Băsescu a ordonat. Ministrul a executat. Pardon, a semnat. Ministrul de la Cultură, Kelemen Hunor, a semnat prostituţia românească „Roşia Montană“.
Reporter: Cînd se face un ungur roşu montan?
Kelemen Hunor: Minoritarul din interogare poate căpăta, şi el, o astfel de nuanţă chiar atunci cînd urcă muntele. Cu toate că soarele nu arde pe criterii etnice, din fericire! Dar dacă este s-o luăm aşa, ungurul nostru, ca tot omu’, se face mai întîi roşior de vede, mai apoi capătă o culoare mai intensă, cît Marea Roşie, să zicem, şi se stabilizează – fără loţiune solară – la un roşu de Burgundia (ca să nu excludem nici o denumire geografică).
Rep.: Unde-i încăpăţînarea ţărănească a unui hunor?
K.H.: Cert este că toate acestea nu au nimic de-a face cu încăpăţînarea ţărănească, nici a unui hunor, nici a unui magor. Acestea depind de cu totul altceva.
Rep.: V-a călcat în picioare. Aţi schimbat ministrul Sănătăţii fără crîcnire. Cum de curajoşii şi laşii văd acelaşi soare?
K.H.: Interpretările cu dedicaţie ale unor întîmplări simple nasc, de obicei, monştri oligofreni cu pempărşi vizibili. Ţin să vă anunţ, însă, că adevărul e cu totul altul: ministrul din propoziţie a pus piciorul în prag într-un domeniu în care nu-i musai ca absolut oricine să fie expert. S-a exprimat, a luat o decizie, eu îl cred pe cuvînt şi îi respect decizia. Nu i-am forţat mîna, oricît de macho ar fi părut acest gest în ochii lumii. Dacă cumpătarea şi colegialitatea se pot interpreta ca laşitate, atunci pace bună, nu mai am ce zice.
Rep.: Cultura la canguri e act de curaj?
K.H.: O secundă! Aici e nevoie de o diferenţiere: cangurii măcar au ceva în buzunar, pe cînd la noi cultura… nu face pui, că n-are cu ce şi din ce. E o stare de fapt care mă duce cu gîndul la Australia, unde nu doar cangurii au cîte ceva prin buzunare, iar cultura beneficiază de niţel mai mult respect. Tradus şi în bani, desigur.
Rep.: Pătrunjelul are un guvern al său?
K.H.: Guvernul care guvernează pătrunjelul?! Hm… interesantă abordare. Temă arzătoare pentru ţară. A doua, ca importanţă, după Irinel şi Monica. Mă face să mă gîndesc cît de plicticoşi sîntem noi, ăştia din guvern, cu preocupările noastre… Mă bucură, însă, faptul că abordările jurnalistice ale subiectelor de actualitate întotdeauna întrec în altitudine Vîrful Omului de Rînd şi pe cel al Politicianului de Cîmpie.
Rep.: Credeţi într-o ierarhie a urşilor leneşi?
K.H.: Lenea e o stare obişnuită la animalele cu nevoi energetice mari, cum este şi ursul. Deci nu m-aş înhăma la o ierarhizare a urşilor care trîndăvesc. În schimb, v-aş atrage atenţia asupra altui fapt, mult mai interesant (poate vă inspiră!): prădătorii mai eficienţi au mai mult timp pentru trîndăveală şi par mai leneşi decît prădătorii mai puţin eficienţi, care au mai puţin timp liber la dispoziţie. Nu-i aşa că lenea este, şi ea, o iluzie optică?! Urşii ne dau lecţii despre atitudine şi consum inteligent de energie pe timp de criză şi nu cred că se tem de ea.
