Efectul necontrolat al Turnurilor Gemene

Ca să-mi pot plăti datoriile contractate la casă, m-am angajat, în 2001, la tipografia MasterPrint Offset. A fost una din cele mai frumoase perioade din viața mea, și asta datorită exclusiv oamenilor de acolo. Unde mai pui că am învățat chestii tainice, ca dotgain, overprint, saturație, trapping și cîte și mai cîte, de care mă folosesc și azi. Am lucrat acolo vreo doi ani și am izbutit să mă plătesc onorabil la toți amicii care mă împrumutaseră. Dar ăsta nu e subiect de poveste. Subiectul începe imediat.

Prin 2002, sosește acolo un poet român, Marcel Fandarac, avocat, se pare, și face o comandă. Voia să pornească o revistă, glossy, pe teme politice și conspiraționiste. Șeful (Florin) mi-a zis să mă ocup de asta. Eu îl cam cunoșteam pe Fandarac, de la crîșma scriitorilor, și am ridicat din sprîncene. De unde atîta bănet? Dar se pare că totul era în regulă la negocieri, așa că m-am pus pe lucru. Am construit un layout, am ales o fontă, am stabilit culorile și m-am pus pe lucru. Partea cea mai complicată s-a dovedit a fi grafica. Nu uitați, eram în 2002, iar imaginile de pe net erau mai mici decît chestia de furnică și compresate la maximum, să încapă pe țeavă. Aveam un soft-minune cu care netezeam blocurile și zgomotul imaginilor și un altul cu care le măream. Marcel se învîrtea pe lîngă mine și se minuna: „Păi, uite ce bine se vede, ce vrei să mai prelucrezi?”. Cu delicatețe, i-am explicat că una e rezoluția de ecran, cînd ochiul acoperă imperfecțiunile cu lumină, și alta e tipăritura, unde rasterul se împiedică și tușește. Am reparat reclamele din PowerPoint, am îmblînzit culorile turbate, am vectorizat, am schimbat forma textului, am șters, am clonat. Șefii n-aveau treabă: puteam să mă ocup numai de asta, că era o comandă babană. Comanditarul avea clienți sus-puși, banii urmau să curgă ploaie și peste proprietar, și peste tipografie, și, firește, și peste tehnoredactor. În fine, într-o săptămînă am terminat cele 64 de pagini, am adăugat text, am dat la corectură, am despărțit în silabe și, cu conștiința datoriei împlinite, am transpus pe film. Țin minte că am muncit o zi întreagă la timbrul de pe copertă (Turnurile Gemene lovite de avioanele teroriștilor), ca să scot ceva vizibil. Imediat, mașina offset (abia venită din străinătate) s-a pus pe lucru și a muncit așa vreo săptămînă. Nu era rotativă, lucrul mergea greu, erau două trageri. Munți de hîrtie prima înconjurau mașiniștii care întorceau foaia.

A dat Dumnezeu și s-a sfîrșit. Fandarac a venit cu camionul, și-a luat marfa și nu-i mai ajungea nimeni cu prăjina la nas. Avea revistă și arăta bine. După care conducerea s-a pus pe așteptat. Să-și ia banii. Și a așteptat. Și banii n-au venit. După care, îngrijorat, Florin (șeful) s-a pus cu telefoanele pe comanditar. „Ce faci domnule? Ți-am dat marfa!” Și ce să vezi? Cică o bănduță nu era roșie, ci maro. „Nu vă dau nici un ban.” Și așa a rămas. Florin a înjurat și a trecut mitocănia la pagube colaterale. Apoi m-a arătat cu degetul: „Trebuia să-mi zici tare, să înțeleg!”.