Mă întreb dacă, înainte de a cere Camerei Deputaților să mute STS de la CSAȚ la Interne, i-o fi dat prin cap cuiva din USL să dea un telefon la Bruxelles. S-o fi gîndit vreunul dintre copreședinți să ia cea mai mică măsură ca să preîntîmpine repetarea ecourilor externe din 2012? O fi plănuit careva s-o îmbete pe Monica Macovei, s-o invite la film pe Viviane Reding sau să-l pună pe Corlățean să cînte sub ferestrele Parlamentului European? O fi existat vreo strategie de a explica la export un gest care, din perspectiva experiențelor traumatizante de pînă acum, are șanse rezonabile să fie proclamat "o nouă lovitură parlamentară de stat"? O fi avut cineva impulsul de a mişca vreun deget ca să nu ajungem iar în Schengen în urma Ucrainei?
Să-i ceri lui Băsescu să-l demită pe Marcel Opriș e ca și cum i-ai cere lui Ponta să-l dea afară pe Gabriel Oprea sau cum i-ai cere lui Antonescu să-l izgonească pe Rareș Mănescu. Așa cum a-i cere lui Ponta să-i demită pe Mircea Dușa și pe Ramona Mănescu e ca și cum i-ai cere lui Băsescu să renunțe, două zile la rînd, la Emil Boc. Reacția fiecăruia e previzibilă și, de aceea, nu are rost să întinzi nervii istoriei, creînd un nou impas.
Oamenii pe care i-am ales cu așa ceva se ocupă. Nu-și văd de fișa postului, nu guvernează, nu împing națiunea înainte, nu dau viitorului o cît de mică șansă. Tot ce fac – pe lîngă avere – e să-și înfrîngă plictiseala dintre alegeri blocînd, cu prostia lor, existența unui neam întreg. De fiecare dată cînd apare o amărîtă de criză, incompetența le iese prin piele odată cu minciuna. La prima inundație, la cea mai mică ninsoare, la cel mai mic model de avion prăbușit într-o pădure realizezi că ai votat iar o mînă de incapabili – de cele mai multe ori aceiași. Nu știu ce să facă și, de aceea, fac ceea ce știu. Trebuie să ne găsim o ocupație între alegeri, fiindcă, serios, cu speratul ne pierdem vremea.
Acum două sute de ani, în nordul Franței, țăranii hibernau. Se suiau în pat în noiembrie, își puneau la cap o găleată cu apă, o cană, cîțiva pesmeți și, pînă în martie, cădeau într-un leșin voluntar care îi scutea de cheltuieli peste iarnă. Între ultima recoltă și prima muncă a cîmpului, în Normandia nu mișcau decît ciorile și jandarmii, fiindcă ceilalți membri ai societății nu aveau nimic de făcut. Nu-i un exemplu rău. Priviți unde a ajuns Franța.
Dureros de realist si aplicdt la conditiile tarii noastre.Ideea n-ar fi rau de aplicat pentru hibernarea clasei politice din Romania pe toata perioada dintre mandate.Ar costa mult mai putin decat daca ii lasam sa se agite.