Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Fotografia blestemată

Zoom Fotografia blestemată

În 1990, setea de capitalism era nepotolită și satisfăcută din plin de prima călătorie în Franța. Mă reîntîlneam cu prieteni fugiți (Vișniec, Flămând, Romoșan, Kenereș), aveam ocazia să văd două legende vii (Monica și Virgil), dar, mai mult decît oricît, să străbat Parisul pînă-mi cădeau picioarele.

Povestea fotografiei blestemate s-a petrecut pe Saint Denis, iar cunoscătorii știu despre ce fel de stradă vorbesc. Veneam de la Monica și Virgil (așa le ziceam și n-am să fiu ipocrit să mă prefac pios) și am luat-o pe drumul prestabilit. Făcusem poze și-mi purtam aparatul pe umăr. Mă uitam în stînga și-n dreapta, curios nevoie mare, atent la ofertele fetelor. Sub 500 de franci nu voia să scadă nici una mai acătării. La cîțiva metri în fața mea, o motocicletă derapează și doi tipi se iau la bătaie. În aceeași clipă, îmi trece un gînd strălucit prin minte. Voi face poze și voi vinde pentru ediția de dimineață a ziarelor. Voi fi bogat. Armez, încarc blițul și dă-i! Un flash, al doilea, al treilea. Brusc, bătăușii se opresc, polițiștii, ieșiți ca din gaură de șarpe, își încrucișează brațele. Iar toate curvele se dau de trei ori peste cap și, din îngerițe, devin harpii.

Mă înconjoară și încep să tragă de aparat. Tonul urcă. Cuvintele sînt pline de reproșuri și amenințări. Harpiile mă înconjoară definitiv. Tot mai multe mîini mă trag de brațe, de păr, de haine. În sfîrșit, cîteva degete dibace îmi desfac aparatul, extrag cartușul cu film și întind pelicula. Brusc, strada redevine normală: fetele îmi fac propuneri, polițiștii arestează, iar imaginile cu Monica și Virgil se voalează pentru totdeauna.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Invitație la nuntă

    9 aprilie 2024

    Nimeni nu-i simte îngerului lipsa (mecanic de-ntreținere în cer). Veniți să reparați Apocalipsa, că dă Natura în marșarier! Cel care-a scris că veacul ăsta jalnic va fi religios ori de […]

  • Generalii lui Piedone

    8 aprilie 2024

    De cînd Piedone a devenit preferatul sondajelor, o armată de scarabei politici a început să fojgăie pe lîngă el ca împrejurul unui tomberon. Voiculescu i-a organizat o lansare fastuoasă la […]

  • Afectarea emoțională ca pseudonim al Apocalipsei

    2 aprilie 2024

    Baronii ISIS-ului fost-au „afectați emoțional“ de apariția jalnică a martirilor islamici cu hainele ferfeniță, cocîrjați, cu ochiul cît sarmaua și cu urechile lipsă la inventar. Acum cîțiva ani, cînd au […]

  • Maestrul Cîrstoiu

    1 aprilie 2024

    Nimeni nu spune că un medic, un ortoped cu practică de două decenii, profesor universitar, decan la UMF și manager de spital nu are mai multă îndreptățire școlară decît un […]

  • Iisus așteptînd într-o gară fără șine

    26 martie 2024

    De cînd mă știu am alergat pe urma norocului să-l prind de un picior. Cînd să-l ajung, m-a luat în coarne turma căci domn în țara orbilor e-un chior. Dacă […]

  • O nuntă mare cît un război

    25 martie 2024

    Pînă la vomă au repetat politicienii români clișeele cu NATO: că sîntem parte a alianței și că nu trebuie să mișcăm un deget, fiind total protejați, scutiți de orice deranj. […]

bijuterii argint