Austriecii au fost, în timpul Războiului Rece, ocrotitorii spionajului mondial. Viena a funcționat ca sanctuar, ca zonă neutră, în care spionii tuturor părților se puteau întâlni fără a ține morțiș să se împuște unii pe alții, fiind, mai degrabă, dispuși să schimbe informații, spre binele comun al organizațiilor lor. În acest mod, Austria și-a câștigat liniștea după război, scăpând să fie trecută în tabăra agresorului nazist, deși anexarea Austriei s-a făcut în uralele mulțimii. De altfel, așa a și obținut premierul Golda Meir votul favorabil al Austriei la ONU, pentru recunoașterea statului Israel: a amenințat că va difuza în cinematografele din întreaga lume filmul intrării lui Hitler în Viena, pentru a-i convinge pe toți că austriecii nu sunt victimele care se pretindeau a fi.
Din 1945 încoace, austriecii au căpătat o mare putere de a îngădui și au practicat, mereu, o diplomație discretă. Austria nu și-a dorit să joace rol de mare putere și a știut să profite mereu de statutul său de semineutralitate. Dar există un moment în care austriecii, altfel blazați și non-reactivi, cu o presă potolită, dezinteresată de evenimentele din lume, ba uneori chiar și din țara lor, fac urât rău de tot: atunci când le sunt afectate afacerile și au de suferit firmele lor reprezentative. Ale lor sau ale partenerilor strategici care le dețin de fapt, dar, oricum, austriecii fac urât de tot când firmele cu sediul central în Austria pierd bani.
Cea mai mare companie austriacă este, de ani buni, OMV. Chiar dacă nu mai este o companie de stat, iar 50% din acțiuni aparțin unor investitori pe bursă nenumiți (ceea ce înseamnă că și Gazprom, prin diverși intermediari, ar putea deține 40-50% din acțiuni). Cu cifra sa anuală de afaceri și cu operațiuni importante în Europa Centrală și de Est, ba chiar și în Marea Nordului, OMV e mai importantă decât următoarele cinci companii austriece la un loc. Iar România tocmai a dat, la începutul lui iulie, o lovitură grea viitoarelor profituri al OMV, adoptând o lege off-shore care ar aduce mai mulți bani românilor, dar mai puțin concesionarilor terenurilor petrolifere din Marea Neagră.
Ei bine, televiziunea de stat austriacă, ORF, n-a mai avut o echipă trimisă special pentru o manifestație de stradă din România din 1990, din timpul Pieței Universității. Nu-i interesează poveștile astea, nu-și cheltuiesc bugetul pe așa ceva. Dar a avut pe 10 august, iar echipa respectivă s-a mai și nimerit fix în drumul jandarmilor, ca orice ziarist începător, care nu știe să se ferească de forțele de ordine. Imediat a reacționat direct cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, care a condamnat violențele de la București și a spus că așteaptă clarificări de la autoritățile române. Intervenția jandarmilor a fost decretată de către directorul general al ORF drept “inacceptabilă pentru o țară membră UE”.
Luni, G4media ne-a anunțat cu satisfacție că Beate Meinl-Reislinger, șefa liberalilor austrieci, i-a adresat o scrisoare preșdintelui ALDE, Hans van Baalen, prin care cere nici mai mult, nici mai puțin decât excluderea din ALDE a partidului român cu același nume. De asemeni, se spune că toate partidele austriece, fie că sunt în opoziție sau la putere, fac presiuni asupra lui Christian Kern, fost cancelar și președintele socialiștilor austrieci, să ceară și el excluderea PSD din grupul Partidului Socialiștilor Europeni.
Da, OMV are două concesiuni în Marea Neagră, alături de Exxon, și da, OMV ar pierde profituri frumoase dacă Legea Off-shore ar rămâne așa cum a fost votată în Camera Deputaților.
I-am supărat pe austrieci.
Am inceput in 1990 cu lozinca,,nu ne vindem tara”.
Incet incet ea a fost vanduta pe degeaba pentru romani si cu folos pentru toate partidele care au castigat puterea.
In situatia actuala Iohannis,presedinte vremelnic,sper,vinde Romania,sau ce a mai ramas din ea.
Ne-a crescut și nouă ceva biluțe pe cracul ” stâng” ? Ha ? Păi eu zic că e bine așa! Numa să ne țină ! . Iar austriecii … un pahar cu apă rece și le trece ! Și de -ar fi să plece câinele de la măcelărie, nu-i panică, mai mult oloi ptr noi. Dă-i dreak