A învins băncile care şi-au furat clienţii. A pus fiscul cu botul pe labe şi a izgonit duhul lui Blejnar din dosarul TVA-ului pe drepturi de autor. Avocatul Piperea a ştiut să se plaseze inteligent în procesele populare, aducătoare de PR. A cîştigat tot. Dar pe 9 decembrie are o bună ocazie să piardă: candidează ca independent în sectorul 4 pentru Camera Deputaţilor.
Caţavencii: Vă sînt necesare 11.000 de voturi. La 50 de lei bucata, asta înseamnă 550.000 de lei, adică 120.000 de euro. Aveţi banii?
Gheorghe Piperea: Am ceva mult mai valoros decît banii: idei, fapte de „arme“, proiecte, încredere în oameni. Şi capacitatea de a dărui. Mai binecuvîntat este a dărui decît a primi. Aşa a zis Pavel.
C.: A zis, dar înainte de asta a prigonit evrei. La cîţi kilometri de autostradă să se aştepte alegătorii sectorului 4?
G.P.: Astea sînt fantasme ale lui Oprescu. Să facă el autostradă, suspendată sau nu, peste Parcul Tineretului. Eu, unul, îmi vreau parcurile înapoi, dacă se poate lărgite, multiplicate, făcute plăcute privirii şi simţurilor olfactive. Ştiţi, iubesc Parcul Tineretului, pentru că obişnuiesc să mă plimb cu fiica mea pe acolo în timpul liber. Iubesc Parcul Carol pentru că obişnuiam, în vremea liceului meu, să mă plimb cu tipele pe care îmi doream să le iubesc. Mai degrabă vreau piste pentru biciclete, piste speciale pentru autobuze, mai multe şi mai deştepte sensuri unice, mai puţine maşini pe străzi.
C.: Un independent înseamnă, de fapt, ocazia de a vinde votul unui partid. La ce sumă v-aţi gîndit?
G.P.: Sînt foarte greu de convins altfel decît cu argumente; suportul meu se obţine greu, dar, odată obţinut, mă ţin de legamînt. Nu sînt „previzibil“ pentru establishment-ul politic românesc, căci nu sînt dependent de nimeni şi de nimic. Nu uitaţi că sînt un războinic: am purtat războaie judiciare pe care mai toată lumea le credea imposibil de cîştigat, şi le-am cîştigat. Deci nu există bani cu care să pot fi cumpărat, dar există soluţii oneste cu care să faci din mine un aliat – dacă nu vrei să mă ai ca adversar.
C.: Apăraţi oameni care fură statul, înşeală societatea, se sustrag legii. Practic, trăiţi de pe urma infractorilor. De ce să voteze cineva un avocat?
G.P.: Avocatul este în primul rînd un om al cetăţii, el este principala „sculă“ prin care omul îşi realizează drepturile, „cărămizile“ cu care îşi construieşte edificiul social, economic şi cetăţenesc în care „locuieşte“. Lucrurile astea nu se văd, dar avocaţii ca mine au salvat gospodării ale unui număr de peste 5.000 de persoane împrumutate la bănci, prin reducerea costurilor împrumuturilor cu cel puţin o treime din valoare, pe baza soluţiilor din procesele contra clauzelor abuzive… Şi tot avocaţii sînt cei care au determinat restituirea taxei de poluare abuziv percepute de stat; eu am contribuit la renunţarea la TVA-ul retroactiv aplicat artiştilor şi ziariştilor, la reducerea aberaţiilor în aplicarea sancţiunilor pentru neplata rovinietei sau pentru parcările ilegale etc. Cam asta văd eu în avocaţi şi cam asta ar putea să continue să facă un avocat în Parlament.
C.: Presupunem că aţi fost ales. Băsescu a numit un alt premier decît Ponta, iar pentru suspendarea din Parlament mai e nevoie de un vot. Votul dvs. Pe de altă parte, ştiţi bine că o nouă suspendare poate arunca România într-un coşmar politic, economic şi diplomatic. Ce face independentul Piperea?
G.P.: Votez pentru suspendare doar dacă sînt convins că referendumul va fi fiind validat. Altfel, nu. M-am fript deja cu ciorba.
C.: Să vindem resursele naturale şi să repornim creşterea sau să răbdăm cu toţii pentru ca generaţiile viitoare să aibă din ce trăi?
G.P.: Există resurse pe care e util să le vindem, pentru că oricum sînt pe cale de dispariţie: petrolul, gazele. Dar cu preţuri adecvate şi cu obligaţii stricte de mediu din partea celor care le exploatează. Sînt resurse naturale pe care nici în ruptul capului nu ar trebui să le vindem: apa, spre exemplu, e din ce în ce mai puţină în România, şi totuşi apa este foarte ieftină la sursă (deşi e foarte scumpă la vînzare) şi e foarte periculos risipită cu aventuri de genul fracturării hdraulice; terenurile, agricultura sînt falimentate controlat, pentru a fi vîndute pe preţuri de zece ori mai mici europenilor, arabilor, chinezilor. De ce oare cumpără italienii şi germanii terenuri şi păduri în România? Poate pentru că, la ei, un hectar de proastă calitate este 30 de mii de euro, iar la noi un teren de înaltă calitate se vinde cu 2.500 de euro hectarul? Poate pentru că terenurile din Europa sînt deja saturate, infertile pentru cîteva zeci de ani? O cifră poate v-ar ajuta în construirea unui răspuns: în România, 55% din populaţie încă locuieşte la ţară, natural, fără a avea nevoie de bănci şi supermarket pentru a supravieţui.
Publicat în Cațavencii, nr. 46, 21-27 noiembrie 2012
