Vai de capul meu, ce săptămână am avut! M-au sterilizat și mi-a fost cam răuț, așa că am vizitat de mai multe ori un cabinet veterinar, unde mi-au tot măsurat temperatura și mi-au făcut injecții cu antibiotic. Prima oară am acceptat politicoasă să mi se bage termometrul în fund, mai ales din respect pentru doctoriță, pe care o chema Mihaela, ca și pe mine. A doua oară însă am lăsat la o parte politețea și i-am tras un scuipat direct în față. Primul scuipat din viața mea, practic. Mi-a plăcut. Mai scuip.
Ce să vă zic, acolo, la cabinet, am cunoscut o grămadă de lume. Câini, pisici, păsărele. Ba era și o tanti care avea o chestie cam cât palma, care putea fi orice, între câine, pisică, maimuță și iluzie optică. Până la urmă, s-a dovedit că era un câine din rasa Pomeranian. Îi prevăd un sfârșit tragic, între fesele lu’ stăpână-sa, asta dacă n-o să-l mănânce din greșeală.
Cel mai mult mi-au plăcut însă doi tipi la fel ca mine, din rasa Romanian blackhair de maidan: Claudiu și Ramses. Claudiu e motanul cabinetului și are o coadă extrem de stufoasă și de sexy, iar Ramses venise la analize și era o superbucată, un fel de Banderas al pisicilor. Mi-ar fi plăcut să ies la un suc cu oricare dintre ei, la o adică chiar și cu amândoi deodată, dar, din păcate, suntem cu toții sterilizați.
Era pe-acolo și o fițoasă British shorthair, căreia i-am miorlăit discret la ureche, când nu era nimeni atent: „Ești gravidă, dragă, sau ești doar foarte grasă?”. Evident, nu era gravidă, vorba boului de Mircea Badea, doar îi cam place șaorma.
Cât despre cele douăzeci de păsărele care ciripeau în niște colivii spânzurate pe un perete, le-am auzit cum mă bârfeau: „Ia uite-o, fată, p-asta, cum arată din spate! Nu ți se pare că seamănă cu Batman?”.
Una peste alta, nu e deloc rău să fii câteva zile bolnav. Când îți revii, sclavii ajung să-ți primească cu aplauze absolut orice porcărie: „Ia uite, ce drăguuuuț, mi-a băgat coada în farfurie!”, „Vai, uite că își face din nou ghearele pe canapea! Și-a revenit, pisicuța noastră is back!”, „A trântit cutia cu cafea și s-a împrăștiat prin toată bucătăria. Ce drăguuuuuuț!”.
Cel mai groaznic lucru în zilele în care am zăcut a fost să nu mai pot să-i urmăresc p-ăștia peste tot prin casă. Au rămas mari goluri în rapoartele care mi se cer la serviciu despre ei. N-o să pot să le mai umplu niciodată. Sunt afectată nu doar ca profesionist al supravegherii, ci și ca pisică, pur și simplu. O să mor, peste douăzeci de ani, întrebându-mă ce-au făcut sclavii mei între 20 și 25 octombrie 2015. Am un destin cam tragic.
:)))
De drag sa fii sclavul unei pisici!
Draga pisica mi ai facut ziua mai frumoasa. Hai merci!
A, era vorba de o pisica?