În căutarea popilor

Cu trei aripi ţărăniste înfipte în omoplaţi, Traian Băsescu s-a înălţat săptămîna trecută deasupra Cotrocenilor şi a căzut în picaj, zguduindu-se de rîs, în pridvorul Catedralei sibiene, pe osînza moale a berbecilor păstoriţi de Preafericitul Daniel. 

Ce sfinte taine îl leagă oare pe cel mai aghesmuit preşedinte de republică de ăl mai dibaci negustor de agheasmă îmbuteliată, en gros şi en détail, din istoria ortodoxiei?

Să fi supt amîndoi, ca Romulus şi Remus, la mădularul mănăstirii Secu, prin negrele străinătăţi, şi să se fi regăsit, odată lăsaţi la vatră, în lumina chioară a Marelui Licurici? Şi cum de i-a ratat Andreea Marin şi nu i-a invitat la Surprize, surprize?

Se simte în aer că mîna lungă a Securităţii nu s-a ofilit nici în ziua de astăzi căci, după ce ani de zile a tot făcut şniţele din colaboratorii Europei Libere la München şi la Paris, fost-a capabilă să mîngîie pe creştet doi pui de daci rătăciţi prin Anvers şi Bruxelles, şi să-i înveţe să zboare. 

La prima vedere, aidoma voievozilor, muieraticul şi degrabă vărsătoriul de whisky nevinovat pe gîtlej ar avea un ascendent asupra neprihănitului nostru Patriarh, dacă socotim că funcţia doboară gradul. Pe de altă parte, oricît de harmăsar s-ar da, Băsescu n-a intrat încă în Sfînta Sfintelor, aşa că e posibil, în intimitate, ca şeful să dea raportul şi subalternul să ordone pe loc repaus.

Cum pînă în prezent nici un ofiţer acoperit (cu sutană) n-a avut curajul să se lepede, în public, de Necuratul, mă consolez cu o amintire din copilărie, cînd popii chiar erau popi ca pe vremea lui Ion Creangă, nicidecum numere de cod, şi cînd bunicul meu, de gît cu hîtrul preot al bisericii ctitorite de Matei Basarab la Slobozia, încerca să măsoare timpul cu cana de vin şi să exorcizeze păcatul cu un deşucheat cîntec neo-creştin:

„Fă, leliţă văduvă, / Nu intra-n biserică, / 

Că e popa cam curvar / Şi te bagă în altar,

Îţi pune patrafiru-n cap / Şi te sărută cu drag“.