20 de ani, din comuna Berca, județul Buzău. A găsit pe stradă un portofel cu 1.000 de lei. L-a predat Poliției.
Reporter:Tu tot o țigancă rămîi.
Loredana Neagu: Păi, asta a fost tot timpul, ce să fiu eu altceva? Tot o țigancă. Nu mă schimbă pe mine televiziunile, parcă eu nu știu că ele și-au făcut datoria și mă uită? Numai proștii cred că “Loredano, te făcuși, fa, vedetă!”. Uite-așa mă strigă lumea. Dar ce vedetă sînt eu, cînd vin acasă și copiii strigă “Mamii, dă de mîncare”, ce vedetă? Dacă ar fi, ar fi să găsesc și eu un loc de muncă, să pot să-mi cresc copiii ca lumea.
Rep.:Mîncarea te mănîncă.
L.N.:Păi, ce? Mi-e foame, mi-e sete, dar sînt copiii ăștia: mami, dă-mi aia, mami, dă-mi ailaltă. Nu este ușor cu doi.
Rep.:Cine te-a pus?
L.N.:E, cine? Așa, ca fată, ce să zic? Cine te crede? Ce să faci?
Rep.:Doi copii, nu unul, nu o greșeală, doi!
L.N.:Cîte am pătimit eu pentru ei, să fii sănătos! Ce să fac eu, ca fată? Muncă, nu, nu găsesc. Casă, vai de capul meu. Uite, mai iubești, te simți om. Ce să faci?
Rep.:La București, cucoanele au nevricale, au sindroame post-natale.
L.N.:Aici e viață de animal de cînd te naști. Așa că cum să te simți după naștere?
Rep.:Doi părinți, cinci frați și doi copii.
L.N.:Îi iubesc, ce să fac? Să fie sănătoși, să fie buni și om trăi noi.
Rep.:Trăiți într-o colibă din Berca.
L.N.:Da’ unde, la Polul Nord? Aici trăim, că aici am trăit. Ce să vă spun? Că e colibă? E colibă, e modestă. Nu vă spun cum am trecut iarna. Să dea Dumnezeu soare, dar eu știu mai bine ca oricine că în iunie e bine, e cald.
Rep.:Zece milioane.
L.N.:Acum, ce să spun? Credeți că m-aș fi îmbogățit? Nu cred. Cînd sînt bani mai mulți, tu nu mai judeci, cheltuiești în stînga, în dreapta, uiți că iar vin vremuri grele, în care ți-e foame.