Cine crede că Mîntuitorul se mulțumește să ni se arate sub un singur chip se înșeală. De Crăciunul ăsta, de exemplu, a luat forma sticluței cu dop de cauciuc, ținută la minus șaptezeci de grade, în gerul cosmic al creației, și transportată de camioanele armatei române la ordinul comandantului ei suprem. Nașterea mîntuitorului vaccin în ieslea Big Pharma, vegheată de cei trei magi de la Asfințit – Pfizer, Moderna și Astra Zeneca –, a fost cîntată de dimineață pînă seara la televizor, la radio și pe Internet mai abitir ca Viflaimul, Steaua, Capra și Sorcova, înmulțite toate cu o mie și adunate cu colindele lui Ștefan Hrușcă din ultimii treizeci de ani, fiindcă a beneficiat de corul presei cu contract la Guvern.
Cele trei Guverne ale Mele de pînă acum n-au reușit să pună pe masă vreo realizare cu subiect și predicat, așa că Iohannis a pus în locul rămas gol vaccinul. Vaccinul explică tot, rezolvă tot, salvează și justifică tot, e izbăvirea generală, e amnistia de care aveau nevoie Orban, Cîțu și Iohannis. E grațierea acordată pentru cei 15.000 de morți, cele 15 miliarde împrumutate din culpă și cele zece procente din dantura spartă a noului deficit.
Vaccinul, de altfel, va fi alibiul preventiv al noului guvern, oricîte minuni vor comite miniștrii prin fapte noi sau recidivă. Vaccinul va fi noua biserică a lui Klaus Iohannis, noul amvon al uitării și prescrierii, noul opium distribuit poporului.
Să observăm că ritualul izbăvirii a început, așa cum începe totul în armată, cu stîngul. Nu se știe nimic despre distribuție, despre liste, despre convocare, despre locurile de vaccinare, dar miracolul din mașina cu pinguini înconjurată de ofițeri e prezentat ca o ramă de aur a regimului Iohannis. Colonelul Gheorghiță, șeful campaniei de vaccinare, cel mai informat om din România cu privire la cifre și timpi, zice că prin vară o să avem imunitate de turmă. Asta înseamnă că vor fi vaccinați, pînă în iulie-august, 60-70% din cei 16 milioane de români cu drept de vot rămași în țară, adică între 9 și 11 milioane. Pe de altă parte, colonelul Gheorghiță ne spune că vor veni săptămînal 140-150.000 de doze. Ceea ce face 560-600.000 de doze lunar. La cifrele astea, dacă vaccinarea merge șnur, imunitatea de turmă se atinge între 1 mai 2022 și 1 august 2022. Și asta numai dacă prin „doză“ înțelegem cele două sticluțe. Dacă, așa cum vedem la televizor, cele 10.000 de doze venite de Crăciun sînt, de fapt, tratamentul dublu pentru 5.000 de pacienți, atunci imunizarea turmei române se mută undeva între 2024 și 2025.
Firește, așa cum zic specialiștii, e posibil ca după cîteva luni de la vaccinare imunitatea să dispară, deci va trebui pusă la socoteală și campania paralelă de revaccinare, fiindcă, altfel, ce luăm pe mere dăm pe pere, iar găleata găurită nu se va umple niciodată de la robinet.
Ce ne spun atunci oamenii ăștia? Că logica nu contează. Că faptele nu contează. Că cifrele nu contează. Că minciuna e la fel de bună ca adevărul, cîtă vreme lumea a obosit să le deosebească.
În România, vaccinul anti-COVID e menit să șteargă toate urmele unei ratări politice uriașe. Campania de vaccinare are rolul unui circ mediatic de acoperire, al unei potemkiniade românești, executată în stilul casei, cu preaplecatele servicii ale presei și cu bani de la buget.
La nivelul umanității, vaccinul anti-COVID e, fără discuție, o strălucită construcție a minții omenești și are, din punct de vedere științific, datele reale ale mîntuirii. E făcut să salveze oamenii și îi va salva, primind, probabil, premiul Nobel pentru medicină, pentru pace, pentru economie sau pentru literatură. Iar în acest punct trebuie să observăm că, în afară de nemulțumiri și văicăreli, noi nu avem nici o contribuție la apariția lui.
Știința românească, Guvernul României, serviciile secrete, armata și, mai ales, Iohannis nu au nici o legătură cu existența vaccinului. România nu a mișcat un deget, totul a fost rezolvat în altă parte – de la creație la producție și transport. Dar finalul acestei povești salvatoare ne e livrat ca o binecuvîntare a preoților Arafat, Iohannis și Gheorghiță. Regimul Iohannis a furat, cu tot cu prospect, meritele științei și tehnologiei, și asta are de gînd să facă mai departe, ca să astupe nimicul pe care opera lui politică îl lasă în urmă zi de zi.
Impostura lui Iohannis nu e vizibilă doar aici, ci și în fuga lui de vaccin. L-a întrebat o jurnalistă dacă se va vaccina primul, ca să dea exemplu românilor și să alunge temerile celor sceptici, iar el, luat pe nepregătite, a zis cu jumătate de gură că da, dacă e nevoie. Ei bine, iată că e nevoie, fiindcă peste 30% din români nu vor vaccinul și încă 40% au rezerve. Dar președintele tace ca mortul în păpușoi. Șefi de stat și de guvern din lumea civilizată și-au suflecat mînecile primii și s-au lăsat injectați în văzul tuturor, la televizor, ca să ajute la creșterea valului de încredere. Iohannis – pauză. Minciună, urmată de frică. Să reținem, de fapt, numai minciuna, fiindcă frica iese din discuție, cîtă vreme președintele și-a dovedit curajul în memorabila confruntare cu Viorica Dăncilă, de la care a lipsit.
Da, daca ne luam dupa mintea odihnita a dlui Rafila ar trebui sa ajutam Republica Moldova cu vaccinul nostru.
Daca fac astia 2 milioane de vaccinuri in 2021 e chiar o realizare. Eu nu cred ca sunt in stare de atat… D’aia nici nu inteleg grija excesiva pentru anti-vaxeri, ca pana sa ajunga vaccinurile si pentru aia mai au de asteptat ani chiar pro vaccinistii
Un An Nou cu sanatate, fericire, belsug tuturor catavencilor ! Multumesc pentru ca existati !
Nu vreau sa-i iau apararea dulapului de Sibiu dar umbla vorba ca totusi s-a oferit sa fie primul dar a fost sfatuit sa lase pe altcineva pe motiv ca romanii ar fi carcotasi. Cineva sa-mi explice aceasta logica sinistra