și cunoscînd la nivel de șurub mecanica partidului, pesedist din vechea stirpe a baronilor născuți, iar nu făcuți, Dragnea arată un curaj pe care, de la Constantin Pîrvulescu încoace, nimeni nu l-a mai arătat în acest partid. Opunîndu-se partidei Plumb, el se expune nu doar unei execuții din partea clanului bucureștean, ci și unui tratament accentuat din partea cunoscutelor instituții.

Ironia sorții face ca Dragnea să fie tot ce i-a mai rămas unui PSD care se vrea legitimist și autentic. El poate deștepta spiritul de luptă al mamutului, conștiința lui de sine, și îl poate scutura de căpușele cu patru stele. Iar asta e palpitant. E o poveste despre igienă și deșteptare, pe care Dragnea o poate duce la bun sfîrșit înainte ca Înalta Curte să îi curme definitiv cariera. E, la urma urmelor, un sacrificiu rar întîlnit în acest partid comercial, un seppuku de Teleorman, care ar trebui să trezească în șobolanii partidului bruma de curaj pierdută. Votați-l, vitejilor, o să ne distrăm!

Cît despre picioarele doamnei Plumb, ele sînt în poziția corectă, atît că trag cu nădejde PSD-ul la fund.

PARTENERI MEDIA
Loading RSS Feed
Loading RSS Feed

4 comentarii

  1. #1

    Mai, Doriene Zor, nu ti-am putut raspunde pt ca n-am cont pe FB.
    Voiam sa te intreb de ce-o bagi in engleza, atat. smecher, nu esti, penibil, original!

  2. #2

    PSD , balaurul care ar fi trebuit sa aibe conform volumului sau actual 7 capete ca in poveste dar care a ramas doar cu unul deoarece acesta le-a mancat pe celelalte 6 pentru a infuleca doar gura lui se lupta acum pentru a nu muri deoarece capului ramas i s-a pus lesa si botnita , se lupta deci sa supravietuiasca gandind cu coada sau cu picioarele .Oricum ce este acum e impotriva firii , o matahala imensa care zace sub propria greutate ca obezii de 300 de kg. pe care nu-i mai poti urni decat cu proptele si care nu mai are nici cap , deci in stadiu de leguma care doar vegeteaza consumand resursele societatii fara sa produca nimic.PSD a devenit prea mare si e paralizat sub greutatea lui , nu se poate misca , sta inert .Pana nu se va fragmenta acest partid mamut va ramane la fel si peste 2000 de ani .Era timpul demult pentru o transformare pe care liderul lui de atunci , Ilici i-a amanat-o si acum e prea tarziu , e mult prea mare pentru a mai deveni fluture ,a ramas in stadiul de omida grasa careia ii trebuie atat de multa mancare pentru a-si sustine organismul imens ca risca sa manance toate frunzele copacului .

  3. #3

    Ponta ,Nastase si Geoana si oricine a mai ridicat ceva pretentii la conducerea PSD au picat de mana lui Ponta si a rechinilor financiari din umbra lui care nu au iesit niciodata in lumina reflectoarelor .Da , Nastase a facut puscarie si a fost scos din scena de Ponta , mai bine spus de oamenii lui Ponta .Acolo e un razboi de multi ani , fiecare personaj cu gruparea lui de rechini in spate se lupta sa castige dreptul de a se conecta la resursele tarii .Dragnea este singurul care si-a consolidat pozitia in partid urcand treapta cu treapta prin strategie si santaj .E un vulpoi pe care este bine sa nu-i scapi din ochi nici o miscare daca vrei sa nu ai surprize neplacute deoarece va fructifica in avantajul lui orice greseala a inamicului sau sau concurentului sau si mai este si un alergator de cursa lunga .De multi ani am zis ca Dragnea va ajunge la butoanele PSD .Sa vedem ce va face de acum incolo , daca va incerca sa revigoreze acest mamut la volumul actual va pierde , PSD acum este ca un om de 300 de kg ajuns in stadiu de obezitate morbida pe care-l ucide propria greutate , ii preseaza organele vitale care nu mai functioneaza .Este un ultim moment cand daca nu se intervine chirurgical si sa se indeparteze osanza tot organismul va intra in blocaj si finalul este moartea iminenta .Dragnea , daca nu actioneaza in forta pastrand doar nucleul de baza al PSD renuntand la mera parte din structurile stufoase laterale nu va putea mentine PSD in viata mult timp si sa-l transforme in altceva .

  4. #4

    Dragna ,Nastase si Geoana si oricine a mai ridicat ceva…scuze de greseala

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bijuterii argint