Cocalarii și curvele își frîng mîinile, probabil, cînd văd ce succes la public au balerinii de la Opera Română. De unde se părea că vom avea parcursul tuturor scandalurilor din cultură, adică o flăcăruie mică și un mare fîs, iată că subiectul a debordat în presa internațională, a luat capul ministrului și a scos niște oameni în stradă. Și cînd te gîndești că vina întreagă o poartă un clic care nici nu s-a dat. E mai tare ca pisica lui Schrödinger!
Primul care a încercat să rezolve misterul e un blog de specialitate: despreopera.wordpress.com. Acolo se presupune că Tiberiu Soare, proaspăt numit director la Operă, decide să actualizeze website-ul ONB, dar șterge (sau nu mai bifează cu un clic) numele lui Johan Kobborg de pe pagina Despre noi / Conducere. O fi fost cu intenție? O fi fost o neglijență? Nimeni nu știe și nici nu va ști vreodată. De aici pînă la scandalul internațional nu a fost decît un pas. Johan Kobborg s-a supărat de moarte, partenera lui (de scenă și viață), Alina Cojocaru, s-a supărat și ea. Lui Tiberiu Soare i s-a umflat pipota și războiul a fost gata. Ministerul, prins pe picior greșit, ia cele mai absurde măsuri. Teatrul de Operă și Balet e pe picior de război, publicul e prins la mijloc, iar scene demne de Gogol se petrec în hazul general.
O să mă întrebați: „Cine are dreptate?”. O să vă răspund: „Habar n-am!”. Doar că, scriind acest articol, am fost frapat de un amănunt. În ciuda acuzațiilor și apărărilor de tot felul – toate legate exclusiv de nivelul de salarizare –, nimeni nu a scos o vorbă despre banii pe care îi are instituția. Așa că am început să scormonesc, conform principiului „Unde-s banii, acolo e și adevărul”. N-am dat eu de ei, a dat Iulia Popovici. Țineți-vă bine, că lucrurile devin cu adevărat interesante. În 2009, Opera Națională București avea 34.958.000 de lei subvenție și 3.078.550 de lei venituri proprii (10% din buget). În 2013 (directoratul lui Răzvan Ioan Dincă – aflat sub control judiciar), Opera și Opereta comasate aveau 68.117.000 de lei subvenție și 2.685.000 venituri proprii (5% din buget). 15 milioane de euro e o sumă de două ori mai mare decît cea acordată ICR, care, pe anul 2016, obține 36.664.000 de lei. Cît a obținut Opera pe 2016 nu știe nimeni, dar, dacă ICR a obținut fonduri cu 16% mai mari, nu e greu să ne imaginăm că și subvenția TOB a crescut în același ritm. Prin urmare, cam 20 de milioane. Euro, nu glumă. Să vedem însă cum s-au cheltuit (în afară de compensarea biletelor). În 2009, Opera avea 525 de contracte de colaborare. În 2013, contractele se înzecesc: 5.713. Ciudat, dar numărul spectacolelor a fost mai mic.
Cu ce rezultate? În 2009, Opera a avut 127.711 spectatori. În 2013, Opera și Opereta au avut 92.887. Pe ce s-au dus, însă, banii? Ei, aici e aici. Nici una dintre părți nu vrea să scoată o vorbă. Dar e clar. Banii ăștia trebuie cheltuiți. Important e cine pune mîna, primul, pe ei. Adică pe contracte. În așteptarea capturii, toată lumea tace strigînd.
