Pentru că dacă treci, treci degeaba: am încercat să-l vizitez, fără succes, într-o marți după-amiază, pe la ora 3. Am intrat pe poarta complexului cu un mare elan de cunoaștere a istoriei locale, dar m-am calmat imediat. Liniște. Pustiu. Fără orar de funcționare; nici la chioșcul cu vederi-suvenir de la intrare, nici pe ușa cu grilaj a mausoleului. Mă așteptam să găsesc măcar o hîrtie cu un "Vin imediat", ceva. Sau "Vin roșu, 5 lei litrul", ca pe afișele somelierilor vrînceni de marginea drumului.
E deschis decît în week-end, m-a informat amabil un Dorel care sprijinea preocupat o schelă din lemn. Prea multe n-au mai fost de făcut, deci: mi-am lipit nasul de geamul muzeului luptelor din primul război mondial, adăpostit de o clădire futuristă, undeva în stînga mausoleului, am căscat gura la tunurile îndreptate belicos spre șosea, m-am plimbat printre statuile eroilor care flanchează aleile de acces. Apoi, am intrat pentru o bere în restaurantul vecin.
De la chelneriță am aflat că mausoleul e în renovare pe bani europeni, dar că ar fi totuși deschis (intrarea – 4 lei); m-a sfătuit să-l întreb pe vînzătorul de la taraba cu artizanat din parcare dacă au plecat fetele, responsabilele complexului. Nu l-am mai abordat: mi s-a părut că domnul obez care păzea plictisit niște buzdugane din lemn, pălării de paie și brățări din plastic nu dorea să fie deranjat.
Pentru că tot eram acolo, am zis să intru și în Mărășești. O gară cu orășel: dacă învîrtești o pisică de coadă, o izbești de toate blocurile. Atmosferă tristă, de înmormîntare, ca în mai toate localitățile monoindustriale cărora le-a murit principala activitate economică. Vîrful de lance al industriei Mărășeștiului era, pe timpul ălălalt, fabrica de detergenți din clei de oase: în curtea întreprinderii, camioanele alimentau non-stop un munte de carcase de animale moarte, iar cînd treceai cu mașina prin zonă, trebuia să-ți ții minute bune respirația. Acum nu mai miroase chiar atît de urît, iar locul stîrvurilor l-au luat cadavrele clădirilor fabricii, niște schelete de stîlpi jupuiți, cu pereți lipsă.
Publicat în Cațavencii, nr. 43, 31 octombrie – 6 noiembrie 2012
dar de ce ar trebui sa ne miram?
cinstirea drapelului si a eroilor este oglinda unei natii. natia de azi a bizonului isi cinsteste azi eroii asa cum merita ea, nu cum merita eroii!
sa nu va mirati daca peste cativa ani mausoleul va fi retrocedat urmasilor unui razes care vor ridica in loc un frumos complex rezidential cu termopane de plastic sau se va intovarasi cu un dezvoltator si va rasari in loc un frumos mall! …pozitia e buna, vadul este facut…! in fond cui ii mai pasa de eroii de la din primul razboi mondial? in fond cui ii mai pasa de eroii neamului cand bianca dragusin, cristi borcea, catalin botezatu, gigi becali, simona senzual & comp sunt cartea de vizita a acestei natii?
Am vizitat mausoleul dela marasesti in 1987…Era o adevarata istorie al acestui neam,,,ROMANESCinscrisi cu numele ficare erou cazut la MARASESTI OITUZ ore in sir am stat si am citit numele celor care au cazut aici in cele mai groaznice lupte,,,strigand PE AICI NU SE TRECE….numai ca astazi e in paragina..HOTII AU UITAT….Nu se mai gandesc la numic…numai cum sa fure in acei patru ani de mandat, sa se imbogateasca….ASA CA SA VA GANDITI…DACA MERITA SA MAI VOTATI…DE 24 DE ANI ,,,VIN AI NOSTRII PLECA AI NOSRII….