Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

GEORGE VASILIU, FNGTR: “La cîte autocare cu turiști de pe Valea Prahovei se verifică dacă grupul e însoțit de ghid atestat? La nici unul”

Zoom GEORGE VASILIU, FNGTR: “La cîte autocare cu turiști de pe Valea Prahovei se verifică dacă grupul e însoțit de ghid atestat? La nici unul”

Pe 21 februarie, Ziua Internațională a ghidului de turism, la Tîrgul de Turism de la Romexpo, m-am întîlnit cu George Vasiliu, președintele Federației Naționale a Ghizilor de Turism din România, care a acceptat să ne împărtășească cîte ceva din bucătăria nevăzută a acestei profesii.

FNGTR are deja un an de existență. Ce-ați reușit să faceți în anul ăsta de activitate?

Ca scurt bilanț: am făcut demersuri către Ministerul Turismului, pentru schimbarea ecusoanelor de ghid…

De ce trebuiau schimbate?

…ca să ne aliniem și noi modelelor din UE, card cu bandă magnetică sau cu cip, pentru a nu putea fi falsificate – în prezent, ecusonul e doar o bucată de carton cu fotografie care nici măcar nu are timbru sec. Am făcut petiție la minister pentru controale la obiectivele turistice de pe Valea Prahovei, acolo unde colegii de pe incoming întîmpină greutăți: grupurile de străini sînt însoțite de tour-liderii lor fără a apela la un ghid local și apar diferende la casele de bilete. Am raportat situația la minister pentru a se lua măsuri. Am reușit să introducem o interpelare în Parlament, printr-o doamnă senator care i-a transmis domnului ministru modificările pe care le dorim în legislația ghidului de turism, practic, o propunere pentru o hotărîre de guvern. Răspunsul ministerului a fost cam ambiguu, în stilul binecunoscut, dar, din zvonurile care circulă, înțeleg că se lucrează la o lege a ghizilor și se pare că se va ține cont de chestiunile trimise de noi prin acea interpelare – în principal, ca grupurile de străini care ne vizitează țara să fie însoțite de ghizii noștri, așa cum și nouă ni se cere cînd vizităm o altă țară. Normal ar fi să fim invitați la consultări.

Ai anticipat cumva întrebarea următoare: care e relația cu autoritățile centrale, cu Ministerul Turismului?

La început, anul trecut, relația a fost OK: am colaborat foarte bine cu unul dintre secretarii de stat, nu dau nume, și chiar am fost ajutați cu unele probleme. Mai apoi, nu știu ce s-a întîmplat, ori s-a schimbat politica, ori s-au schimbat ordinele de sus, că lucrurile se mișcă acum cam greu. Probabil că nu se înțeleg partidele, la vîrf, din partea cui vine propunerea pentru modificarea legislației – normal ar fi să nu conteze ce coloratură politică ai, important e să se realizeze ce se propune.

În ce stadiu de aplicare se mai află acea decizie controversată a ministerului de a delega responsabilitatea la nivel local pentru controlul și autorizarea ghizilor?

A rămas doar pe hîrtie, deocamdată, nu s-a trecut în practică. Oricum, noi am contestat această decizie pentru că nu ni se pare justificată: ar trebui să existe la nivel local oameni foarte bine pregătiți profesional, care să știe, cum se spune, cu ce se mănîncă această meserie, ca să-i poată atesta pe cei care vor să devină ghizi de turism. Or, aceștia nu prea există. Sper să se revină asupra ei.

Ghidul, ca și jurnalistul, ar trebui să aibă acces liber într-un obiectiv turistic: omul ăla se duce la muncă acolo, nu la distracție, nu e normal să plătească de fiecare dată cînd intră.

Am făcut această propunere către Ministerul Culturii, pentru accesul liber la obiective al ghizilor atestați, și am fost trimiși la cele 15 instituții din subordine, ca să încheiem protocoale cu fiecare în parte. Am făcut demersurile necesare și așteptăm răspuns.

Aveți o colaborare internațională cu colegii din alte federații pentru a vedea cum se rezolvă la ei anumite probleme și pentru armonizarea relațiilor dintre ghizii români și străini care se întîlnesc pe traseu?

Da, avem astfel de inițiative, cît de curînd vom semna un protocol de colaborare cu asociația ghizilor din Bulgaria. La ei există deja Poliția Turistică, și mai mult decît atît, drept de control au și ghizii lor, un lucru pe care vrem să-l implementăm și în România: unii dintre ghizii mai experimentați să aibă dreptul să cheme polițistul și să verifice dacă un grup de turiști are ghid local.

Cîți membri are FNGTR?

