Vînătoarea candidatului normal

De mai bine de un an, în codrii sălbatici ai PSD a început o vînătoare grea. Hăitașii au scuturat tufele partidului, au fluierat și au chiuit ca să pună vînatul în mișcare și să-l aducă în bătaia puștii. Tragerea urmează să se facă la alegeri, iar trofeul e funcția de președinte al PSD.

Marcel Ciolacu a fost distribuit de colegi în rolul de cerb capital, rege al pădurii tradiționale pesediste, șef suprem al prădătorilor de la centru și al rozătoarelor din teritoriu. Boncăluitul lui de împerechere cu liberalii s-a împletit cu mugetul venit din grajdul aurit de la Cotroceni și, pentru o perioadă, toată lumea a crezut că în pădure va fi stabilitate. Perioada aia s-a scurs și Marcel Ciolacu a înțeles că are în spinare blana pe care o rîvnesc toți. Toți cei care l-au împins către candidatura la prezidențiale au făcut-o ca să elibereze postul de președinte al PSD. Și tovarășii, și baronii, și slugile, și argații. În spatele zidului de încurajări s-au îngrămădit schemele de înlocuire. Sprijinul camarazilor e, de fapt, un brînci, iar zîmbetele mieroase abia ascund plescăitul înfometat și lacom. Hăitașii au simțit că momentul a sosit, iar vînatul, fie că scapă, fie că e doborît, eliberează locul.

Și dacă iese președintele României, și dacă nu, Ciolacu dispare din organigrama partidului. Asta e socoteala care animă Asociația Vînătorilor Pesediști. Postul de șef al celui mai mare partid devine vacant începînd cu 8 decembrie – în caz că Ciolacu ajunge președinte – sau la cîteva luni după înfrîngere. Iar acest post e miza întregului ritual de lingușire organizat de grupul eligibil.

Ciolacu a asistat la prea multe execuții ca să nu observe atîta lucru. Și, după cum s-a văzut, și-a luat măsuri. Întîi, și-a organizat un congres de reconfirmare. Apoi, a avut grijă ca în noua echipă de conducere să bage toată nobilimea PSD, în frunte cu liderii care i-ar vrea pielea pe băț. Practic, i-a legat de soarta lui. Dacă asaltul președinției va fi un eșec, vina nu va fi integral a candidatului modest, cu suflet de om normal, gata să împartă puterea cu colegii, ci va fi distribuită pe grupul celor mai buni fii ai partidului. Marcel Ciolacu nu va putea fi dat jos imediat după înfrîngere, căci va fi o înfrîngere obținută de întreaga echipă. Iar în intervalul de reflecție, Marcel Ciolacu va putea monetiza politic victoria de la parlamentare. Căci PSD va cîștiga fluierînd aceste alegeri și va fi singurul partid care va putea forma acea majoritate necesară stabilității. Noul președinte al României, oricare va fi el, va fi obligat să desemneze premierul de la PSD. Iar acel premier nu va fi altul decît Marcel Ciolacu, președintele PSD proaspăt reconfirmat cu patru luni în urmă.

De aceea, la congres, Marcel Ciolacu a ținut un discurs de premier. A vorbit despre creșterea economiei, despre industrie, agricultură, servicii și inițiative fiscale. A povestit planurile unui prim-ministru, nu ale unui președinte, căruia Constituția nu-i prea lasă loc de întors pe partea economică. Și-a descris mai degrabă al doilea mandat de premier decît primul mandat de președinte. Textul citit n-a fost atît un îndemn la luptă adresat PSD, cît o propunere pentru PNL. Căci stabilitatea cea mai bine văzută de la Washington și Bruxelles e cea realizată prin căsătoria PSD cu PNL. PSD ar urma să guverneze alături de PNL dincolo de bine și de rău, indiferent de rezultatul alegerilor prezidențiale. Asta a transmis printre rînduri, în legitimă apărare, omul normal care vrea „să împartă puterea“.

Dacă Ciolacu pierde Cotroceniul, va fi premier. Dar dacă va fi premier, nu va mai elibera șefia PSD. Adică va face praf visul camarazilor care l-au vînat și, aproape sigur, îi va înverșuna. Poate de aceea discursul lui victorios de la congres a fost rostit cu un aer îngrijorat. Căci lucrul de care candidatul PSD la președinție se teme cel mai tare e visul camarazilor săi de a-i lua locul în PSD și de a-și instala iute pe creștet ispititoarele și periculoasele coarne de pesedist suprem.