Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Legea lui Om

Zoom Legea lui Om

Legea lui Om, dacă nu știați, sună așa: „Ești om cu mine, sînt om cu tine”. Nu mi-aș fi amintit-o dacă nu ar fi explodat în site (cu flacără mică, e drept) o știre năucitoare. Pentru prima dată în seculara sa istorie, Uniunea Scriitorilor din România a făcut publice numele a patru proaspeți beneficiari ai indemnizațiilor de merit. Pentru cei care, mulți, cîtă frunză, cîtă iarbă, nu cunosc povestea indemnizațiilor sus-numite, iată despre ce e vorba. În urmă cu mulți ani, uniunilor de creație li s-a acordat, de către stat, dreptul de a propune, pentru mari artiști ai breslei, un soi de rentă viageră. Regulamentul spune că, la noi, existînd artiști excepționali, care au influențat arta românească (scriitoricească, plastică, teatrală și muzicală etc.), ei ar merita, spre vîrsta senectuții, o recompensă pentru activitatea lor. Există norme metodologice clare: premii naționale, premii ale breslei, ale Academiei, recunoaștere internațională. Condițiile sînt (se putea altfel?) obligatorii. Pe scurt, e vorba de o sumă care cumulează trei salarii minime pe economie, aproximativ 2.700 de lei lunar, pînă la moarte. Recompensa asta vine spre amurgul activității artistice, după împlinirea a 60 de ani, cînd, se presupune, omul care și-a sacrificat viața profesională pentru a ambelisa arta românească trăiește mai modest decît un pustnic. Au fost și sînt mari nume care au beneficiat de această favoare, nu-i vorbă. Uniunile de creație le acordă, în funcție de un număr fix stabilit prin lege. Candidații își depun dosarele, comisiile aprobă (sau nu aprobă), iar Academia confirmă sau nu confirmă. Banii sînt ai statului. Așa că listele și beneficiarii ar trebui să fie publici. Numai că, mirare, USR nu a comunicat, pînă acum, niciodată cine sînt titanii literelor. Cu atît mai mare e mirarea acestei știri apărute de curînd la USR. Dar poate sînteți curioși despre cine e vorba. Păi, să purcedem la numirea lor: Traian Dobrinescu, prozator și deputat PNL, Lucia Verona, consilieră personală a Gabrielei Firea, Denisa Comănescu, editor la Humanitas, și Irina Horea, traducătoare și soție a domnului N. Manolescu (președinte).

După ce ne trece uimirea, deschidem net-ul și căutăm urmele falnice ale celebrității naționale. Ce să vezi? Dl Dobrinescu a obținut un premiu al Craiovei. Însă, înainte de toate, e un vajnic și grijuliu susținător al taxei de timbru literar, care a inflamat lumea editorilor. Nu știm altceva despre domnia-sa decît faptul că a fost intens tămîiat în România literară. Dar, de influențat literatura română, nu are nimeni habar. Dna Lucia Verona, dramaturgă, a obținut, în 2000, un premiu al Asociației. Poate fina literară se va îndura de uniune. Să fie primit, că nu dăm din buzunarul propriu. În sfîrșit, dna Irina Horea este traducătoare. Și soție. A președintelui care, ce ciudat, nu știe că rudele nu pot beneficia de aceste onoruri. La Radio, taman de curînd, s-a dat o sentință de incompatibilitate, în aceeași speță. Dar, dacă nu se știe, atunci să ne trăiască! Hai să fim oameni, pe banii statului! Dar, pe bune, cînd se va face publică lista celor recompensați, să știm și noi după ce geniu să întoarcem, cu respect, buzunarele?



Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

erbasu
Big Fish
Istorii Corecte Politic
Iubitori de arta
Carne de pui La Provincia