Bulgaria devine lider mondial în domeniul stocării energiei în baterii, după ce capacitatea adăugată în 2025 ar putea permite transferarea a 77% din noua producție zilnică către intervalele fără soare.
E trist, nu știu cum să spun altfel: mă bazam pe bulgari, credeam că vor rămâne mereu proștii spre care să putem să privim superior. S-a dus și sursa asta de stimă de sine și distracție.
Mă uitam că tot ce a făcut România ca să rezolve „complicațiile” energetice a fost să explodeze o stâncă și să scufunde niște barje. Stricăciuni, cum s-ar zice. Am dărâmat, am scufundat, naiba știe, poate o să vină și vremea sacrificiilor, sugrumăm, înecăm, ce ne va cere Zeul ca să ne dea curent.
Nimic însă, nimic nu e mai enervant și mai deprimant în aceste zile decât să-l vezi pe Bușoi vorbind în calitate de secretar de stat în Ministerul Energiei: „Într-adevăr, aseară a contat foarte mult energia eoliană și avem prognoze bune și pentru zilele următoare. Pentru acest weekend, o medie de 500 de megawați, cu o creștere chiar peste 1.000, un minim de 100, dar important este că va compensa într-o bună măsură, cel puțin pentru ziua de astăzi și mâine”. Bușoiul e în miezul problemei, e înșurubat fix în miez, e centrul fierbinte al acestor zile. Același Bușoi care nu are nimic de-a face cu Energia, însă același Bușoi care trebuie și el pus undeva pentru că așa vrea partidul și pentru că are omul pile calumea după ce a fost și ministru și europarlamentar și poate că a fost și președinte al României într-o noapte în care nu am fost atenți.
Acest Bușoi, echivalentul unor barje de incompetență, slugărnicie și oportunism, e semnul că nu găsim drumul spre lumină și că, probabil, ne e imposibil s-o facem. Bușoi e tot ce e mai trist în politica noastră și tot ceea ce partidele cultivă mai dăunător: e doctor în Medicină, imaginați-vă, a terminat și Dreptul la „Titu Maiorescu”, a încercat să profite de tragedia din Colectiv și, cum ziceam, nu are nicio treabă cu Energia, dar e pus acolo pentru că Partidul. Și nu doar că e pus acolo, dar vorbește, se bagă în seamă la TV, e comunicator și, Doamne ferește, o lua și măsuri.
1.729 de vizualizări









Da, Bulgaria ne-a depasit si ia viteza in fata noastra in timp ce noi ne tot impiedicam ca fraierii. Bulgaria sta (mai) bine in domeniul energiei, cu deficitul, cu economia, cu inflatia, a trecut si la Euro etc Acum noi am ramas prostii satului in Europa. Si asa, ca fapt divers, o intrebare retorica: ce culoare politica are acum guvernul Rumen Radev al Bulgariei si ce culoare politica are guvernul Bolojan al Romaniei? Intreb pentru un prieten 🙂
In rest, bine ca e liberalul bolojenist Busoi omul bun la toate in varful puterii, alaturi de altii exact ca el, si nu vreunii PSD-isti sau AUR-isti, ca altfel riscam sa ajungem ca Bulgaria 🙂
Ei, aici, sunt de acord cu dvs.
Nu pentru ca e penelist, ci pentru ca spuneti adevarul.De aia merge treaba bine la Guvern.Ca de energie se ocupa un medic.
Hello, unde sunt specialistii? Acum., ca niciodata, avem nevoie de solutiile unor specialisti.
Busoi,acest Fran cois Hollande de Romania