Dragă jurnalule, am fost la Lisabona, capitala Spaniei, și orașul mi s-a părut peste Paris, capitala Londrei, sau Venezia, capitala județului Slatina. Înțeleg că a fost capitală de imperiu colonial. Nici nu mă miră, seamănă perfect la arhitectură cu coloniile de mineri de pe la noi.
Din primul moment mi-a plăcut că m-au pus la încercare ca să-mi testeze inteligența. Mi-au zis că o să mă întîlnesc cu regele, probabil ca să mă testeze. Dar n-a ținut cu mine și le-am zis: ce rege, mă, oameni buni, unde vă credeți? În „Harap Alb”? Nu am pus botul, bineînțeles, și cred că atunci și-au dat seama că sînt un partener de discuție valoros.
Un capitol la care Spania m-a dezamăgit foarte mult este capitolul gastronomie, adică mîncare, cum îi zice la noi pe românește. Mă așteptam să aibă mai multă pizza și paste, avînd în vedere că e patria lor aici, dar nu am găsit pe nicăieri și, cînd i-am cerut unui chelner, și-a dat ochii peste cap și mi-a zis să mă duc în sangria sau ceva. Probabil că sînt foarte chitroși cu turiștii și țin toate pizzele și pastele alea bune pentru ei.
Limba spaniolească este foarte frumoasă și atractivă. Pentru că am făcut cursuri intensive de spaniolească acum cîțiva ani, cînd au rulat la noi mai multe telenovele spaniolești cu José Armando, știu să vorbesc la perfecție limba spaniolească. Știu să zic: “Milagros, copilul ăla nu e al tău, e al surorii tale gemene care a fugit cu un pitic de la circ”. Știu să zic: “Manuel Ferreira Higuera, ești stăpînul casei și al meu, care sînt doar o biată menajeră, nu se cade să facem asta pe mormîntul soției tale”. Și mai știam să zic și “Bună seara”, dar am uitat.
Apropo de limba spaniolească, un lucru care îmi place foarte mult la ea este faptul că e foarte apropiată de limba românească. De exemplu, la oră, ei zic “horă”, un obicei tradițional românesc. Așa că de multe ori, pînă să înțeleg despre ce este vorba, mă trezeam făcînd cîte o horă, un „dansul pinguinului” sau o brașoveancă. Un alt motiv pentru care mi-am dat seama că spanioleasca seamănă cu româna e că am auzit doi spanioli vorbind pe stradă, care au zis: “Asta nu-i tuta aia pe care a pus-o mustăciosul ministresă în țară?”. Și m-am bucurat, pentru că și ei spun “țară” la “țară”, ca și noi.
Diseară este ultima mea seară în Spania și vreau să sărbătoresc îmbrăcîndu-mă festiv. Cred că am să mă îmbrac în celebra mea rochie roșie, e foarte subțirică și sper să nu mor de cald, că au zis ăștia că ne duc la nu știu ce toridă cu boi.
1.749 de vizualizări
