Gică pro și Gică contra

Între 1984 și 1990, nasul imens, ca o provă de șalupă răsturnată, al lui Gică Popescu despica aerul în partea de fund a terenului și-i înfricoșa pe adversari aproape la fel de mult ca șutul, fuleul, detenta și deposedarea prin alunecare. Acest nas, născut dintr-un lung șir de nasuri țărănești din Oltenia, întregea, parcă, portretul unui chip serios și cinstit. Bănia avea propriul ei Cyrano, talentat și cuminte, care nu-și lua nasul la purtare decît cu încuviințarea tribunelor.

Cum a dat însă de bani adevărați, la PSV Eindhoven, Gică Popescu s-a dus cu trompa la doctor și a ieșit de acolo cu un năsuc de copilă, cîrn ca un cioc de rățușcă și stingher ca ultimul apărător din careul de 16 metri. Peste fața lui ciobănească atît de îndrăgită s-a așternut masca unui pretendent la lumea nouă în care avea să se cufunde cu tot cu caracter.

Gică Popescu n-a fost doar cel mai mare apărător romån din toate timpurile, n-a fost doar cel mai inteligent jucător pe care l-a dat țara la export, n-a fost doar omul de bază al Naționalei. N-a fost doar căpitanul Barcelonei și jucătorul care a ridicat deasupra capului cele mai multe trofee, după cum n-a fost niciodată doar Baciul care ne-a păstorit, aproape două decenii, speranțele unei victorii sau măcar ale unui egal. Nu. Gică Popescu a fost și asociatul lui Giovani Becali, și partenerul lui Nicu Gheară, și omul de afaceri înhăitat cu grupuri spaniole implicate în cazuri de corupție, și prietenul pegrei fotbalului romånesc. Gică Popescu a fost și jucătorul care și-a dezamăgit fanii, și idolul care și-a trădat clubul, și impresarul lipsit de scrupule care a preferat, în locul simpatiei risipite pe el de un public generos și devotat, banii cîștigați oricum. Gică Popescu a fost aproape tot ce nu a fost obligat să fie. Ca și cum, după ce și-a ciopîrțit nasul, s-ar fi luat de mînă cu Darth Vader și ar fi trecut de partea întunecată a forței.

Acum, mitul zace la pușcărie, cu tot cu remușcări. Viața spectaculoasă de pînă acum, frîntă cu o sentință, l-a lăsat prăbușit în careul de doi pe doi. Doarme pe țambal între Meme și Giovani și visează la zilele cînd era libero. De ce să dai vina pe apărători cînd arbitrii au stabilit clar că ai pus mîna?

Tehnic, Gică Popescu e grațiabil. E un an de la care președintele țării așteaptă răsturnări de situație, dar deocamdată așteaptă niște măsurători. Dacă mulțimea se va arăta binevoitoare în sondaje, Băsescu va stoarce din ea și ultimul strop de indulgență. |n plus, cu bunele și relele sale, Gică Popescu se înscrie în clasa eroilor hermafrodiți, care pot fi în egală măsură adulați sau înfierați. Pe o vedetă de gabaritul lui poți pune lumina din ambele unghiuri. Publicul o poate iubi exagerat sau o poate urî fără măsură. Este, deci, o chestiune de public.

Cei cărora le pasă că Gică Popescu a turnat la Securitate nu vor participa la dezbatere. Cei care știu că, cerînd să fie grațiat, Gică Popescu minte a doua oară vor alege un film. Acest mare jucător cu sufletul stricat de lăcomie poate fi pus în libertate peste șase luni. Cînd va ieși, dacă va ieși, va umbla cu nasul ăla mic și suficient tot pe sus.