Cu aproximație, cam 400, înscriși în cele opt asociații afiliate. Din cei vreo 6.500 de ghizi atestați, probabil doar 10% sînt activi – pe aceștia vrem să-i convingem să se înscrie în asociațiile fondatoare ale federației, ca să avem o susținere mai consistentă, ca număr de membri.

La evenimentul organizat de FNGTR cu ocazia zilei ghidului, am auzit o propunere foarte interesantă: transformarea acestei profesii într-o profesie liberală.

E o propunere pe care am făcut-o încă de anul trecut, la conferința națională de la Suceava. Dintr-un sondaj al unei comisii CE privind profesiile liberale în cîteva țări europene (Italia, Spania, Austria ș.a.) reiese că majoritatea ghizilor din acele țări au profesie liberală; Ministerul Turismului n-a răspuns nici acum care e situația ghizilor din România. Este o necesitate clară, pentru că astfel am avea o lege proprie și noi am decide ce se întîmplă în profesia noastră, la fel ca medicii, avocații, notarii. Vrem să începem demersurile de înființare a Colegiului, Baroului sau Ordinului Ghizilor, rămîne să stabilim denumirea exactă.

Spune-mi despre relația relativ spinoasă cu agențiile de turism. Ce puteți face pentru ca acestea să nu mai apeleze la falși ghizi?

E o problemă mai delicată. Eu nu i-am înțeles niciodată pe cei care gîndesc programele turistice: la analiza de preț, lasă la urmă remunerarea ghidului. Cheltuiala agenției cu ghidul e ultima, deși ar trebui să fie prima, pentru că de acesta depinde dacă turistul se întoarce acasă cu amintiri plăcute sau nu. La turci, la greci, la italieni, există un mercurial al diverselor diurne (pentru transfer aeroport-hotel, pentru ghidaj de două ore, șase ore, opt ore etc.) sub care nu se coboară. Asta vrem să facem și noi, și atunci agențiile vor obligate să respecte tariful stabilit și să renunțe la persoane neatestate care sînt plătite cu cît o fi. Ar trebui, cum am propus, să se semneze protocoale cu Ministerul de Interne, cu Jandarmeria, cu Poliția Locală, pentru controlul grupurilor de turiști de așa-numita Poliție Turistică. La cîte autocare cu turiști de pe Valea Prahovei se verifică dacă grupul e însoțit de ghid atestat? La nici unul.

Privind în viitorul imediat, care e cea mai stringentă problemă care necesită rezolvare?

Pregătim conferința națională a ghizilor de anul acesta (există trei propuneri: Maramureș, Timișoara și Sibiu), dar, în primul rînd, vrem ordine la obiectivele de pe Valea Prahovei, ca să nu mai apară meciurile români-străini de care am pomenit. În București, în Centrul Vechi, au început, timid, să fie verificați însoțitorii grupurilor de turiști și să fie amendați cei prinși cu nereguli. Să vă dau un exemplu cum fac alții: în Atena, poliția nu se joacă: dacă ești prins fără licență, ți se ridică numerele de înmatriculare ale autocarului, plătești 6.000 de euro amendă și așa-zisul ghid merge la pușcărie.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

bt
romania100

Editoriale
  • Cum a inventat mama lui Liviu Dragnea la ea în sat capotul, umbrela și bulzul geto-dac

    21 mai 2019

    Liviu Dragnea i-a smuls lui Petre Daea ciosvîrta oii de la gură, jucîndu-se cu ministrul Agriculturii de-a Don Quijote. Se vede însă că elevul Dragnea Liviu n-a aprofundat romanul cu […]

  • Să rezolvăm Securitatea!

    21 mai 2019

    Președintele României, Traian Băsescu, a fost securist (sînt documente). Premierul României, Radu Vasile, a fost informator al Securității (a recunoscut-o public fostul președinte Emil Constantinescu). Premierul Theodor Stolojan a lucrat […]

  • Despre ce vorbim?

    21 mai 2019

    Taximetriștii sunt pesediști, la asta se rezumă scandalul Uber. La fel ca pesediștii, ei nu au respect pentru reguli. Sunt mitocani, fac prețuri, conduc mașini mizerabile, la fel cum Liviu […]

  • Sasus captivus

    14 mai 2019

    Dacă C.T. Popescu și Emil Hurezeanu ar fi trăit pe vremea summit-ului de la Maglavit, cînd un cioban mut a purtat convorbiri rodnice cu Dumnezeu, n-am nici o îndoială că […]

  • Mahmurul și-a făcut datoria

    14 mai 2019

    Din denunțurile scoțienilor Walker, Ballantine și Chivas, care au continuat să colaboreze cu ofițerul Traian Băsescu și după ce acesta s-a repatriat de la Anvers, se înțelege că fostul președinte […]

romania100