După înălțarea la EPPO a mîntuitoarei DNA, ucenicii i-au răspîndit învățătura. Propovăduiesc aceleași sfinte metode de a împărți strîmb dreptatea, de a vindeca adevărul prin minciună și de a obține probele prin înșelătorie. Cînd și cînd, Kövesi mai comite o teofanie cu circumstanțe agravante, adică li arată procurorilor rămași în țară ca să le întărească credința în sfînta treime DNA-SRI-ÎCCJ. Iar ei îngenunchează, se căiesc și plîng, se bat cu pumnii în piept și jură că nu mai fac dosare penale fără încălcarea legii.
Lucru care se poate vedea limpede în dosarul fabricat profesorului Irinel Popescu, unde probele în baza cărora s-a construit rechizitoriul au fost obținute ilegal. Ilegalitatea e consfințită riguros de lege, mai precis de o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care zice că procurorul e obligat să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți în caz că vrea să pună tehnică de înregistrare pe denunțători. Concret, ca să poată fila și intercepta un suspect, procurorul e obligat să ceară mandat de supraveghere tehnică de la judecător. Dar dacă vrea, pe deasupra, să-l înregistreze și cu agenți provocatori care poartă microfoane lipite pe burtă cu scotch, trebuie să sesizeze iar judecătorul.
Iată cum vorbește legea tutelară prin vocea ÎCCJ: „Sesizarea judecătorului de drepturi și libertati în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poata folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă există un mandat de supraveghere tehnică de aceeaşi natură emis anterior“.
În dosarul profesorului Irinel Popescu, la fel ca în multe alte dosare politice, procurorul DNA a autorizat folosirea aparaturii de înregistrare fără știrea judecătorului, la fel ca în epoca anchetatorilor-zeloți, cînd mîntuitoarea Kövesi încă predica și împărățea în Grădina Maicii Domnului. Fapta e în contradicție cu legea și duce la concluzia că probele obținute în aceste condiții sînt nule.
Un procuror DIICOT al cărui nume îl ținem sub tăcere zice așa: „E rușinos ce a putut să facă DNA în dosarul domnului Popescu. Noi luăm întotdeauna un mandat separat pentru discuții cu suspecții. Nu încălcăm regulile nici cu traficanții“.
Așadar, în țara plagiatorilor și a falsului generalizat, un profesor universitar e tratat mai rău decît traficanții de droguri. Paradisul justițiar promis de Kövesi trăiește și înflorește prin apostolii ei.
O țară strâmbă, o justiție strâmbă unde oamenii nevinovați au noroc că dreptatea se face cu prescrierea faptelor, cu strângerea dovezilor declarate ilegal când nu convine , cu prietenii, cumetrii și bani.. Așa au unii oameni cinstiți noroc să scape de aceste legi strâmbe făcute de ei sau prietenii lor